Jump to content

Dinamoviștii chiar se gândesc la titlu


ANDY CBN
 Share

Recommended Posts

491346_491346_dinamovisti.jpg

 

Chiar dacă dinamoviștii susțin că nu au ca obiectiv titlul în acest sezon și că singura țintă e clasarea în primele șase echipe, pentru a prinde play-off-ul, după ce au ajuns pe locul 1 în clasamentul Ligii 1, ”câinii roșii” au început să spere la câștigarea campionatului.
”Poziția noastră în clasament e ca ploaia de vară. E bine, am avut și puțină șansă, dar una peste alta suntem mulțumiți de punctele adunate, parcă jocul crește de la etapă la etapă.
Suntem încă în permutări, săptămâna viitoare mai vin doi jucători, cred că vom forma o echipă așa cum ne-am dorit-o la începutul sezonului”, declara Dinu Gheorghe,
Antrenorul Mircea Rednic a lăsat primul să se întrevadă faptul că, în secret, dinamoviștii se gândesc la titlu. ”Nu am venit degeaba aici și nu am oprit degeaba jucătorii pe care i-am oprit. Am încredere în ei, chiar dacă alții spuneau că avem jucători medii ca valoare sau că sunt ba prea grași, ba prea slabi. Ăsta a fost un răspuns din partea băieților. Suntem pe locul 1 în etapa a șasea, dar important este să fim la final acolo sus. Acum depinde de noi”, declara ”Puriul” la finalul meciului câștigat de Dinamo cu Voluntari, cu 3-0.
Discursul antrenorului a prins și în vestiar, iar jucătorii au început și ei, timid, să admită că obiectivul neoficial a devenit păstrarea locului 1 și, implicit, lupta la titlu.
”Este un sentiment de mulţumire, nu este uşor pentru orice club să ajungă pe primul loc. Nu este o problemă de a fi pe primul loc, ci de a menţine poziţia. Cred că acum avem o misiune importantă să rămânem în frunte”, a declarat Collins Fai, într-o conferință de presă înaintea meciului cu CSMS Iași, de astăzi, de la ora 21:00.
„O luăm meci cu meci. Nu pot să spun acum cât o să rămânem pe primul loc. Muncim mult zi de zi pentru a juca. Cred că merităm această poziţie pentru că am dovedit din prima zi până acum că avem o echipă bună. La finalul campionatului vom vedea”, a mai spus fundașul lateral al dinamoviștilor.
Collins Fai a recunoscut că venirea antrenorului Mircea Rednic a refăcut din Dinamo un club care aspiră la cele mai înalte culmi.
„Este o schimbare pozitivă de când Mircea Rednic a venit la Dinamo şi cred că ajută majoritatea jucătorilor şi în special pe mine să muncesc mult să devin mai bun. Echipa este foarte competitivă”, a mai spus camerunezul de 23 de ani.
Planuri mărețe, realizări puține, Lăsați-i să se pregătească de Champions League.
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.