Jump to content

ATA Racing Show 2015, cursa de final de an a motorsportului românesc, s-a încheiat.


Madalin AM
 Share

Recommended Posts

615854l-610x390-b-85b2035a.jpg



Cursa de final de sezon 2015 a motorsportului românesc s-a derulat la Academia Titi Aur. Evenimentul a adus aproape 50 de piloți români în fața unui circuit fabulos, unde s-au duelat în mai multe runde pentru o poziție cât mai bună.Spectacolul de gală al sporturilor cu motor din România, ATA Racing Show, a luat sfârșit după o zi de dueluri savuroase pe asfalt și macadam. Vorbim despre prima ediție a unei competiții care a adus laolaltă piloții din Campionatul Național de Viteză în Coastă și pe cei din Campionatul Național de Raliuri, pe același circuit, necunoscut pentru oricare dintre ei. Ostilitățile pe patru roți s-au derulat la Academia Titi Aur, unde campionul din Bârlad a amenajat un centru de instruire în conducere defensivă unic în această zonă a Europei. Circuitul îi poartă numele și a fost împărțit în două pentru acest eveniment: o zonă a avut traseu doar pe asfalt, în timp ce o altă secțiune a îmbinat asfaltul cu macadamul. Astfel, au putut participa atât piloții care conduc mașini de raliu în specificație de macadam, cât și piloții care aleargă la Viteză în Coastă, unde se aleargă doar pe suprafață asfaltată.



Care a fost ideea concursului și cum a fost el împărțit?


268886l-545x347-n-59a129aa.jpg


ATA Racing Show a fost un eveniment gândit pentru spectacol și a avut un format similar cu Race of Champions. Concursul a fost împărțit în patru clase: 2 roți motrice și traseu de asfalt, traseu mixt doar pentru modelele Dacia, traseu mixt pentru mașinile cu două roți motrice și, clasa regină, mașini de concurs 4x4 pe traseu mixt. Acestea din urmă au fost și favorite la victorie, fiind cele mai performante din ambele campionate. Din lipsa unui număr suficient de piloți înscriși la proba de asfalt cu mașini cu tracțiune integrală, nu s-a format și o clasă dedicată piloților din Campionatul Național de Viteză în Coastă care aleargă cu asemenea automobile.


Cea mai spectaculoasă parte a întregii întreceri a fost felul în care a fost gândită cursa: o piramidă formată din perechi de doi concurenți, care alergau în paralel pe trasee diferite și schimbau între ei traseele fără posibilitatea întâlnirii. Câștigătorul fiecărui duel din calificări mergea mai departe să se înfrunte cu echivalentul său din altă pereche, până când s-a ajuns la patru concurenți care au intrat în cele două finale: finala mică și finala mare. În cazul celei din urmă, piloții rămași în concurs se luptau pentru prima poziție, locul doi fiind asigurat, pe când la finala mică se dădea lupta pentru locul trei, cei clasați în finala mică având locul patru asigurat în baza calificărilor. Au fost patru manșe de calificări la fiecare clasă, pentru ca fiecare concurent să plece din ambele poziții de start și a exclude discuțiile ulterioare privind eventualele avantaje de traseu. Spre deosebire de toate etapele competiționale din acest an, la ATA Racing Show nu s-au adunat puncte în niciun campionat național, fie el de raliuri sau de viteză în coastă, fiind o gală competițională de final de an.


367157l-545x347-n-13da489f.jpg


Cum au văzut concurenții traseul și ce a fost mai dificil?


Niciun concurent nu a participat până acum la o competiție oficială pe Circuitul Titi Aur și puțini dintre cei participanți aveau idee despre cum va fi traseul pregătit de Titi Aur. Așadar, după o sesiune de recunoașteri, toți piloții aveau o experiență similară pe acest traseu, ceea ce înseamnă că doar talentul, îndemânarea și materialul de concurs au determinat câștigătorul și nu familiaritatea cu traseul și experiența pe acesta. ”Am alergat cu toții pe același traseu, a fost la fel pentru toată lumea, nu avem de ce să ne plângem. Este un traseu tehnic, nu deosebit de plăcut pentru pilot - cum este Teliu sau Straja, unde pierzi timp la cea mai mică greșeală. Păcat că n-au fost mai mulți fani prezenți, avem un spectacol pe cinste aici”, a concluzionat Andrei Mitrașcă, singurul pilot român care a concurat la celebra cursă de la Pikes Peak, având două participări la acest prestigios eveniment, pe care l-a descris drept visul vieții sale.Traseul a fost descris de mai mulți piloți drept unul tehnic, fără prea multe secțiuni de viteză, fiind concentrat pe viraje succesive cu un grad înalt de dificultate și schimbări ale suprafeței de rulare - ceea ce se prezintă drept rețeta perfectă pentru diferențierea concurenților pe bază de talent și îndemânare, nu doar pentru o ocazie norocoasă. În plus, condițiile meteo nu au fost favorabile unei întreceri automobilistice - temperatura exterioară era de câteva grade Celsius și atmosfera era cețoasă.



Sursa: http://www.automarket.ro/stiri/ata-racing-show-2015-cursa-de-final-de-an-a-motorsportului-romanesc-s-a-67473.html


Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.