Jump to content

"Picioarele mele au încetat să se mai mişte!" Debut dificil pentru Serena Williams la Roland Garros: "A fost straniu"


sKC
 Share

Recommended Posts

Serena Williams (10 WTA) s-a calificat în turul doi al turneuluid e la Roland Garros, după ce a învins-o pe Vitalia Diatcenko, scor 2-6, 6-1, 6-0. Jucătoarea din Statele Unite ale Americii a spus că, în timpul partidei, s-a simțit ca și cum ar fi avut ''pietre în picioare".

"A fost straniu. Am devenit nervoasă şi picioarele mele au încetat să se mai mişte, de parcă aş fi avut pietre în picioare. Şi mi-am spus: 'Trebuie să faci ceva'", a explicat nr. 10 mondial, care a pierdut primul set.

"Dar întotdeauna sunt nervoasă la începutul unui turneu de Grand Slam", a adăugat fostul lider mondial care vizează un patrulea titlu pe zgura pariziană şi al 24-lea de Grand Slam din carieră.

Serena Williams: "A fost un debut de meci straniu"
În debutul meciului cu Diatcenko (83 WTA), Serena Williams a comis multe greşeli: "Fiecare minge lovită îmi dădea impresia că lovesc cu cadrul rachetei, dar eu nu lovesc cu cadrul. Şi în loc să se îmbunătăţească, a devenit din ce în ce mai rău. Dar am rămas pozitivă şi mi-am spus că nu pot decât să mă remontez. A fost un debut de meci straniu", a mai spus ea.

"Am avut multe accidentări în ultimul timp. Deşi nu mă accidentez de obicei. Mi-am luxat glezna în Australia şi totul s-a degradat începând de aici. Dar cred că sunt pe cale să mă vindec", a mai spus Serena Williams.

Serena (37 ani), care a venit la Paris cu doar nouă meciuri jucate în acest sezon, o va întâlni în turul secund pe învingătoarea dintre japoneza Kurumi Nara, venită din calificări, şi slovena Dalila Jakupovic.

Edited by sKc
Link to comment
Share on other sites

  • .Vlad locked this topic
Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.