Bōsōzoku, rebelii Japoniei

[South keNNeDy]

Într-o Japonie postbelică a anilor '50, sub proaspătă ocupaţie americană, ia naştere mişcarea Bōsōzoku („gaşcă scăpată de sub control”), cunoscută după această denumire abia 20 de ani mai încolo, când a fost botezată aşa de către media. Veteranii de război şi soldaţii kamikaze care au avut şansa de a nu fi trimişi în misiune (dar care s-au ales, foarte probabil, cu un stress post-traumatic) se întorc acasă şi adoptă un stil de viaţă de stradă.

Huliganii promotori erau cunoscuţi ca kaminari zoku (Tribul Tunet), veneau din familii de pătură socială joasă şi, la fel ca greaserii din SUA, prezentau prin comportamentul lor nemunţumire faţă de sistem, de conducere sau de societate - o Japonie dornică de occidentalizare, trecută de la imperiu la monahie constituţională.

Costumaţiile Bōsōzoku erau la fel de sobre precum comportamentul lor: motocicliştii din bandă purtau uniformele tokkō-fuku („uniforme de atac special”, în traducere) caracteristice piloţilor kamikaze, în cazul de aici ornate cu sloganuri, cu numele găştii, cu steaguri sau chiar cu manji (svastica japoneză).

Prezenţa Bōsōzoku era o experienţă care începea auditiv: nu-i vedeai, însă cu siguranţă puteai să-i auzi, căci motocicletele lor erau foarte zgomotoase. Motocicletele erau personalizate într-un stil imposibil de confundat - ghidonul înalt, carenajul înaintat cu mult, ţevile de eşapament lungi, scaunele ridicate în partea din spate erau doar câteva dintre caracteristicile estetice ale triburilor în continuă creştere.

Majoritatea membrilor erau tineri de 16 până în 20 de ani - aceasta fiind vârsta majoratului în Ţara Soarelui Răsare - porniţi împotriva sistemului şi dornici de a se afişa continuatori ai originilor imperialiste. Cu toate că membrii Bōsōzoku se considerau un fel de samurai moderni, afişarea şi comportamentul ţipătoare era în neconcordanţă cu simplitatea şi onoarea specifică culturii. Pentru mulţi dintre tineri, apartenenţa la o gaşcă Bōsōzoku era o etapă de trecere către grupări de crimă organizată, dintre care cea mai cunoscută este Yakuza.

Faptul că sistemul japonez nu era apreciat de tinerii niponi s-a reflectat în modul accelerat în care fenomenul Bōsōzoku, un manifest anticultural literalmente violent, se dezvolta - ajungând în 1982 la un maxim de 42.500 de membri.

În 2012, numărul acestora a scăzut la 7.297 de membri (după ce în 2011 indica 9.064 de reprezentanţi). Cele mai importante două motive care au dus la declinul găştilor Bōsōzoku au fost economia în scădere şi măsurile drastice luate de către Poliţie. Ceea ce înainte era un curent anti-social fascinant prin înfăţişare şi intimidant prin comportament a ajuns să fie o reprezentare caraghioasă a conceptului iniţial: tineri pe scutere pline de stickere, perturbând liniştea publică şi fiind fugăriţi de Poliţie. Bōsōzoku aşa cum îl ştia lumea iniţial - haotic, violent - este pe moarte. Însă curentul a fost preluat, de-a lungul timpului, de către iubitorii de patru roţi, fiind acum „semnătura” inconfundabilă a tuningului japonez.

Sursa

 

[Madalin AM]

Closed.