Jump to content

Noile tehologii schimbă industria auto: "Mașinile vor deveni mai scumpe, iar oamenii nu vor mai avea mașini în proprietate"


.Vlad
 Share

Recommended Posts

Noile tehologii schimbă industria auto: "Mașinile vor deveni mai scumpe, iar oamenii nu vor mai avea mașini în proprietate" - Poza 1
 

Președintele Ford România anticipează o creștere a prețurilor pentru mașini din cauza noilor tehnologii introduse, iar acest lucru va conduce la o popularizare a serviciilor de car-sharing în detrimentul proprietății individuale.

Ian Pearson, președintele Ford România, a participat în această săptămână la evenimentul Forumul Industriei Auto 2019, în cadrul căruia a oferit o serie de detalii despre previziunile sale pentru viitorul industriei auto.
Principala idee este că numeroasele tehnologii introduse de producători vor conduce la o creștere a prețurilor pentru mașini, într-un mod asemănător cu ceea ce se întâmplă de câțiva ani în cazul smartphone-urilor de top.

Creșterea de prețuri va avea un efect major asupra vânzărilor, în contextul în care numeroși clienți vor renunța la ideea de a deține o mașină în favoarea noilor mijloace de transport alternativ care apar în mările orașe.

"Nu va mai fi vorba despre proprietatea individuală a automobilului. Costul mașinilor va creşte din cauza volumului masiv de tehnologie [...], aşa că mașinile vor fi folosite pe un principiu comun. În cel mai mult timp maşina stă parcată, așa că pe viitor va trebui să găsim moduri mult mai inteligente de a utiliza automobilul, iar acest lucru se va întâmpla pe principiul utilizării comune, şi nu pe principiul proprietăţii individuale", a precizat Pearson.

De altfel, Pearson crede că la acest trend contribuie inclusiv administrațiile locale ale marilor orașe europene, care încep să impună diverse restricții de circulație pentru a descuraja utilizarea mașinilor personale.

"Sunt multe oraşe care îşi doresc emisii zero şi trebuie să ne adaptăm acestei realităţi. Oamenii vor să găsească cel mai bun mijloc de transport, cel mai ieftin mijloc de transport, cel mai puţin poluant mod de a ajunge dintr-un loc în altul", a adăugat el.

Sursa: automarket.ro

Link to comment
Share on other sites

  • .Vlad locked this topic
Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.