Jump to content

Ferrari ar putea negocia un contract cu Hamilton: "Suntem bucuroși că va fi disponibil în 2021"


.Vlad
 Share

Recommended Posts

Ferrari ar putea negocia un contract cu Hamilton: "Suntem bucuroși că va fi disponibil în 2021" - Poza 1
 

Ferrari se bucură că Lewis Hamilton va fi disponibil începând din sezonul 2021, în mijlocul speculațiilor ca președintele Scuderiei s-a întâlnit de două ori cu campionul mondial pe parcursul acestui an.

Contractul lui Lewis Hamilton cu Mercedes va expira la sfârșitul sezonului 2020, iar cele două părți vor începe în perioada următoare negocierile pentru semnarea unui nou acord.
Totuși, cu ocazia etapei finale a sezonului din Abu Dhabi, presa internațională a relatat că Hamilton s-a întâlnit de două ori pe parcursul acestui an cu John Elkann, președintele Ferrari.

Acest lucru a declanșat numeroase speculații cu privire la posibile discuții despre un contract pentru sezonul 2021, iar zvonurile au fost amplificate și de modul în care a răspuns Hamilton când a fost întrebat dacă s-a întâlnit cu Elkann. "Ce faci în spatele ușilor închise este întotdeauna privat, indiferent cu cine te întâlnești", a replicat Hamilton.

De asemenea, Mattia Binotto, șeful Scuderiei Ferrari, a fost întrebat în Abu Dhabi dacă este interesat să semneze un contract cu Hamilton pentru sezonul 2021, iar răspunsul său a fost unul evaziv. "Faptul că este disponibil în 2021 nu poate decât să ne bucure", a precizat italianul.

Pentru moment, oficialii Mercedes rămân încrezători că vor obține semnătura lui Hamilton pe un nou contract, iar directorul de motorsport Toto Wolff a oferit chiar și șanse matematice.

"Personal aș spune că avem 75% șanse. Ofer acest procent pentru că, rațional vorbind, totul este în favoarea continuării relației de ambele părți. Dar în același timp există o incertitudine de 25% pe care nu o putem controla. Vom vedea ce se va întâmpla în următoarele luni", a declarat Wolff.


Sursa: automarket.ro

Link to comment
Share on other sites

  • .Vlad locked this topic
Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.