Prezentare Campion- Kayn

[Zaphkiel]

Poveste/lore 

Shieda Kayn s-a născut în Noxus și a fost recrutat în armată încă de mic, odată cu alții ca el, căci cei mai cruzi comandanți din imperiul lui Boram Darkwill nu se dădeau în lături de la a folosi copii pe câmpul de luptă. În urma bătăliei dezastruoase de la Placidiumul din Navori, invazia imperiului s-a transformat într-un război prelungit de uzură. Compasiunea ioniană era o slăbiciune care putea fi exploatată. Războinicii lor nu atacau cu ușurință copiii și oamenii nevinovați. Astfel Kayn a ajuns pe front pe când era atât de mic încât de-abia reușea să ridice sabia ce-i fusese dată și ar fi fost de așteptat ca prima lui zi în luptă să fie și ultima.

Intenționând să atace provincia Bahrl, forțele noxiene debarcaseră la gura de vărsare a râului Epool. Kayn și ceilalți erau o avangardă șovăielnică, aruncată împotriva unor grupuri dezorganizate de localnici ce-și apărau căminele de invadatorii întorși pe neașteptate. În plin haos al bătăliei, în timp ce tinerii săi camarazi erau uciși sau fugeau de pe câmpul de luptă, Kayn n-avea pic de teamă. Lăsase sabia grea și ridicase o seceră pierdută de un dușman, întorcându-se să înfrunte ionienii înmărmuriți. Tocmai atunci, trupele obișnuite ale Noxusului au atacat din flancuri.

Măcelul a fost teribil. Fermieri, vânători, chiar și câțiva vastaya — toți au fost uciși fără formalități.

După două zile, când s-a dus vorba atacului și în teritoriile din sud, Ordinul Umbrelor a ajuns pe țărmul unde avusese loc măcelul. Conducătorul lor, Zed, știa că zona n-avea nicio semnificație tactică. Singurul scop al masacrului fusese să transmită un mesaj. Noxusul n-avea să le arate pic de milă.

O sclipire de oțel i-a atras atenția. Un copil de cel mult zece ani zăcea în noroi, ridicându-și hotărât secera frântă către maestrul asasin. Degetele însângerate îi erau atât de strânse pe mâner încât i se albiseră. Ochii băiatului trădau o durere ce-i contrazicea vârsta, arzând cu furia unui războinic trecut prin multe lupte. Avea o tenacitate ce nu putea fi deprinsă. În acel copil supraviețuitor, abandonat de armata noxiană care-și croise drum mai departe, Zed a văzut o armă ce putea fi întoarsă împotriva celor care-l trimiseseră la moarte. Asasinul i-a întins mâna și i-a urat bun venit în Ordinul Umbrelor.

Acoliții petreceau de obicei ani întregi antrenându-se cu o singură armă, dar Kayn a învățat cu repeziciune să le stăpânească pe toate. Pentru el erau simple unelte, în timp ce adevărata armă era el însuși. Privea armura ca pe o povară, preferând să se ascundă în umbre ca să-și doboare inamicii rapid și fără a fi văzut. Execuțiile lui rapide semănau teama în inimile celor care aveau suficient noroc încât să fie cruțați.

Pe măsură ce timpul trecea și legenda lui Kayn devenea din ce în ce mai impresionantă, aroganța lui creștea din ce în ce mai mult. Credea cu adevărat că într-o bună zi puterea lui avea s-o eclipseze până și pe cea a lui Zed.

Această mândrie nebună l-a făcut să se supună unui test final: acela de a căuta o armă darkin descoperită de curând în Noxus pentru a se asigura că nu putea fi folosită împotriva apărătorilor istoviți ai Ioniei. A acceptat misiunea fără ezitare, fără să se întrebe vreo clipă de ce fusese ales pentru ea. Orice alt acolit ar fi distrus coasa vie numită Rhaast, dar Kayn a luat-o pentru sine.

Aceasta a început să-l corupă din clipa în care degetele i s-au încleștat pe mâner, ferecându-i pe amândoi într-o luptă fatidică. Rhaast așteptase de multă vreme gazda perfectă pentru a se alătura celorlalți darkin și a distruge întreaga lume, dar Kayn n-avea de gând să se lase dominat atât de ușor. S-a întors triumfător în Ionia, convins că Zed avea să-l numească noul conducător al Ordinului Umbrelor.

Din poveste ne dam seama de faptul, Kayn era un copil de 10 ani cand a aflat prima oara ce este o batalie, si la scurt timp dupa ce i-a fost masacrat satul, Zed asa-zis si maestrul umbrelor, il recruteaza pentru armata deoarece stia ca el va putea manui arma vie "Rhast", asa a si fost, cand kayn a pus mana pe arma, Darkinul "Rhast" voia sa ii preia corpul, dar el nu era slab de vointa, asa ca de asta are 2 ipostaze, Shadow Kayn, si Rhaast, 

Shadow Kayn sau Assasin Kayn, are la baza puterii sale penetrare armura si cum este si in joc, abilitatile lui fiind asemanate cu ale lui Aaatrox, q-ul scaland pe ad.

Scurta prezentare abilitati, Q-ul lui kayn foloseste un dash, urmat de o lovitura incerc care invaluie zona de langa el, scaland ad, poate ajunge la un damage destul de mare.

W-ul lui kayn este ca o lovitura de indemanare, in forma lui Shadow Kayn, el plaseaza o umbra care lanseaza un atac pe pamant ca si cum ar tranti sulita de pamant, pe cand in forma lui Rhaast, el va marca campionii, si ii va arunca in sus.

E-ul lui kayn, pentru ambele forme este un heal, si un dash prin pereti( poti trece prin pereti cu el ignorand coliziunea)

Ultimata lui kayn, ca sa fie activata prima oara inamicul lui kayn trebuie sa fie atins de o abilitate sau de un hit de al lui, ultimata lui Shadow Kayn, va da slow si damage mai mare+ penetrare armura, pe cand ultimata lui Rhaast, va da heal si slow

Poveste despre arma lui kayn si puterile sale: 

Kayn stătea încrezător în umbra unei noxtoraa, înconjurat de soldați uciși și zâmbind în fața ironiei scenei. Arcurile triumfătoare de piatră întunecată erau construite pentru a comemora puterea Noxusului și a sădi teroarea în inimile celor care treceau pe sub ele, ca aceștia să-și ofere cu mai mult zel tributul. Această noxtoraa devenise însă o piatră funerară, un monument al falsei puteri și al aroganței, un simbol al fricii care se întorsese împotriva războinicilor Noxusului.

Lui Kayn, frica i se părea încântătoare. Se baza pe ea. Groaza era o armă și, la fel cum frații lui din Ordinul Umbrei deprinseseră arta katanelor și a stelelelor ninja, Kayn devenise un maestru în folosirea fricii.

Însă când puse piciorul pe pământul noxian pentru prima oară după ani de zile, călcând printre cadavrele soldaților care aveau să fie dați uitării, simți că ceva îl neliniștește. Era ceva în aer, ca presiunea de dinaintea unei furtuni ce implora să fie eliberată în lume.

Nakuri, un alt acolit al Ordinului, își schimbă strânsoarea pe sabie și se pregăti pentru o luptă mai personală. Aproape reușise să-și ascundă tremurul din voce, ceea ce era de lăudat.

– Ce ai de gând să faci, fratele meu?

Kayn nu răspunse. Mâinile i se odihneau goale pe lângă trup. Știa că el era cel care deținea controlul. Chiar și așa, avu o senzație de déjà vu, de parcă ar fi fost într-un vis. Dură doar o clipă, apoi dispăru.

Din mijlocul lor, unde nu era nimic, se auzi o voce întunecată și plină de ură ce părea să cuprindă în ecourile ei strigătele de suferință de pe o mie de câmpuri de luptă, îndemnându-i pe cei doi să se atace.

– Cine va fi vrednic?

 

---

 

Zed își trimisese cel mai bun discipol.

Spionii Ordinului confirmaseră zvonurile sumbre. Noxienii descoperiseră o coasă antică de origine darkin, la fel de puternică precum orice magie ioniană. Un singur ochi de un roșu furibund privea de la baza tăișului, ispitindu-i pe cei mai puternici războinici s-o mânuiască în luptă. Se pare că nimeni nu se dovedise a fi vrednic. Toți cei care-o atingeau erau uciși chinuitor și rapid de ura armei, așa că aceasta fusese înfășurată în zale și pânză de sac, iar acum se îndrepta către Eternul Bastion, însoțită de o caravană de soldați.

Shieda Kayn știuse ce avea să i se ceară. Acesta avea să fie ultimul lui test.

De-abia când ajunse în apropierea orașului de coastă Uindor începu să se gândească la semnificația călătoriei sale. Să-și atace inamicii tocmai pe teritoriul lor era un act nebunesc. Dar și curajul lui Kayn era la fel. Niciun alt adept nu se putea măsura cu el, iar Zed n-ar fi încredințat soarta Ioniei nimănui altcuiva. Nu mai rămânea loc de îndoială: pe Kayn îl aștepta un destin măreț.

Își pregăti capcana cu puțin timp înainte de apus. Caravana se apropia lent și era de-abia vizibilă la orizont, unde stârnea praful și-l făcea să se ridice înspre cerul portocaliu. Avea timp suficient să-i ucidă pe cei trei străjeri de la noxtoraa.

Păși într-o tăcere deplină în umbra din ce în ce mai lungă a porții, când primul gardian ieși pentru a-și face rondul de seară. Apoi invocă magia neagră și trecu prin zidurile de piatră neagră ca printr-un pasaj rezervat numai lui. Putea să vadă siluetele gardienilor ținându-și lăncile strâns în mâini.

Învăluit în umbre, se năpusti din edificiu ca un fulger negru și-l ucise pe al doilea străjer cu mâinile goale. Înainte ca al treilea să apuce să reacționeze în vreun fel, Kayn se dizolvă în fuioare de întuneric și sări peste drumul pavat cu pietre, recăpătându-și forma doar când ajunse în fața victimei sale. Într-o clipă, îi răsuci capul, frângându-i gâtul de parcă ar fi fost o crenguță.

Primul străjer auzi trupurile căzând neînsuflețite la pământ și se întoarse spre Kayn.

Asasinul zâmbi, savurând clipa pe îndelete.

– Nici nu mai poți să miști, nu-i așa? șopti el, alunecând înapoi în umbra lăsată de noxtoraa. Teama te paralizează...

Se ridică din umbra străjerului care tremura de groază.

– Acum e cazul să-ncepi să fugi, noxianule. Spune-le celorlalți ce ai văzut aici.

Soldatul lăsă lancea să-i scape din mâini și o luă la goană ca din praștie către siguranța zidurilor din Uindor. Însă n-ajunse prea departe.

Nakuri, îmbrăcat în robe la fel de întunecate ca ale lui Kayn, sări din spatele arcadei și-și înfipse katana în burta soldatului. Privirea acolitului se ridică spre Kayn.

– Asta-i faimoasa putere a Noxusului? O mare minciună...

– Te știam impulsiv, frate, zise Kayn, furios. Dar chiar așa? M-ai urmărit până aici, sperând să-mi împart gloria cu tine?

Însă nu apucă să-l mai certe. Amândoi auzeau caravana soldaților apropiindu-se.

– Fă-te nevăzut, Nakuri. Mă ocup de tine mai încolo. Dacă nu mori până atunci.

 

 

---

 

 

Umbrele lungi ale asfințitului ascunseseră trupurile neînsuflețite până ce soldații aproape că ajunseră sub enorma noxtoraa.

– Stați! strigă conducătorul coloanei. Răspândiți-vă! Acum!

Ceilalți coborâră confuzi de pe cai, iar Kayn reuși să vadă pentru prima oară încărcătura. Arăta exact cum o descrisese Zed. Era înfășurată în zale și în pânză și era prinsă pe spatele unui armăsar vindoran solid.

Răbdarea era o virtute care lui Nakuri îi lipsea cu desăvârșire, lucru care deveni cât se putea de clar când acolitul se aruncă fără minte asupra celui mai apropiat soldat. Kayn își alegea întotdeauna țintele cu multă atenție, așa că îl atacă pe conducătorul coloanei cu o lovitură precisă de sabie, ucigându-l pe loc.

Se întoarse către armăsarul vindoan, dar coasa dispăruse.

Nu. Ajunsese prea departe ca să eșueze acum.

– Kayn! strigă Nakuri în timp ce dobora soldat după soldat. În spatele tău!

Un noxian disperat eliberase arma, al cărei ochi roșu se deschisese larg și strălucea cu o furie inumană. Soldatul răsucea coasa cu gesturi largi către proprii săi camarazi, cu un chip împietrit de groază. Era clar că n-o controla, ci încerca din răsputeri să-i dea drumul.

Zvonurile erau deci adevărate.

Folosindu-se iar de umbre, Kayn se năpusti în trupul noxianului, care se zbătea cuprins de puterea coasei darkin. Timp de o clipă, privi prin ochii acelei ființe străvechi, văzând suferința și durerea pe care aceasta le dezlănțuise timp de milenii și auzind urletele și plânsetele victimelor. Arma aceea era moartea, reîncarnată din nou și din nou. Era răul în forma cea mai pură și trebuia oprit.

Se smulse din ce mai rămăsese din noxian, al cărui trup se transformase într-o carapace cu solzi duri, care se frânse apoi în cioburi negre și în praf înecăcios. Tot ce mai rămăsese acum era coasa, al cărei ochi se închisese. Kayn se aplecă să o ridice în timp ce Nakuri ucidea ultimul dușman care mai era în viață.

– Frate, oprește-te! strigă acolitul, ștergându-și sângele de pe katana. Ce faci? Ai văzut ce se poate-ntâmpla! Trebuie s-o distrugem!

Kayn se întoarse spre el.

– Nu. E a mea.

Cei doi se apropiară unul de celălalt, niciunul dintre ei dornic să cedeze. De dincolo de zidurile orașului începură să se audă clopote de avertisment. Clipa părea să se lungească la nesfârșit.

Nakuri își schimbă strânsoarea pe sabie.

– Ce ai de gând să faci, fratele meu?

Kayn auzi atunci vorbele coasei. Arma părea să-i șoptească vorbele direct în minte, ca un ecou, însă ochii celuilalt acolit se măriră de parcă și el ar fi putut s-o audă.

– Cine va fi vrednic?

Kayn invocă degete de întuneric ce ridicară arma, răsucind-o în noaptea ce se lăsa și punându-i-o în mâini. Încă din prima clipă i se păru că aceasta era o parte din el, că fusese mereu a lui, de parcă s-ar fi născut doar ca să lupte cu ea. O răsuci cu un gest elegant și relaxat și o ridică spre gâtul lui Nakuri.

– Fă ce ai de făcut.

Aici e o poza  cu kayn si cei 2 luptand pentru suprematia corpului

Sper ca v-a fost de folos tutorialul meu.

 

[EmilianOwN]

Frumos topic!

[AgentFLY666]

E bun.

[P.Alexandru]

frumos topic

[Stanciu Ionut]

Frumos!

[Zokee]

Fain..

[.Mariius]

Fain topicul. Multumim!

[Big Daddy Bray]

Fain +1

[TFG zeeenut]

+1

[Soren]

Fain