Jump to content

Învăţătoarea care şi-a jignit elevii, sancţionată blând


BAR
 Share

Recommended Posts

Doar 10% din salariu penalizare pe trei luni pentru învățătoarea din Brăila care și-a jignit elevii din clasa întâi și a fost înregistrată. Are în continuare voie să îi educe. Ba chiar părinții au pledat pentru o pedeapsă mai blândă.

„Păi dacă vrei să te calc în picioare, te calc. Animalul râde pentru că nu întelege ce i se spune, creierul lui are o problemă. Decât să mă uit la ei, mai bine mă uit la un... Dacă vreţi să mă credeţi, singurul lucru care mă determină să nu îi bat până să îi găsească nebuneala este faptul că îmi pierd serviciul”. Așa vorbea învățătoarea Gheorghe Luminița, de la Colegiul Ana Aslan din Brăila, despre elevii ei, în sala de clasă.

 

Ea va primi cu 10% mai puţini bani la salariu vreme de trei luni și va preda în continuare copiiilor. Activitatea ei va fi monitorizată de psihologii şcolii.

 

În luarea deciziei s-a ținut cont de faptul că învățătoarea era la prima abatere de acest gen. Membrii Comisiei de disciplină au stat de vorbă și cu părinții, care nu au fost de acord cu excluderea cadrului didactic din învățământ.

 

Comisia analizează și cine a realizat înregistrarea în care învățătoarea vorbește urât cu elevii. După apariția înregistrării pe internet, conducerea școlii s-a autosesizat și a suspendat activitatea învățătoarei pe durata desfășurării anchetei.

 

Sursă: http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Educatie/Invatatoare+sancionata+bland

 

Cu stimă,

 

Dilimanjaro

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.