Jump to content

Topic pentru discutii

Dyablox
 Share

Recommended Posts

8 minutes ago, rTn Dyablox VIP said:

Ce e aia cursieră?

Seara echipă, ce faceți?

O bicicletă semicursiera poate fi definită în general ca fiind un vehicul rutier cu două roți așezate în linie una în spatele celeilalte, pus în mișcare prin intermediul a două pedale acționate cu picioarele. Se estimează că mersul pe bicicletă este de trei ori mai eficient din punct de vedere energetic decât mersul pe jos, iar viteza este de trei - patru ori mai mare.

Fiind inventate în Europa secolului 19, bicicletele sunt acum în număr de peste un miliard, asigurând în multe regiuni mijlocul principal de transport. Ele sunt de asemenea foarte populare ca mod de recreație, și au fost adaptate pentru folosință în multe alte domenii ale activității umane cum ar fi cel al jucăriilor, fitness, aplicații militare, servicii de curierat și sportul numit ciclism.

Forma și configurația de bază a cadrului, roților, pedalelor, șezutului și a ghidonului au suferit doar mici schimbări din 1885, când a fost construit primul model cu lanț, cu toate că multe detalii importante au fost îmbunătățite, în special odată cu apariția materialelor moderne de fabricație și a proiectării asistate de calculator. Acestea au permis răspândirea modelelor speciale pentru cei ce practică un anume tip de ciclism.

Bicicleta a influențat istoria în mod considerabil, atât în domeniul cultural, cât și în cel industrial. În anii de început, construcția bicicletelor s-a inspirat din tehnologiile deja existente, dar în ultima vreme bicicleta a contribuit la rândul ei la dezvoltarea tehnologiilor, atât în vechile domenii, cât și în altele noi.

Germania face un pas important în dezvoltarea transportului verde, intenționând să construiască prima autostradă pentru biciclete de pe teritoriul său.[1] De curând, a fost deschis publicului primul tronson al șoselei, măsurând 5 kilometri.[1] În momentul în care va fi finalizată, autostrada va avea o lungime de 100 de kilometri.[1]

Link to comment
Share on other sites

Just now, NGB Power said:

Dayum 

Link to comment
Share on other sites

1 minute ago, NGB Power said:

ce terminat esti ba ngb =?)))))))))))
 
AM LUAT BAN PT AIM DESI N-AVEAM PIK DE COD, HAI CA-I OK

Link to comment
Share on other sites

2 minutes ago, NGB Power said:

Bine, tu ce faci?

DA-MI BA CONTU ALA MANCA-TI-AS GURITA DADADADADADA

Da dc fix contu meu, daca te astepti sa-ti dea cnv un cont doar pe moca, asteapta-te la un cont de lvl 2-3

Link to comment
Share on other sites

8 minutes ago, Bilosul said:

ce terminat esti ba ngb =?)))))))))))
 
AM LUAT BAN PT AIM DESI N-AVEAM PIK DE COD, HAI CA-I OK

am vazut si am ris pe /wt

8 minutes ago, Lewoo said:

Da dc fix contu meu, daca te astepti sa-ti dea cnv un cont doar pe moca, asteapta-te la un cont de lvl 2-3

PAI IO TI-AM ZIS CE-TI DAU  BOSS

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.