Jump to content

Cele mai ciudate 10 tulburări ale somnului.


Mr.Richard
 Share

Recommended Posts

“Doza” zilnică de somn recomandată de medici este de 8 ore, pentru a permite odihnirea creierului şi refacerea organismului. Cu toate astea, din ce în ce mai multe persoane suferă de tulburări ale “somnului de frumuseţe”, cel mai adesea întâlnite fiind bine-cunoscutele insomnii care pot să dureze câteva nopţi la rând, somnul urmându-şi mai apoi ciclul normal. În afară de această problemă clasică ce te menţine treaz la 2 noaptea, cu ochii bulbucaţi atent îndreptaţi spre ceasul care merge ca un melc pe canicula, Listverse a pregătit un top al celor mai stranii tulburări ale somnului.

 

10. Parasomnia (RBD)

parasomnie

Această tulburare cauzează individului o stare de “agitaţie” care se manifestă prin mişcări deseori violente ale corpului – mişcare frenetică a ochilor, mişcarea mâinilor ca şi cum ar înfăptui o acţiune, etc. Parasomnia se poate trata şi în cele mai multe cazuri se foloseşte clonazepam, un medicament anti-convulsiv.

 

9. Pavoul Nocturn (Teroarea în somn)

 

teroarea-in-somn

Pavoul nocturn este o afecţiune ce ţine de parasomnie şi este caracterizat de o stare de teroare a individului şi inabilitatea acestuia de a se trezi din somn. Trezirea se face destul de brutal, pacientul manifestând un ritm crescut al pulsului şi un comportament frenetic – ţipete, perspiraţie abundenţă, lovituri ale membrelor, etc.

 

8. Bruxismul

bruxism

Circa 40 de milioane de americani suferă de această tulburare a somnului. Aceasta se manifestă cel mai adesea prin încleştări ale fălcilor sau prin scrâşnitul dinţilor. Majoritatea celor care au această afecţiune nu sunt conştienţi de ea iar netratată, poate cauza daune grave dinţilor. Nu s-a descoperit un tratament medicamentos pentru bruxism însă se recomandă folosirea unor proteze dentare pentru protecţie, asemănătoare celor folosite de sportivi.

 

7. RLS (Restless Legs Syndrome)

rls

RLS-ul se manifestă printr-un impuls necontrolat de a-ţi mişca membrele inferioare pe toată durata somnului. În afară de picioare, au existat cazuri în care pacienţii au avut afectate şi torsoul, respectiv mâinile. Persoanele cu RLS sunt neliniştite, agitate, lovesc din picioare, le ridică – totul spre disperarea partenerilor de viaţă.

 

6. Apneea

apnee

Apneea constă în pauze în timpul procesului respirator. Ca la majoritatea celorlalte afecţiuni, pacienţii nu sunt conştienţi de faptul că suferă de apnee. Oamenii care manifesta aceasta tulburare au episoade apneice la intervale scurte, astfel încât se ratează în jur de 2 timpi ai respiraţiei. Apneicii conştientizează faptul că au probleme cu sistemul respirator abia în momentul în care o altă persoană îi ţine sub observaţie.

 

5. Hipersomnia (Sindromul Kleine-Levin)

kleine-levin-sindrom

Sindromul Kleine-Levin este o afecţiune rară, caracterizată de necesitatea individului de a dormi circa 20 de ore pe zi şi vine însoţită de o poftă de mâncare excesivă şi impuluri sexuale inhibate, deseori inexistente. Deşi pacienţii nu răspund în toate cazurile la tratament, se recomandă anumiţi stimulenţi pentru a minimiza starea de somnolenţă.

 

4. Somnilocvia

somnilocvia

Somnilocvia este o afecţiune caracterizată prin vorbitul în somn. Coerent sau nu, individul poate să ţină adevărate discursuri sau să rănească anumite cuvinte sau grupuri de cuvinte, spre disperarea partenerilor de cuplu. Nu există un tratament pentru această tulburare dar în cazul în care aveţi secrete de păstrat, folosiţi o proteză dentară pentru protecţie.

 

3. Narcolepsia

narcolepsia

Narcolepsia este o tulburare neurologică ce este adesea asociată cu expresia “dormi pe unde-apuci”. Persoanele cu această afecţiune adorm în orice moment al zilei, oriunde şi le este imposibil să rămână “cu ochii deschişi” pentru perioade de timp îndelungate. Anumiţi indivizi au astfel de episoade în special atunci când au de-a face cu emoţii puternice.

 

2. Se*somnia

Deşi probabil vă gândiţi că se*somnia este afecţiunea care vă provoacă somnolenţa în timpul actului intim, iar pasul următor este să “leşinaţi pe front”, această tulburare este caracterizată de impulsuri se*uale în timp ce creierul este complet adormit. (Adică actul se*ual are loc în timpul somnului).

 

Aspecte negative:

– a doua zi nu îţi mai aminteşti nimic
– a doua zi te trezeşti obosit şi nu înţelegi de ce

Aspecte pozitive:

– ai o scuză plauzibilă pentru faptul că ai uitat ce s-a întâmplat în noaptea precedentă

1. Insomnia Familială Fatală

somn17

Insomnia familială fatală este o boală rară neurologică ce se transmite genetic, iar în momentul în care se instalează, procesul este imposibil de oprit. Se manifestă la început printr-o insomnie accentuată, urmată de atacuri de panică şi halucinaţii ce se agravează gradual. Următorul pas este insomnia totală – individul nu poate dormi deloc – scăderea în greutate, condiţie fizică execrabilă şi lipsa de coerenţă. Stadiile culminează în demenţa psihică, punct în care pacientul nu răspunde la stimuli exteriori, nu mai recunoaşte persoanele şi are episoade psihotice. La scurt timp survine decesul.

sursa

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.