Jump to content

Seria Metal Gear Solid merită salvată de la obsolescență


RW DDonny
 Share

Recommended Posts

Metal Gear Solid

 

 

Seria Metal Gear Solid este una dintre cele mai influente francize din istoria jocurilor video, însă o înșiruire de evenimente nefericite a dus la stagnarea acesteia. Și acum, la șase ani după lansarea ultimului titlu din serie, cred că este momentul să ne luăm rămas bun, cel puțin o vreme. MGS2 și MGS3 au fost eliminate de pe magazinele virtuale din cauza unor probleme de licențiere.

 

Konami a anunțat retragerea temporară a jocurilor de pe platformele online ale lui PlayStation 3, Xbox 360 și Nintendo 3DS, cât și de pe GOG. Această decizie a fost cauzată de expirarea unor licențe pentru anumite pasaje istorice pe care le vedem în cele două jocuri. Compania japoneză a mai anunțat și că încearcă să readucă jocurile în vânzare în viitor, dar la cum a evoluat Konami în ultimii ani, aș prefera să le lase neatinse decât să le infecteze cu microtranzacții și să-și bată joc mai rău decât au făcut cu Metal Gear Survive.

 

reddit vrea să salveze Metal Gear Solid

 

Din fericire, există încă fani ai acestui joc care își doresc relansarea lui, astfel comunitatea Metal Gear Solid de pe reddit a lansat o mișcare numită #savemetalgear. Nu știu ce impact va avea această campanie, dacă va avea măcar, însă ne arată că și la 23 de ani distanță de prima lansare seria este îndrăgită de oameni din întreaga lume. Asta fără să luăm în considerare generațiile noi care ar putea să se îndrăgostească de jocurile care au modelat rețeta de poveste single-player detaliată și cu o structură narativă bine dezvoltată.

 

Shadow Moses Metal Gear Solid

 

 

În acest moment, singura cale de a juca toate titlurile din serie este pe PlayStation 3. Consola lansată de Sony la finele anului 2006 poate rula toate cele opt titluri Metal Gear Solid. Problema este că platforma cea mai deschisă și cu cea mai mare compatibilitate, adică PC-ul, nu s-a bucurat decât de primele două titluri (portate îngrozitor pe GOG) și de excelentele lansări ale lui MGS5: The Phantom Pain și a lui Ground Zeroes, prequelul acestuia.

 

Da, Konami încă are drepturile de autor și ar putea să lanseze ceva nou, însă fără Hideo Kojima la cârma seriei, o nouă lansare ar fi ca o nucă în perete, iar portari bune o să mai vedem când o avea eFootball 2022 notă mai mare de 2/10 pe Steam. Eu unul încă sper că lucrurile vor fi în regulă și că cei de la Konami vor ține cont de reputația acestei serii, însă mi-e foarte greu să mai am încredere în studioul japonez de câțiva ani încoace.

 

Sursa: Zona IT

 

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.