Jump to content

Tasmania, farmecul australian într-o ţară unică!


Mr.Richard
 Share

Recommended Posts

Tasmania.jpg

 

Tasmania este cel mai mic stat de pe continentul australian fiind localizat în partea de sud a acestuia. Micul stat este amplasat pe insula omonimă, zona este de basm, iar peisajele aproape ireale. Mai bine de 45% din teritoriul tasmanian este constituit din rezervaţii, parcuri naţionale şi structuri protejate de Patrimoniul Mondial UNESCO. Deşi Tasmania este o ţară mică, este locul care a fost binecuvântat cu o varietate de forme de relief şi numeroase peisaje naturale neatinse de om.

 

Frumuse%C5%A3ea-natural%C4%83-a-Tasmanie

 

Istoria Tasmaniei este foarte vastă, teritoriul fiind locuit încă de acum 35 000 de ani. Primii locuitori ai statului au fost aborigenii, dar din timpurile străvechi şi până astăzi numeroase popoare şi-au lăsat amprenta asupra Tasmaniei. Sute de grupuri de exploratori au ajuns în Tasmania şi au rămas uimiţi de frumuseţile unui teritoriu care întruneşte o multitudine de calităţi.

 

St%C3%A2ncile-din-Tasmania-au-fost-sculp

 

Aproximativ 500 000 de locuitori duc o viaţă liniştită în Tasmania, într-un cadru de poveste. Cea mai mare parte a populaţiei este concentrată pe coastele de sud, est şi nord, iar ocupaţia lor principală este agricultura. Tasmania este alcătuită dintr-o varietate de forme de relief, cel mai înalt punct din cadrul statului este Muntele Ossa, cu înălţimea de 1617 metri. Mare parte a zonelor in Tasmania sunt bine împădurite, în cadrul statului se regăsesc unele dintre cele mai frumoase păduri tropicale din lume.

 

Diavolul-tasmanian-este-un-animal-%C3%AE

 

Diavolul tasmanian

Tasmania este renumită în întreaga lume pentru un animal unic ce nu se mai regăseşte nicăieri pe Pământ. Diavolul tasmanian este un animal carnivor musculos, cu blană neagră şi un ţipăt extrem de ascuţit şi tulburător. Animalul are dimensiunile unui câine mic, dar mărimea sa este complet înşelătoare. Diavolul tasmanian este foarte rezistent, se deplasează cu o viteză incredibilă, poate înota şi poate urca în copaci înalţi în doar câteva secunde. Diavolul tasmanian este pe cale de dispariţie şi încă din anul 2008 face parte din lista speciilor ameninţate.

 

Cangurii-o-prezen%C5%A3%C4%83-obi%C5%9Fn

 

Viaţa sălbatică

Mare parte a vizitatorilor care ajung în Tasmania sunt de fapt pasionaţi de viaţa sălbatică, de animelele pe care nu le pot vedea în viaţa de zi cu zi. Tasmania este o oportunitate în acest sens, fiind locul unde pot fi văzuţi la tot pasul canguri, echidne sau oposumi. Pentru a vă bucura de asemenea momente, trebuie neaparat să respectaţi o regulă de aur. Liniştea este cheia reuşitei, animalele sălbatice simt imediat orice zgomot fin şi îl percep ca pe un perocol iminent.

 

Hobart-Tasmania.jpg

 

Peisaje de poveste

Tasmania este un stat liniştit, locul unde puteţi petrece o vacanţă relaxantă alături de cei dragi. Deşi este o ţară mică, Tasmania este locul care ascunde numeroase minuni naturale şi o sumedenie de turişti de pretutindeni vin pentru a le admira.

 

Golful-Focului-Tasmania.jpg

 

Golful Focului este poate cea mai frumoasă zonă din Tasmania, atunci când vine vorba de orizontul fabulos pe care vizitatorii îl admiră necontenit. Apa de un albastru pur, pietrele roşii şi plajele cu nisipul de un alb pur crează un peisaj orbitor. Golful Focului este locul unde se pot practica o multitudine de activităţi îndrăgite de către turişti. Grupuri întregi aleg campingul în Golful Focului pentru a se bucura cât mai mult timp de farmecul Tasmaniei. Plimbările cu barca, pescuitul, înotul sau surfingul sunt alte activităţi pe care turiştii le practică cu plăcere.

 

Pe%C5%9Fterile-din-Tasmania-merit%C4%83-

 

Pe teritoriul Tasmaniei există şi numeroase peşteri. Deşi este o ţară mică, Tasmania este un loc cu forme de relief variate, unele dintre ele de-a dreptul uimitoare. În această categorie se încadrează Peştera Newdegate, cea mai mare peşteră în care se poate practica turismul din Australia. Camerele magice cu flori din calcar, formele inedite, stalagtitele, stalagmitele, coloanele fac din Newdegate una dintre cele mai frumoase peşteri din lume. După un tur complet al tărâmului subteran ar fi interesant să vă relaxaţi într-o piscină cu ape termale.

 

Port-Arthur-un-loc-de-tortur%C4%83-fizic

 

Pe urmele istoriei…

O parte din trecutul istoric al Australiei s-a concentrat pe un teritoriu mic, numit Tasmania. Poate nu ne-am fi aşteptat dar pe lângă toate celelalte minuni, în Tasmania se regăsesc şi locuri istorice, spaţii care au fost martore ale celor mai importante evenimente din timpurile străvechi. Port Arthur este acel loc din Australia foarte puţin afectat de trecerea timpului.

 

Interiorul-%C3%AEnchisorii-Port-Arthur.j

 

Cu mulţi ani în urmă Port Arthur a fost un loc înfricoşător, spaţiul ce crea spaimă în sufletele celor care ştiau că vor ajunge aici. Acest loc a avut un rol fundamental în sistemul colonial de disciplină, cei care nu se supuneau regulilor ajungeau la Port Arthur. Astăzi, încă mai pot fi văzute ruine ale penitenciarului, ale turnului de observaţie, al spitalului unde erau duşi deţinuţii care sufereau de boli diverse. Port Arthur este înconjurat de o zonă foarte plăcută cu trasee ce pot fi explorate.

 

Salamanca-devine-un-t%C3%A2rg-aglomerat-

 

Salamanca este o zonă foarte frumoasă din Tasmania, un spaţiu alcătuit dintr-un şir lung de clădiri din gresie construite în anul 1830. Vă puteţi plimba sub arcadele din piatră şi nu trebuie să rataţi magazinele cu bijuterii lucrate manual sau buticucrile cochete care expun fel de fel de ţinute moderne. În zonă există numeroase restaurante şi cafenele unde vă puteţi delecta cu numeroase specialităţi locale. Dacă ajungeţi sâmbăta în Samanaca, veţi avea încă un avantaj. În fiecare zi de sâmbătă are loc un târg de unde veţi putea cumpăra diverse obiecte vechi de o valoare incontestabilă. Iubitorii de antichităţi pot achiziţiona platouri din porţelan vechi de 50 de ani, jucării din lemn lucrate manual, haine tricotate şi multe alte obiecte comercializate la preţuri de nimic.

 

C%C3%A2mp-de-lavand%C4%83-Tasmania.jpg

sursa

Edited by Fosil
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.