Jump to content

OFICIAL | Gabi Mureşan a semnat: "Am ales şi cu inima"


South Silviu.
 Share

Recommended Posts

3002776-publimedia-dan-tautan.jpg?width=


Gabriel Mureşan, fotbalistul echipei ASA Târgu Mureş, a decis să continue cu ardelenii şi pentru sezonul 2016-2017 al Ligii 1, după ce formaţia antrenată de George Ciorceri a încheiat campionatul pe locul şase, ultima poziţie din play-off.


Mureş se află în insolvenţă, însă căpitanul Gabriel Mureşan a semnat prelungirea contractului pe încă un sezon.


"Am ales să continui şi în sezonul viitor la ASA Tîrgu-Mureş. Pot spune că am ales şi cu inima, deoarece mă simt apropiat de acest club, de oamenii care sunt aici şi de faptul că sunt aproape de casă. Am încredere în cei din conducerea clubului că vor reuşi să formăm o nouă echipă competitivă. Cred în acest proiect demarat pentru campionatul care va începe în luna iulie. Avem nevoie de un lot omogen, de jucători noi, cu experienţă dar şi de tineri care să ne ajute la îndeplinirea obiectivului. Avem nevoie însă şi de susţinerea suporterilor, să fie alături de echipă, pentru că vom avea un an greu", a declarat Gabriel Mureşan pentru site-ul oficial al grupării ASA Târgu Mureş.


Mijlocaşul în vârstă de 34 de ani a ajuns la Târgu Mureş în vara lui 2014, de la echipa rusă Tom Tomsk. Gabriel Mureşan a marcat 3 goluri pentru formaţia lui George Ciorceri în acest sezon, 2 în campionat şi unul în Cupa României, în cele 33 de meciuri în care a evoluat în toate competiţiile. Mai mult, Mureşan are în carieră şi cinci selecţii la echipa naţională.


ASA Târgu Mureş a încheiat sezonul 2015/2016 pe locul şase, cu 22 de victorii, fără să obţină nicio victorie în play-off.







Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.