Jump to content

Medic: 40 de copii au murit în ultimii doi ani așteptând să se găsească un loc în spitale pentru a fi tratați


.Aku
 Share

Recommended Posts

copil in spital tinut de mana

 

40 de copii în stare critică au murit în ultimii doi ani, așteptând să fie transferați în spitale în care să poată fi tratați. Medicul Cătălin Cârstoveanu, de la Spitalul "Marie Curie", trage un nou semnal de alarmă asupra stării unui sistem de sănătate în care copiii ajung în spitale care nu au dotări sau medici.

 

 

Cătălin Cârstoveanu, șeful secției ATI pentru nou-născuți a Spitalului "Marie Curie": Am făcut o aplicație unde se vede câte locuri avem acolo, câți sunt în așteptare, câți sunt peste număr, (acum – n.r.) avem cinci peste număr, 13 critici stau în așteptare. Pot să moară, azi, mâine, poimâine.

 

În 2 ani de zile de când am dat drumul la aplicație au murit 40 de copii pe lista așteptând să fie transferați într-un loc multidisciplinar.

Moderator Digi24: Ce înseamnă copil în așteptare?

Cătălin Cârstoveanu: Copil în așteptare înseamnă că în momentul actual, reanimarea e arhiplină, chirurgii ar putea să facă operația, noi am putea să tratăm să spunem, dar nu e fizic loc unde să-l pui, dar stă pe o lista de așteptare și ne uităm care e cel mai critic pe care să-l luăm. Fiecare centru universitar mare are nevoie de spitale pediatrice regionale. 

 

Nimeni nu vorbește despre acest lucru. Când e un accident grav, nu spun de colegii care fac minuni la spitalele de urgență și la alte spitale de adulți, dar acolo se transferă, noi n-avem centru de traumă pentru copii, pentru că n-avem gardă pentru așa ceva, nu avem garda de la neurochirurgie. Copiii mor în România, pe liste de așteptare. 

 

Sursa: digi24

Data: 2 martie, anul 2021

Ora: 10:03

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.