Modurile și timpurile verbului - greșeli frecvente

[Nefarious]

Acest articol are rolul de a sublinia unele lacune în cunoștiințele unor membri ai acestei comunități. Mai jos, voi prezenta succint principalele probleme și explicația pentru fiecare în parte.

 

Modul indicativ

Timpul prezent

- aici în general nu sunt probleme, însă uneori observ i-uri în plus/minus. În toate verbele din limba română, putem identifica rădăcini ale verbelor, la care se adaugă niște terminații. Nu eu am stabilit rădăcina, ci simțul lingvistic pe care îl avem cu toții. Mai exact, dacă ceva se repetă -> este rădăcină. Atât de simplu.

- verbul „a veni” la persoana doua, de exemplu, se spune de multe ori greșit „vi”. Însă dupa trei secunde de gândire, ar trebui să vă dați seama de ce nu e chiar așa.

 

La singular (și plural persoana a III-a), rădăcina prezentului verbului „a veni” este „vi”. Așadar:

 

Eu vin

Tu vii

El vine

 

Aceeași poveste e și la verbul „a ține”, unde este ”eu țin, tu ții”

 

Timpul imperfect

- singura mențiune aici este verbul „a voi”, respectiv „a vrea”. Nu există „vroiam” - este doar o combinație între cele două. Fie spunem „eu voiam”, fie „eu vream”.

 

 

Timpul perfect simplu

- aici se fac foarte multe greșeli de care mă fac și eu vinovat (ex: ”eu scrisăi” în loc de ”eu scrisei”) însă este un timp regional și mai puțin folosit.

 

 

Timpul viitor I (simplu)

- aici se fac foarte multe greșeli la scrierea verbului auxiliar „a voi”, mai exact se scrie „v-oi” sau „ve-ți” - ceea ce e total greșit!

Corect este: eu voi, tu vei, el va, noi vom, voi veți, ei vor.

- de asemenea există o problemă la verbul „a fi”, mai exact la numărul de „i” cu care se scrie. Timpul viitor I (simplu) se formează astfel: verbul auxiliar „a voi” + infinitivul scurt al verbului de conjugat. Poate sună foarte pompos, dar este chiar simplu. Spre exemplu, verbul „a juca” se conjugă astfel: eu voi juca, tu vei juca, el va juca, noi vom juca, voi veți juca, ei vor juca. Totul logic până acum, nu? Mai departe, verbul „a fi”: eu voi fi, tu vei fi, el va fi, noi vom fi, voi veți fi, ei vor fi. Aplicând regula asta la fiecare verb, nu mai putem greși (apropo, de ce spunem „putem greși” și nu „putem greșii?” Pentru că „greși” din nou, este infinitivul scurt al verbului „a greși”. La fel cum nu spui „putem mâncaa” nu spui nici „putem greșii”).

 

Timpul viitor II

- timpul viitor II se formează prin combinația auxiliarului „o” și prezentul modului conjuctiv al verbului de conjugat. Iar vorbesc limbi străine? Nu e chiar atât de greu: o să mănânc, o să mănânci, etc. Mai jos este explicat modul conjunctiv, și cred că veți înțelege de ce se spune „o să fii” și nu „o să fi”.

 

 

Modul conjunctiv

Timpul prezent

- timpul prezent afirmativ se formează prin combinarea conjuncției „să” (de unde și numele de conjunctiv) cu indicativul prezent al verbului de conjugat. Adică? Verbul „a face”: indicativul prezent al acestuia este „eu fac, tu faci, etc”, așadar, vom lua conjuncția „să” și vom avea ”eu să fac, tu să faci”. Verbul a fi, însă, se formează cu rădăcina „fi”. Cu toții știm, „să fiu”, corect? Ei bine, atunci putem deduce că gramatical corect este „să fii” și nu „să fi”.

 

Eu să fiu

Tu să fii

El să fie

Noi să fim

Voi să fiți

Ei să fie

 

Și la negativ e fix la fel, deoarece spui: „tu să nu cânți”, nu „tu să nu cânț”. Tot așa, vei spune „tu să nu fii” și nu „tu să nu fi”

 

 

Timpul perfect

- există confuzia „să fii mâncat”. Cu toate acestea, „să fii mâncat (de către)” este diateza pasivă a verbului „a mânca”. Timpul perfect al modului conjunctiv se formează prin conjuncția să + infinitivul scurt al verbului a fi = fi + participiul verbului de conjugat. să fi jucat.

 

Notă! Este la fel și la condițional optativ perfect - aș fi mâncat, aș fi jucat, aș fi visat.

 

 

Modul imperativ

- imperativul nu are foarte multe reguli în limba română și poate diferi foarte mult de la verb la verb, la unele fiind chiar absent.

- de reținut este că nu se desparte cu absolut nicio cratimă: vin-o = greșit; vino = corect

- de ce este „fii cuminte!” dar „nu fi prost!” ? Din același motiv pentru care este „fă tema!”, respectiv „nu face prostii!”. Negativul este pur si simplu nu + infinitivul scurt al verbului de conjugat. Adică a bate + nu = nu bate!

- Ok, super, „nu fi prost” am înțeles de ce e așa, dar de ce se zice „fii!” totuși? Am auzit de multe ori răspunsul „pentru că accentuezi ideea de a fi”, care este total greșit. Din nou, să revenim la rădăcini! Ele sunt foarte utile și în gramatică, nu doar în botanică. Haide să conjugăm verbul a fi la imperativ. Mda, are doar două forme: persoana a doua singural și plural. Din moment ce singularul (fii / fi) este cel care ne face probleme, să vedem cum sună pluralul. „Fiți cuminți!”. Corect, pluralul este „fiți”, și nimeni nu cred că poate combate chestia asta. Ei bine, sesizăm în acest caz rădăcina „fi” + sufixul „ți” ce indică pluralitatea. Așadar:

 

tu fii cuminte!

voi fiți cuminți!

 

 

Cam atât am avut de acoperit în acest topic, deoarece au fost problemele cele mai mari pe care le-am sesizat eu. Evident, există și mai multe timpuri dar pe acelea am văzut că românii le stăpânesc cu brio.

 

De asemenea, în unele părți nu am mai trecut ea/ele pentru că au fix aceeași formă ca masculinul.

 

 

 

 

Sursa: creație personală

Autor: Andie

Edited November 7, 2016 by Andie

[HaziM]

Topic închis / Topic Closed.