Jump to content

7 lucruri de evitat în Paris


fiendishfish
 Share

Recommended Posts

large_img_1738.jpg?cache=1437642419

 

 

 

Te pregăteşti pentru un city break în Paris? Dacă ştii deja care sunt cele mai importante atracţii turistice din capitala Franţei pe care nu ai voie să le ratezi, dacă ai ales deja şi unde să dormi şi unde să mănânci şi planurile sunt toate puse la punct, atunci venim cu o scurtă completare. Ţi-am pregătit o listă cu 7 lucruri pe care trebuie să le eviţi pentru a te bucura la maxim de o vacanţă frumoasă în Paris.

 

 

#1 Zâmbeşte doar atunci când este cazul

S-ar putea ca francezii să ţi se pară neprietenoşi de cele mai multe ori... însă, acest lucru se datorează faptului că aceştia nu apreciază gesturile superficiale sau false. Motiv pentru care şi dacă vei zâmbi unui parizian, nu vei primi nicio reacţie în schimb, decât dacă întâmplarea face să meriţi returnarea zâmbetului.

 

 

#2 Respectă locurile în care ajungi

În general, francezii aşteaptă respect din partea ta atunci când intri undeva. Fie că eşti la hotel sau într-un magazin, este considerat nepoliticos să stai tot timpul cu nasul în telefon sau să faci poze în interior fără a cere în prealabil permisiunea unei persoane care lucrează acolo.

 

 

 

Paris1.jpg

 

 

 

#3 Nu vorbi prea tare în metrou

Deşi este un domeniu public, prin care se învârt zilnic numeroşi oameni, metroul din Paris este un loc destul de liniştit. Prin urmare, nu este recomandat să ridici vocea în staţii sau în metrouri. În plus, vei atrage atenţia asupra ta şi poţi deveni uşor victima hoţilor de buzunare.

 

 

#4 Spune "Bonjour"

Când intri într-o incintă, într-un magazin, într-un hotel şi aşa mai departe, nu uita să saluţi. Optează tot timpul pentru Bonjour, iar apoi, dacă e cazul poţi spune că nu ştii prea bine franceză.

 

 

#5 Nu încerca engleza pe francezi

Francezii sunt foarte mândri de limba lor, aşa că vor fi extrem de deranjaţi dacă presupui automat că poţi vorbi engleză cu ei pentru că eşti turist. Întreabă înainte dacă se poate în engleză! Dacă nu şi mai ales dacă ştii ceva franceză, cere-ţi scuze că le poceşti limba (cu siguranţă vorbeşti cu accent) şi apoi spune ce ai de spus.

 

 

Paris2.jpg

 

 

 

#6 Mâncarea to go, nu e chiar to go

Parizenii consideră mâncarea to go cea pe care o iei pentru a o savura pe o bancă în parc sau acasă, în niciun caz cea pe care o cumperi şi o mănânci pe drum până într-un punct anume. Mâncatul nu e un act pe care să-l faci în Paris în timp ce faci altceva, aşa că opreşte-te undeva şi savurează-ţi meniul.

 

 

#7 Foloseşte cuţitul când mănânci

Să mănânci cu mâna sau doar cu furculiţa este un semn de lipsă de respect şi de maniere la masă. Foloseşte toate tacâmurile, dar mai ales cuţitul... nu tăia mâncarea cu furculiţa, chiar dacă îţi este mai la îndemână.

 

 

 

 

 

Sursa: http://www.ghiduri-turistice.info/ghid-turistic-7-lucruri-de-evitat-in-paris

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.