Jump to content

Cauza tragediei din Leicester a fost stabilită! Anchetatorii au aflat motivul prăbuşirii elicopterului în care se afla patronul echipei din Premier League


cedrykk
 Share

Recommended Posts

Cauzele accidentului aviatic în care a fost implicat Vichai Srivaddhanaprabha, patronul lui Leicester, au fost identificate. Din prcizările anchetatorilor, tragedia s-a produs din cauza deconectării rotorului anticuplu, aflat în spatele fuselajului, cu ajutorul căruia se controlează direcţia.

 

Elicopterul care aparţinea patronului lui Leicester, Vichai Srivaddhanaprabha, s-a prăbuşit în parcarea stadionului "King Power" în urmă cu două luni, după meciul dintre echipa locală şi West Ham United. În etapa cu numărul 10 din Premier League, Leicester a remizat, scor 1-1, pe teren propriu cu West Ham, după ce Balbuena a deschis scorul pentru oaspeţi, iar Ndidi a egalat pe final. Antrenorul echipei, Claude Puel, trebuia să fie în acel elicopter după terminarea partidei, dar s-a răzgândit în ultima clipă. Managerul francez a renunţat să mai meargă alături de patron, dorind să treacă întâi pe la spital, pentru a vedea starea lui Amartey, care s-a accidentat grav în partida cu West Ham.

 

Vichai Srivaddhanaprabha era patronul lui Leicester City din 2010. Era al cincilea cel mai bogat om din Thailanda, cu o avere de 4.9 miliarde de dolari. Leicester a devenit campioană în sezonul 2015-16, când a câştigat primul şi singurul titlu de campioană din istoria clubului, iar după această realizare Vichai Srivaddhanaprabha le-a oferit jucătorilor câte un automobil BMW i8s, fiecare în valoare de 100.000 de lire sterline.

 

https://www.prosport.ro/fotbal-extern/cauza-tragediei-din-leicester-a-fost-stabilita-anchetatorii-au-aflat-motivul-prabusirii-elicopterului-in-care-se-afla-patronul-echipei-din-premier-league-17769279

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.