Opt motive pentru care Bucureşti e un oraş nasol

[TG Chinez]

Un medic american care vizita Bucureștiul în 1854 spunea despre capitală: „Niciodată n-am văzut luxul și lipsa, frumusețea și urâtul, mândria și sărăcia puse într-un așa de izbitor contrast." Iar eu nu simt că situația s-ar fi schimbat foarte mult de atunci.

M-am născut aici și am avut norocul să văd ambele extreme financiare ale orașului, căci am copilărit ba în cartierul Bucureștii Noi, ba în Aviatorilor, deși diferența reală dintre cele două nu mi s-a părut niciodată una prea mare. În primul cartier, dacă dădeai o minge peste gard, ți-o fura vecinul pseudointerlop, în al doilea ți-o înțepa cu un cuțit vreun securist bătrân. Adică rămâneai oricum fără ea, pentru că oamenii erau de căcat.

Cum sunt sigur că nu-s singurul care are o problemă cu oraşul ăsta, m-am gândit să enumăr punctual ce mă roade pe mine în fiecare zi de vieţuire p-aci.

INFRASTRUCTURA E O GLUMĂ PROASTĂ NĂSCUTĂ DIN OBSESIA PARVENITĂ DE A AVEA CÂT MAI MULTE MAŞINI

Unii parveniți se etalează printr-un Macbook nou, ultimul smartphone sau o semicursieră de două mii de euro. Dar majoritatea românilor se etalează în maşini, că nu degeaba suntem pe locul trei în UE la înmatriculări şi nicăieri nu se vede asta mai bine ca-n traficul sufocant din capitală.

Din păcate, de aici se naşte un ciclu vicios. Noi luăm din ce în ce mai multe maşini, ceea ce creează o nevoie puternică pentru drumuri mai largi, mai puţine treceri pentru pietoni şi mai multe locuri de parcare. Lărgirea drumurilor, construcţia pasajelor, fluidizarea traficului prin eliminarea trecerilor şi montarea unor pasarele fac mai dificil accesul pietonilor şi îi obligă ori să-şi ia maşini, ori să folosească transportul în comun. Dar tot traficul ăsta congestionat face RATB-ul foarte greoi şi neprofitabil, ceea ce a făcut instituţia să mai scadă numărul de maşini, ca să evite falimentul.

Colac peste pupăză, apar şi cei care vor piste de bicicletă, imposibil de creat pe stradă într-un mod funcţional, aşa că au fost puse pe alocuri pe trotuarele care erau şi aşa aglomerate de tot felul de tonete şi tarabe.

Toate astea te obligă să-ţi bagi picioarele şi să recurgi tot la maşină. Şi din toată combinaţia autorităţile se bucură de banii din înmatriculări, taxe de mediu, roviniete şi mai mângâie pe spate şi Renault, ca să nu se mute din Mioveni în Tanger.

CENTRUL ISTORIC E UN MARE RAHAT ÎN POLEIALĂ, CARE NU SPUNE DESPRE NOI DECÂT CĂ NU NE SUPORTĂM CARTIERELE

Bucureștiul a fost dintotdeauna un paradis al formelor fără fond, „micul Paris" cu negustorii străini din Lipscani, dar cu fundația înfiptă adânc în niște mahalale insalubre și colorate, care în ciuda nevoii noastre rasiste de a le popula cu romi şi evrei, erau locuite preponderent români. De-asta mi se pare ironic că nici în prezent, când s-ar zice că ne-am europenizat şi destupat la minte, lucrurile nu se schimbă.

Oraşele ca Bucureşti (dar şi ca Sibiu, în care am locuit câteva luni) se remarcă prin nişte centre istorice care per total arată bine. Sunt renovate parţial pe bani publici, parţial pe banii unor patronate locale ca să atragă turişti străini şi funcţionează al naibii de bine. Toţi străinezii care vin s-o frece prin capitală pleacă acasă bucuroşi de petrecerile până la șapte dimineaţa, de alcoolul şi ţigările ieftine şi de femeile care nu au pretenţii financiare mari.

Din păcate, restul oraşului nu pare să depăşească mizeria aia post-industrială în care l-a lăsat Ceauşescu. Aşa ajungem în situaţia escapistă în care toţi ne strângem în centrul oraşului ca să uităm că acasă tocmai ne-a inundat vecina de deasupra sau că nebunul de la etajul trei iese în pula goală când duce gunoiul.

CÂND ZICI „SPORT" OAMENII ÎNŢELEG AUTOMAT „FOTBAL"

 

 

Să fim serioşi, în Bucureşti nu există sport în afară de miuţa. S-a încercat o vreme cu rugby, dar moda a murit destul rapid în lipsa unor investiţii serioase de la stat. Singurul stadion de hochei s-a închis, deşi e un sport în care românii fac performanţă internaţională. În bazinele de la Ştrandul Tineretului în care eu am făcut polo şi în care alţii făceau sărituri, zac acum animatoare, pentru că-i club de housăreală. Terenurile pe care jucam tenis au devenit uşor-uşor localuri de manelari. Şi cam asta e direcţia în care se vor duce probabil toate asociaţiile sportive care nu au un patron care s-o ardă zilnic prin Click.

EXISTĂ DOAR CULTURĂ ŞI CONTRACULTURĂ DE MASĂ

Ai văzut vreun bar de rockeri în ultimii patru ani care să nu fi devenit un lounge experimental hip? Ai văzut vreuna din speluncile alea din Pantelimon și Colentina în care se încercau lupte de rap prin anii '90, care să nu se fi transformat în cazinou cu păcănele?

Nici eu. Deși când eram mic existau zeci de subculturi (rapperi, rockeri, punkeri, emo, folkiști, minimaliști, houseri), acum nu prea mai ai de ales decât între a fi cocalar sau hipster. Știu că tu nu te consideri nici nici, dar crede-mă pe cuvânt că restul oamenilor te încadrează în una din astea două. Și nici măcar nu e vorba de ce muzică asculți sau cum te îmbraci, că de când se tund și se îmbracă toți cocalarii ca Smiley, e greu să faci diferența așa.

E vorba despre ce gen de român ești, unul care se laudă cu cât de bogat, periculos și malac este sau unul care se lăfăie că este un om cultura, creativ și cosmopolit, deși amândouă sunt la fel de lipsite de substanță. Cu toate astea, o să prefer mereu ultima categorie primei, pentru că fiecare ban băgat într-un produs cultural prost, înseamnă un sfert de ban care o să se scurgă pe un produs cultural care-mi place și mie.

BICICLIȘTII „CIVILIZAŢI" NU DIFERĂ CU MULT DE COCALARII DE CARE FAC MIŞTO

Intreg articol il gasiti aici.

Sursa: Click!

 

Edited June 21, 2016 by TG Chinez

[Kenssy]

Multumim de postare!De la mine ai +1

[Marius]

Closed.