Jump to content

Partida Farul - Rapid a fost reprogramată din cauza meciului României cu Ungaria, de la Budapesta


LEWA
 Share

Recommended Posts

qljxTnl.jpg

Partida din etapa a doua a Ligii 2, cea dintre Farul și Rapid, programată inițial sâmbătă, 5 septembrie, de la ora 11:00, a fost reprogramată o zi mai târziu.
De ce s-a luat o astfel de măsură? Fanii celor două echipe din eșalonul secund și-au exprimat public intenția de a face deplasarea la Budapesta, pentru meciul României cu Ungaria, dar, evident, nu doreau să piardă nici meciul favoriților de la Constanța.
În aceste condiții, conducerea Federației Române de Fotbal a decis să vină în sprijinul celor două galerii, astfel că a amânat cu o zi meciul din Liga 2, care se va juca duminică, 6 septembrie, de la ora 19:00, pe Stadionul Farul.
România va juca vineri, 4 septembrie, la Budapesta, cu Ungaria, de la ora 21:45, și cu Grecia, luni, 7 septembrie, de la ora 21:45, la București, pe Arena Națională.
Meciul Ungaria - România este programat vineri, 4 septembrie, de la ora 21:45, pe Groupama Arena din Budapesta. Fazele VIDEO vor putea fi urmărite pe digisport.ro şi pe m.digisport.ro imediat după încheierea partidei.

 

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.