Jump to content

Cel mai bine plătit poliţist are un salariu mai mare decât preşedintele ţării.


Madalin AM
 Share

Recommended Posts

Cel mai bine plătit poliţist din România are un salariu net mai mare decât al preşedintelui ţării


5554966-mediafax-foto-silviu-matei-cr.jp



Cel mai bine plătit poliţist din România are un salariu net de aproape 9.500 de lei pe lună, mai mare decât al preşedintelui ţării. Totuşi, salariul de la care se porneşte pentru un agent de poliţie era de 1.000 de lei în noiembrie 2013.

Cel mai mic salariu obţinut de un angajat al Poliţiei Române care are aceeaşi funcţie – de ofiţer cu funcţie cu comandă - este de 2.651 lei.


De asemenea, tot în cadrul Poliţiei Române, ofiţerii care au funcţii fără comandă câştigă între 1.100 şi până la maximum 4.700 de lei net pe lună. Pe locul doi în topul celor mai bine plătiţi angajaţi ai Poliţiei se află cei din categoria funcţionarilor publici, care câştigă până la 4.355 de lei pe lună. De altfel, un funcţionar din cadrul Poliţiei Române câştigă mai bine decât cel mai bine plătit agent de poliţie din cadrul aceleiaşi instituţii, având în vedere că cel mai mare salariu net primit în noiembrie de un agent de poliţie a fost de 3.466 de lei.



Sursa: http://www.promotor.ro/masini-noi/news/ce-salarii-au-politistii-din-romania.-cel-mai-bine-platit-politist-are-un-salariu-mai-mare-decat-presedintele-tarii-14860087


Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.