Jump to content

Dota 2: Kiev Major 2017 – detalii preliminare


TG HOODEN
 Share

Recommended Posts

Untitled-1-630x388.png


Nici nu s-a încheiat The Boston Major 2016 că au apărut deja datele preliminare ale următorului eveniment de Dota marca Valve: The Kiev Major.
În primul rând, ar trebui menționat că și acesta, la fel ca și The Manila Major și The Boston Major, va fi produs tot de PGL. Competiția va începe cu două sesiuni de calificări regionale, una open și alta closed. Ele vor fi dedicate următoarelor regiuni: America de Sud, America de Nord, Europa și Comunitatea Statelor Independente (CIS). Ambele sesiuni vor avea loc în luna martie, prima între 6-9 martie, iar a doua între 10-13 martie.
Calificările vor fi urmate de o fază a grupelor, pentru ca finala în sine să fie susținută în intervalul 20-23 aprilie. Fondul de premii va fi tot de trei milioane de dolari, la fel ca la toate concursurile major de până acum.
Kiev Major va fi urmat de The International 2017 și de abia după aceea va mai fi susținut un alt major. Asta datorită faptului că Valve a decis ca la anul să nu mai fie susținute decât două astfel de competiții.




Sursa: ComputerGames.ro

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.