Jump to content

Să sfinţim locul unde locuim şi lucrăm, sfătuieşte Arhiepiscopul Calinic


South Silviu.
 Share

Recommended Posts

9_1200x800-3-758x505.jpg

 

Într-un mesaj postat pe site-ul eparhial, Arhiepiscopul Calinic al Argeşului şi Muscelului oferă tuturor creştinilor un sfat cu implicaţii sociale pozitive, dar şi cu efecte asupra vieţii duhovniceşti.

 

El îndeamnă „să sfinţim locul unde locuim şi lucrăm”.

 

„Omului îi este dat, să se nască într-un anumit loc, zi şi an, să se aşeze şi să lucreze într-un spaţiu şi în altul să locuiască. Este cuminte, ca oriunde, şi mai ales locul unde lucrăm şi unde locuim să le păzim curăţenia şi sfinţenia ca ochii din cap”, precizează ierarhul.

 

Recomandarea nu se adresează doar celor care locuiesc în lume, ci şi persoanelor care au ales sihăstria:

 

„Iată ce spune Avva Ioan din Cilicia, fraţilor: Copii, aşa cum am fugit de lume, tot aşa să fugim şi de poftele cărnii. Cât despre sfinţenia locului, a zis: Să nu întinăm, copii, locul acesta, pe care părinţii noştri l-au curăţit de demoni şi că: Acest loc este pentru asceţi, nu pentru negustori.”

 

Arhiepiscopul îşi încheie cuvântul făcând referire la un dicton celebru. „Să zidim şi să sfinţim pentru a se spune mereu un adevăr de demult, că: Omul sfinţeşte locul!”, spune Înaltpreasfinţia Sa.

 

 

 

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.