Sharia, o provocare pentru Europa. Pot fi refugiații integrați?

[RW DDonny]

Pot fi integrați refugiații într-o Europă cu alte valori și standarde decât cele învățate pe tărâm islamic? Este una dintre întrebările care suscită interes, stârnind polemici, îngrijorări și analize diverse. În timp ce unele țări își deschid brațele către imigranții islamici, temerea că aceștia ar putea islamiza Europa este destul de prezentă în spațiul public.

Recent, declarația unuia dintre prezidențiabilii americani, Ben Carson, stârnea o adevărată furtună în presa americană. „Nu aș vota un președinte musulman”, a spus acesta. Unii s-au grăbit să îl acuze de discriminare. Câteva zile mai târziu, într-un interviu acordat ABC News, Carson și-a nuanțat poziția. Explicațiile sale pot constitui, de fapt, o formă de răspuns și pentru temerile care îi încearcă acum pe europeni. Pe fond, problema pe care o ridică Carson ține de integrarea islamicilor și de disponibilitatea lor de a renunța la educația și la valorile pe care le-au cultivat ani de-a rândul.

Neurochirurgul își exprimă neîncrederea că musulmanii ar avea dorința adoptării altor norme decât cele care derivă din Sharia. „Dacă îmi arată cineva un text islamic care se opune Shariei, voi începe să îmi reconsider opinia în această privință.”

La prima vedere, Carson ar putea fi ușor acuzat că e promotor al urii rasiale. Pentru a nu lăsa această impresie, a menționat că de-a lungul vieții a colaborat cu musulmani, pe unii chiar i-a ajutat, prin natura meseriei sale. Este convins că există o mulțime de musulmani care sunt patrioți și care se atașează de țara care îi primește, care nu acceptă Sharia și care știu foarte bine că islamul este un sistem de viață care trasează și o anumită atitudine politică. Însă convingerea lui este că islamul, în ansamblul său dogmatic, are o problemă. Și atunci, pot cei educați în spiritul Shariei să se „convertească” la valorile occidentale?

Un islam reformat doar pe hârtie

Speranţa unui viitor paşnic este serios ameninţată de „aceşti impostori ai islamului care acţionează astăzi la nivel mondial”, a cuvântat Regele Abdullah al Iordaniei la tribuna ONU. „Trebuie să umplem media şi, mai important, minţile tinererilor cu puritatea şi puterea tonului moderat”, a mai spus Abdullah. Poziții de acest gen, dacă ar fi mai dese și mai insistente, ar putea contura un alt fel de viitor decât cel care se prefigurează în acest moment.

Însă aceste luări de poziție sunt destul de rare și vin mai degrabă din partea unor lideri politici arabi deja occidentalizați. În aceeași ecuație poate fi încadrat și apelul președintelui egiptean Abd Al-Fattah Al-Sisi, care a solicitat reformarea învățăturilor religioase ale islamului. El le-a cerut teologilor musulmani să intervină în această direcție. În viziunea liderului egiptean, numai o modificare structurală a ideologiei ar mai putea salva comunitatea musulmană. „Avem nevoie să ne revoluționăm religia”, a fost apelul hotărât al acestuia.

Este o variantă pe care o întrezărește și presa occidentală, care consideră că „islamul nu va putea fi reformat din afară; este profund imun la presiunea externă. Dar se poate schimba din interior”, a concluzionat The Economist.

Dar se poate schimba?

Este o întrebare cu o miză profundă. După atentatele de la Paris, guvernul francez a realizat că are o problemă cu integrarea celor vreo 5 milioane de musulmani din țară. În plus, statisticile au amplificat îngrijorările, în condițiile în care acestea au atestat că 60% dintre deținuții din închisorile franceze sunt musulmani. În consecință, guvernul a anunțat că va apela la imami ca, prin intermediul lor, să îi învețe pe „rebeli” valorile Republicii franceze. Presa a atras însă atenția că astfel de dialoguri au mai fost inițiate în trecut și că metoda a eșuat.

Nici Marea Britanie nu este într-o situație mai fericită. Experţii spun că în Anglia există aproximativ 100.000 de cupluri islamice care trăiesc în căsătorii care nu sunt valabile conform legilor Marii Britanii. Conform Times, este vorba de un val de căsătorii în acord cu Sharia, justificate prin faptul că tinerii musulmani adoptă o atitudine religioasă mai extremistă decât părinţii lor. Mai mult de atât, un judecător Sharia a susținut că „nu le putem cere musulmanilor să nu aibă mai multe soţii”. Este declarația Amrei Bone, din Marea Britanie, prima femeie judecător în acord cu legea Sharia din această țară. Un tribunal de acest gen nu este recunoscut de autoritățile britanice, spune The Telegraph, dar cu toate acestea el funcționează.

Evident, mulți se pot întreba cum de s-a ajuns în această situație, ca până și în Anglia să funcționeze Sharia, chiar dacă uneori pe ascuns. Răspunsul l-a dat premierul britanic cu mai mult timp în urmă. „Cu multiculturalismul statului, am încurajat diverse minorităţi să locuiască separat unele de altele şi de restul populaţiei”, a declarat Cameron, recunoscând astfel că integrarea musulmanilor în Marea Britanie a eșuat. Cu alte cuvinte, sub umbrela toleranței, Sharia s-a instalat în Occident fără să fie prea mult deranjată. Efectele se resimt în privința identității. Spre exemplu, 70% dintre musulmanii din Spania se identifică raportându-se la ţara lor de origine sau la religia musulmană. Este un rezultat al culturii de ghetou și în niciun caz al asimilării.

Perspective

Nici cei care intră acum în Europa nu par să fie prea diferiți de cei care deja au prins rădăcini pe tărâm european. „Sunniții se bat cu șiiții, există și mai multe feluri de salafiști. (…) Femeile sunt obligate să poarte vălul islamic. Bărbații sunt obligați să se roage. Islamiștii vor să-și impună valorile”, remarcă reprezentantul polițiștilor germani, făcând referire la situația actuală din unele tabere de refugiați.

Și atunci, au dreptate cei care clamează pericolul unei islamizări a Europei? Dacă modelul de integrare a refugiaților va fi o copie după vechiul tipar, cel mai probabil politicienii vor fi nevoiți să recunoască din nou eșecul. Nu rămâne decât alternativa ca relocarea refugiaților să fie însoțită și de niște principii foarte clare de educație pe care țările-gazdă să știe cum să le aplice. Nu este suficientă doar învățarea limbii. Este nevoie de viziune și de răbdare, fiindcă o cultură dobândită în ani de zile nu poate fi dezrădăcinată peste noapte, oricât de atractivă ar fi democrația europeană.

Sursa