CCR: Internarea obligatorie și carantina pentru cei veniți din străinătate nu pot fi stabilite prin ordine de ministru, ci doar prin lege.

[F4L John]

Curtea Constituțională a României (CCR) a admis criticile formulate de Avocatul Poporului privind constituționalitatea unor măsuri impuse în ultima perioadă, în contextul epidemiei de COVID-19, printre care și ideea de internare obligatorie prin ordin de ministru și aceea de intrare în carantină a celor care au venit în România din anumite țări. Decizia CCR, apărută joi în Monitorul Oficial, tranșează cât se poate de clar pentru legiuitorul român și orice persoană interesată faptul că doar prin lege se poate reglementa o privare de libertate, împreună cu toate condițiile aplicării sale, inclusiv dreptul ca măsura să fie contestată în justiție. Mai mult decât atât, internarea sau carantinarea obligatorie trebuie privite ca măsuri de ultimă instanță, iar nu ca singure opțiuni de luat în calcul.

 

Internarea obligatorie în baza ordinelor de ministru în cazul bolilor transmisibile, prevăzută de Legea sănătății, este neconstituțională, a concluzionat CCR, dându-i dreptate Avocatului Poporului. Decizia CCR nr. 458/2020 a apărut joi în Monitorul Oficial.

 

Prevederea criticată e teza a doua a art. 25 alin. (2) din Legea nr. 95/2006: „Măsurile  privind  prevenirea  şi gestionarea   situaţiilor   de   urgenţă generate   de   epidemii,   precum   şi   bolile transmisibile pentru care declararea, tratamentul sau internarea sunt obligatorii se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii.”

 

În esență, Curtea a spus foarte clar că la nivelul legii, iar nu în alte acte normative subsecvente (ordine de ministru sau hotărâri, de exemplu), trebuie stabilită măsura și toate condițiile internării obligatorii (acest lucru nu se întâmplă nici la acest moment în România): "Simpla menționare a unei măsuri privative de libertate, așa cum este internarea obligatorie pentru prevenirea răspândirii unor boli transmisibile, nu poate fi considerată însă ca fiind suficientă pentru  a  întruni  condiția legalității. Așa cum reiese din prevederileconstituționale și internaționale invocate, tot la nivelul legii, și nu prin acte normative subordonate acesteia, trebuie stabilite motivele și condițiile în care o astfel de măsură se poate dispune, procedura aplicabilă, dreptul persoanei de a ataca  în  justiție actul în temeiul căruia s-a dispus internarea sa obligatorie și asigurarea garanțiilor pentru un acces la justiție efectiv".

 

Alte aspecte reținute de CCR în motivarea deciziei sale pe acest subiect:

• autoritățile recurg la internarea obligatorie ca singură opțiune, fără să încerce alte soluții care să restrângă mai puțin libertatea individului: "legiuitorul trebuie să aibă în vedere că dispozițiile referitoare la internarea obligatorie  reprezintă  ultima  opțiune  la  care  autoritățile  pot  recurge  pentru  a  realiza  obiectivul  de  prevenire a răspândirii unei boli transmisibile, astfel că este necesar să fie reglementate și alte măsuri de o severitate mai scăzută, care să fie aplicate, dacă sunt eficiente, așa cum a precizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența antereferită";
• trebuie să fie reglementat dreptul persoanei de a contesta măsura, iar soluționarea să se facă în timp cât rapid: "în lumina dispozițiilor art.5 din Convenția pentru apărareadrepturilor  omului  și  a  libertăților  fundamentale,  detenția  legală  a  unei  persoane  susceptibile  să transmită o boală contagioasă reprezintă o privare de libertate ce poate fi acceptată în cadrul unei societăți în vederea asigurării sănătății și securității publice, dar care este permisă doar cu îndeplinirea condițiilor și a procedurii stabilite prin lege, fiind exclus arbitrariul.  De asemenea, orice persoană trebuie să se bucure de posibilitatea contestării în justiție a măsurii detenției  de  ordin  medical  social  într-un termen scurt, astfel încât, în cazul constatării nelegalității măsurii dispuse, să poată fi eliberată. Altfel spus, persoana căreia i se aplică măsura detenției de ordin social medical trebuie să beneficieze de un drept de acces la justiție efectiv,care să asigure judecarea într-un termen rapid a acțiunii și să dispună eliberarea persoanei deținute nelegal";
• "reglementările  care  afectează  drepturile  și  libertățile  fundamentale  nu  pot  constitui  obiectul  unor  ordonanțe de urgență" - prin urmare, Guvernul nu are voie să modifice Legea sănătății sau să creeze o ordonanță de urgență care să reglementeze, de sine stătătoare, măsura internării obligatorii;
• Curtea consideră că, în reglementarea măsurii internării obligatorii, legiuitorul nu trebuie să omită efectele pe care internarea obligatorie le  poate  avea  asupra  persoanelor  aflate  în  ocrotirea sau în îngrijirea persoanei internate.

 

De asemenea, CCR a considerat neconstituțională și carantina impusă prin ordin de ministrus pentru cei veniți din străinătate, stabilită prin OUG nr. 11/2020.

Prevederea criticată e art. 8 alin. (1) din ordonanță: „(1) În cazul  epidemiilor/pandemiilor  sau  situaţiilor  de  urgenţă  de  sănătate  publică internaţionale declarate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, dacă exista un risc iminent   pentru   sănătatea   publică,   cu   respectarea   Regulamentului   sanitar internaţional  (2005),  la  propunerea  Grupului  tehnic  de  experţi  ai  Ministerului Sănătăţii,  ministrul  sănătăţii  instituie  carantina  pentru  persoanele  care  intră  pe teritoriul  României  din  zonele  afectate,  ca  măsură  de  prevenire  şi  limitare  a îmbolnăvirilor.”

 

Mare parte din raționamentul de la critica de mai sus este perfect aplicabil și aici. "Caracterul  neconstituțional  al  normei  apare  cu  atât  mai  evident  cu  cât,  asemănător internării obligatorii pentru prevenirea răspândirii unei boli transmisibile, carantina pune în discuție, în funcție  de  forma  pe  care  o  îmbracă  măsura,  restrângerea,  dacă  nu  chiar  privarea  de  libertate  a persoanei", potrivit CCR.

 

Sursa: avocatnet.ro