Jump to content

Aston Martin a confirmat versiunea de producţie a conceptului DBX.


Madalin AM
 Share

Recommended Posts

890130l-610x390-b-2287bd5f.jpg

Aston Martin a anunţat o serie de investiţii care vor diversifica portofoliul companiei. Printre eleAston Martin a confirmat oficial versiunea de serie a conceptului DBX, expus în premieră mondială în această primăvară, cu ocazia Salonului Auto de la Geneva. Modelul va face parte dintr-un nou plan de extindere, care presupune investiţii de 273 de milioane de euro în dezvoltarea de noi modele.

În prim plan se va afla noul DBX, prototipul unui GT de lux, cu o gardă la sol înălţată, care permite accesul pe segmente de drum dificile. Un DBX de serie ar urma să ajungă pe piaţă abia spre sfârşitul acestui deceniu şi să se adreseze în primul rând pieţelor din Orientul Mijlociu şi Statele Unite. Surse neoficiale vorbesc chiar despre producerea sa în Statele Unite.

Andy Palmer, fostul preşedinte Nissan şi actualmente CEO în cadrul Aston Martin, a confirmat interesul publicului prezent la Geneva pentru noul concept: ”DBX a suscitat un interes cu mult peste aşteptările noastre. Noile investiţii în cadrul companiei ne vor permite să construim varianta de producţie a prototipului DBX, dar şi alte modele de lux, pentru a diversifica portofoliul.”

595260l.jpg?ts=1425377849

Sursa: http://www.automarket.ro/stiri/aston-martin-a-confirmat-versiunea-de-productie-a-conceptului-dbx-62385.html

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.