O țară credincioasă? Paradoxurile credinței la români

[RW DDonny]

Statistic, românii par să fie foarte religioși. Sociologii confirmă cu date ceea ce nu mai constituie o surpriză pentru nimeni. Însă, un sondaj IRES evidențiază niște contradicții care, analizate pe fond, demonstrează că religiozitatea românilor, deși pare solidă, se clatină în anumite privințe.

Privind la ultimul sondaj IRES se conturează impresia că România este un fel de „Res publica Christiana”, în acord cu această sintagmă definitorie pentru comunitatea creștină. VIne de la sine aproape această concluzie în contextul în care românii cred în Dumnezeu în proporţie de 96%. Rata mare de credincioși a fost validată și de un sondaj INSCOP realizat în urmă cu câteva săptămâni care atesta faptul că 96,5% dintre români cred în Dumnezeu.

Din acest punct de vedere, motive de satisfacție ar fi destule, însă nu în toate privințele. Mai întâi, se impune o distincție între proclamarea credinței în Dumnezeu (care nu are implicații dincolo de simpla afirmație) și religiozitatea (care presupune practicarea consecventă a unor practici cu conținut religios). Ce spune statistica în această privință? Românii cred într-un număr covârșitor în Dumnezeu, însă doar 69% dintre participanţii la studiul IRES se roagă cel puţin o dată pe zi și doar 45% participă cel puţin o dată pe lună la slujbe sau alte evenimente religioase. Pe de altă parte, 75% cred în existența Raiului. Cifra poate fi considerată încurajatoare ținând cont că ea se referă la trei sferturi din populația țării. Însă, dificultățile de decriptare a vieții religioase a românilor se accentuează pe măsură ce abordăm și alte date. Astfel, aceiași români declară în proporție de 66% că Iadul există și numai 64% cred în viaţa după moarte.

Sunt destui români care consideră că poate fi disociată credința în Dumnezeu de continuitatea vieții dincolo de moarte. În plus, nu există nici garanții că cei care cred în posibilitatea unei vieți de dincolo au o concepție creștină despre acest subiect. Este suficient de analizat impactul știrilor paranormale asupra opiniei publice sau unele elemente specifice religiilor orientale pentru a concluziona că opiniile cu privire la viața de dincolo nu sunt deloc unitare și nici toate de sorginte creștină. Mai mult, este neclar dacă ideea vieții după moarte se rezumă la concepția nemuririi sufletului, ca o reminiscență a gândirii grecești, sau a unei continuități fizice a vieții după înviere, în acord cu concepția prezentată de Biblie.

Faptul că unii pot crede în Dumnezeu, dar nu și în viața de dincolo ar trebui să dea de gândit. Cu alte cuvinte, religiozitatea se rezumă la existența terestră, iar în aceste condiții esența creștinismului se disipează. Nu este pentru prima oară când în interiorul creștinismului se constată această tendință. Încă de pe vremea apostolilor existau deviații ale creștinsimului care acreditau ideea că existența umană se rezumă la timpul prezent. Scriindu-le unora ca aceștia, apostolul Pavel contesta această percepție, demascând superficialitatea unei gândiri de acest tip: „Dacă doar pentru viața aceasta ne-am pus încrederea în Dumnezeu, atunci suntem cei mai nenorociți dintre oameni”.

Posibilele răspunsuri oferite ar fi fost relevante în tentativa definirii religiozității la români. Atâta timp cât nu știm în ce măsură credincioșii se documentează din surse sigure în ceea ce privește conceptele fundamentale ale creștinismului, este dificil de tras concluzii ferme. Un oarecare cadru ne este oferit de alte cercetări, fără însă ca acestea să susprindă toate aspectele posibile. Astfel, un alt sondaj IRES, din 2013, confirmă datele prezente. Credința în Dumnezeu, în suflet sau în Rai se încadrează aproximativ în aceleași cifre. Însă, jumătate din populația României crede în telepatie (o concepție necreștină), 24% cred în reîncarnare, iar 45% consultă horoscopul. În schimb, în învierea morților (un alt concept fundamental al creștinismului) cred doar 50% dintre cei care afirmă că sunt credincioși.

O posibilă explicație pentru aceste paradoxuri pot deriva din raportul „Obiceiurile de lectură ale românilor” care indică că Biblia a fost sugerată de 2,5% dintre respondenți drept cartea preferată, iar cărțile religioase erau menționate printre cele citite „ultima dată” de către 10% dintre români. Mai bine cotate la rubrica „ultima dată” par să fie romanele scrise de autori străini (27% dintre români) și romanele românești (13%). Iar dacă mai adăugăm faptul că 22% dintre români nu citesc deloc, avem o imagine de ansamblu cu privire la sursele care alimentează convingerile religioase ale unor români.

[AitHusa Tinta Fetelor]

Nici nu o citesc, in ziua de azi trebuie sa ai incredere doar in tine ca biserica te fura.

[RW i.M.a]

Multa drepate zinkox . Acum doar de tine depinde nu de restu'.

[BalkaToN]

Closed.