Jump to content

Unde ar putea ajunge Cavani, după ce a ajuns "la cuţite" cu vedetele de la PSG


cedrykk
 Share

Recommended Posts

 

ecn[1].jpg

 

Edinson Cavani (31 de ani) pare că s-a săturat de situaţia de la PSG şi e tentat de o plecare de la campioana Franţei, iar spaniolii de la AS anunţă că drumul golgheterului uruguayan ar putea continua în Primera Division, la Atletico Madrid.
 

Mare fan al vârfului pe care a mai încercat să-l aducă în capitala Spaniei şi în trecut, Diego Simeone vrea să profite de situaţia creată sub comanda lui Thomas Tuchel şi să dea marea lovitură pe piaţa transferurilor. Chiar dacă are 31 de ani, Cavani rămâne un jucător de top, iar francezii l-ar putea vinde fie în iarnă, fie în vara lui 2019, contractul său urmând să expire în 2020.

Cum a ajuns să se supere unul dintre cei mai buni atacanţi ai lumii?

Disensiunile dintre Cavani şi restul vedetelor de la PSG au început imediat după transferul lui Neymar, când cei doi s-au certat chiar pe teren pentru a executa un penalty. Anul trecut, uruguayanul a marcat la foc automat şi impresia a fost că lucrurile s-au calmat, dar scânteia s-a reaprins odată cu venirea neamţului Tuchel pe banca tehnică a campioanei din Ligue 1. "Se simte singur şi fără sprijin", au scris cei de la L'Equipe, care au dezvăluit că Edinson s-a simţit jignit la meciul cu Lyon (5-0), când Tuchel l-a chemat pe bancă în minutul 40 pentru a-l introduce pe Kehrer în locul eliminatului Kimpembe.

În plus, o statistică realizată de prestigiosul ziar francez vorbeşte de la sine despre relaţiile pe care Cavani le are cu vedetele echipei. 0,5% dintre pasele lui Neymar merg la uruguayan, în timp ce spre Mbappe se îndreaptă 25%. Proporţii asemănătoare sunt înregistrate şi în sens invers, cu Mbappe pasându-i lui Cavani în 5% din timp, dar cu tendintţa de a-i oferi lui Neymar 35% dintre pase.

Pe lângă Atletico Madrid, Manchester United şi Real Madrid sunt interesate de cel mai bun marcator din istoria lui PSG (176 de goluri în 253 de meciuri).

Sursa

 

Edited by cedryk1337
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.