Jump to content

Legenda americană creată de un român din Bucovina.


Madalin AM
 Share

Recommended Posts

Anii de după cel de-al Doilea Război Mondial au fost plini de poveste pentru industria auto mondială, pornind de la cea americană la cea europeană.


ssd7589.jpg?width=610&height=343




Anii de după cel de-al Doilea Război Mondial au fost plini de poveste pentru industria auto mondială, pornind de la cea americană la cea europeană. Dacă în Europa câştigau teren maşinile mici precum Fiat 500, dincolo de ocean americanii lansau legende precum Mustang, Corvette sau Camaro.


Mustang este cu atât mai important cu cât este creaţia unui român, Joe Oros, sau mai bine spus Iosif Oros, născut în Bucovina de Nord înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, pe vremea când aceasta era parte a României Mari.


Odată cu noua strategie One Ford, celebrul constructor american a decis să nu mai păstreze Mustangul doar pentru piaţa de peste ocean, ci să-l lanseze oficial şi în Europa, inclusiv în versiune cu volan pe dreapta, pentru Marea Britanie. În întreaga istorie de ju­mătate de secol a „poneiului“ nicio versiune a acestuia nu a fost disponibilă oficial pe Bătrânul Continent, ci doar importată neoficial şi „adaptată“.



Sursa: http://www.promotor.ro/masini-noi/news/legenda-americana-creata-de-un-roman-din-bucovina-14873314




Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.