Jump to content

Instrumentele online vor fi utile în școală și după întoarcerea copiilor la clasă – sondaj SuperTeach în rândul părinților


KyubyZEM RPG
 Share

Recommended Posts

Tata-si-copil-familie-parinte-Freepik-820x547.jpg

 

Un studiu realizat în rândul unui număr de aproape 4.000 de părinți arată că aceștia se așteaptă ca educația online să persiste, într-o formă sau alta, după sfârșitul perioadei de învățare la distanță. Aproape trei sferturi dintre respondenți studiului realizat de organizația SuperTeach și Open-I Research, citat de Agerpres, cred că instrumentele online vor fi de ajutor în situații excepționale și peste jumătate cred că instrumentele online vor fi de ajutor pentru realizarea proiectelor școlare în echipă.

Potrivit realizatorilor, studiul a fost realizat online pe un eșantion de 3.847 de părinți din țară, în perioada 3-7 mai.

Studiul arată, între altele că:

  • Întrebaţi în ce parte a procesului de învăţământ cred că ar fi utilă introducerea instrumentelor online atunci când copiii vor reveni la şcoală, 71% dintre respondenţi au răspuns că acestea ar ajuta în mare măsură în situaţii excepţionale: ninsoare, epidemii, când se organizează secţii de vot, a afirmat Nica. 23% sunt de părere că instrumentele online ar ajuta în procesul de predare în situaţii excepţionale într-o mică măsură.
  • Coordonarea lucrului în echipă pentru realizarea proiectelor: 53% dintre cei chestionaţi cred că instrumentele online ar ajuta într-o mare măsură, iar 34% – într-o mică măsură.
  • Coordonarea temelor: 49% dintre părinţi au opinat că ar ajuta într-o mare măsură, iar 40% – într-o mică măsură.
  • Procesul de predare: 45% dintre respondenţi consideră că instrumentele online ar ajuta într-o mare măsură, iar 33% – într-o mică măsură.
sursa: edupedu.ro
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.