Jump to content

Documentarul „colectiv”, reconstituirea unei lupte inegale cu sistemul


IngeruDrogat
 Share

Recommended Posts

289473l-640x400-b-7c1090af.jpg

 

Mesajul filmului este același cu cel al Pieței Victoriei

 

Documentarul colectiv, ce oferă în premieră o privire în culisele momentelor-cheie care au avut loc după evenimentul tragic din clubul Colectiv din București, se lansează pe marile noastre ecrane. Documentarul nu surprinde momentul incendiului de la Colectiv, ci consecințele catastrofei agravate de incompetența sistemului medical de stat din România și momentul crizei dezinfectantilor diluați din 2016. E mai mult o reconstituire decât un documentar.

 

Filmul nu are în plan trauma victimelor care au suferit de pe urmă acestei tragedii. Ci, tragedia petrecută - așa cum o știm cu toții - s-a transformat într-o evaluare severă a sistemului sanitar, în care numeroase victime cu arsuri au murit în lipsa unui tratament adecvat.

 

Există două grupuri de personaje în acest documentar - un jurnalist de investigații (Cătălin Tolontan) și echipa sa, pe de o parte. Apoi, pe de alta, Ministrul Sănătății de atunci, Vlad Voiculescu, și cabinetul cu consilierii lui, ambele grupe de personaje ducând o luptă inegală cu sistemul.

 

Filmul nu e structurat ca un documentar clasic, cu o voce din off și cu personaje care relatează evenimente din trecut. Din contra, este mai degrabă constituit ca un film artistic, în care persoanele reale implicate sunt actorii propriului rol.

 

Personajele reale apar: în biroul redacției, în cabinetul de ministru, în ședințe cu colaboratorii apropiați sau chiar în familie. E lesne de înțeles de ce nu apar toate părțile: unii sunt arestați, alții se consideră opozanți și refuză să vorbească. Într-o singură scenă apare Codruța Kovesi, filmată din spate, atunci când ministrul sănătății descinde în biroul ei pentru a-i solicita sprijinul pentru a eradica corupția din spitale.

 

E anul 2016: sursele din domeniul medical dezvăluie secretele incompetenței din spitale, Florin Secureanu, fostul Manager de la Spitalul Malaxa este acuzat de delapidare, iar Dan Condrea - patronul Hexifarma - se sinucide în față perspectivei de a-și petrece restul vieții în închisoare.

 

Scenele de arhivă nu lipsesc: înregistrări video, reportaje de acum patru ani, scene de filaj (e filat Florin Secureanu, care - după cum a relatat și presa - a fost trimis în judecată de DNA pe 15 mai 2017, în dosarul în care este acuzat că şi-a însuşit peste 9 milioane de lei din patrimoniul spitalului. Un jurnalist din echipa lui Tolontan formulează în documentar temerea că ce s-a întâmplat în acel spital e valabil și în alte instituții sanitate). Lipsa muzicii din documentar lasă oamenii să vorbească.

Colectiv este un film în primul rând obiectiv, despre oameni care ei înșiși au pus obiectivitatea mai presus de orice. Mesajul filmului este același cu cel al Pieței Victoriei, anume că poporul român s-a săturat de un stat opac care nu ține cont de nevoile oamenilor, de medici corupți care disprețuiesc paientii, de un sistem sanitar incompetent.

 

cinemagia.ro

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.