Jump to content

Nissan Maxima SR, impunându-se (în reclame) în faţa unui BMW, a unui Audi şi a unei Acura.


Madalin AM
 Share

Recommended Posts

Acest comparativ vrea să conchidă care este cel mai sportiv sedan de clasă medie, dintre Nissan, BMW, Audi şi Accura. Acest comparativ este făcut de Nissan.

maxima.jpg?width=610&height=343

Tot timpul am fost fascinat de modul în care rivalităţile auto din State sunt aduse în faţa publicului, într-un mod delicios de ironic. E un joc foarte frumos, în ciuda caracterului său incisiv - cel puţin raportat la gusturile mai rafinate ale europenilor. E fain. Audi se ia de Mercedes, apoi Audi se ia de BMW, apoi Dodge se ia de Volkswagen, iar Volkswagen se ia cu un căţel-vedetă.

Apoi vine Nissan cu chestia asta. Este un comparativ pe circuit, făcut de AMCI Testing. Un Nissan Maxima SR (V6, 3,5 litri) este pus să performeze alături de un BMW 328i, un Audi A4 2.0T quattro şi o Acura TLX V6 Tech. Nu-ţi spunem cine iese câştigător, că nu vrem să stricăm surpriza - haha - însă avem îndoieli legate de „sportivitatea” unei maşini cu transmisie CVT, pe lângă altele.

Nissan, data viitoare încearcă să urmezi trendul copilăresc de a râde uşor de celălalt. Or fi glumele spuse pe un ton serios cele mai bune, însă există riscul să fii luat în serios.

Sursa: http://www.promotor.ro/masini-noi/news/nissan-maxima-sr-impunandu-se-in-reclame-in-fata-unui-bmw-a-unui-audi-si-a-unei-acura-14293151

 

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.