Jump to content

Ramos și Ronaldo au trecut peste problemele medicale și au revenit la antrenamentele Realului


Kaskade
 Share

Recommended Posts

489331_489331_ramos_ronaldo.jpg

Cei doi fotbaliști extrem de importanți ai lui Real Madrid, Sergio Ramos și Cristiano Ronaldo, revin de marți la antrenamentele conduse de către Rafa Benitez, după ce ambii jucători au avut probleme medicale.

Sergio Ramos (29 de ani), care joi, cel mai probabil, va semna noul contract cu ”galacticii”, a ratat amicalul de duminică cu Valeranga, scor 0-0, din cauza unei accidentări suferite în timpul altui amical, cu Bayern Munchen (0-1), din cadrul Audi Cup.

Cristiano Ronaldo (30 de ani) le-a dat emoții fanilor Realului. A lipsit de la Audi Cup, turneul amical de la Munchen unde madrilenii au participat alături de AC Milan, Bayern și Tottenham, dar și la ultimul test, cel cu Valerenga, iar fanii albilor se temeau că ar putea fi vorba de o accidentare care să-l facă să rateze și prima etapă din La Liga. Portughezul a avut însă doar o ușoară leziune la spate care a fost remediată de către staff-ul medical al grupării blanco.
În aceste condiții, Benitez are la dispoziție întreg lotul pentru meciul cu Sporting Gijon din prima etapă a campionatului Spaniei, programată la 23 august.

Digisport

 

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.