Jump to content

Martin Winterkorn, fostul CEO al Grupului Volkswagen, a păstrat patru poziții-cheie în companie.


Madalin AM
 Share

Recommended Posts

744540l-610x390-b-0bba153a.jpg



Deși nu mai este CEO-ul concernului Volkswagen, Martin Winterkorn nu a rămas șomer. Directorul german ocupă patru posturi importante în concern, titrează Automotive News.naliștii din industrie consideră că păstrarea lui Winterkorn în cadrul concernului Volkswagen, indiferent pe ce poziție, va îngreuna sarcina companiei să-și convingă criticii că poate să depășească scandalul Dieselgate, cea mai gravă criză din istoria sa. ”Este o adevărată surpriză faptul că Winterkorn este încă acolo. Volkswagen a promis un început proaspăt, dar prezența sa în cadrul companiei face rău imaginii mărcii”, consideră Ferdinand Dudenhoeffer, șeful Centrului de Cercetare în Domeniul Auto la Universitatea Duisburg-Essen. Pe de altă parte, o sursă din cadrul companiei a declarat sub protecția anonimatului că Winterkorn n-a părăsit grupul german pentru că este derulată o anchetă despre scandalul Dieselgate, iar o retragere bruscă ar putea fi văzută ca o recunoaștere a vinei.Consiliul de supraveghere al concernului Volkswagen a afirmat căMartin Winterkorn nu știa de existența unui dispozitiv care să măsluiască testele de emisii. Cu toate acestea, Winterkorn a fostanchetat în Germania de procurori într-un caz de fraudă. Joi, 1 octombrie 2015, procurorii au declarat pentru Reuters că nu au dovezi împotriva fostului CEO al Volkswagen Group și că nu este anchetat oficial. În cazul în care Winterkorn era declarat vinovat pentru scandalul Dieselgate, plățile compensatorii speciale, care vor totaliza mai multe milioane de euro, i-ar fi fost anulate, titrează cei de la Reuters.



Sursa: http://www.automarket.ro/stiri/martin-winterkorn-fostul-ceo-al-grupului-volkswagen-a-pastrat-patru-66387.html


Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.