LorenaRx Posted November 19, 2021 Share Posted November 19, 2021 Naționala României a ratat un nou turneu final, CM 2022, iar acum încearcă să găsească un nou selecționer, după ce Mirel Rădoi a anunțat că nu este dispus să își prelungească înțelegerea scadentă la finalul acestei luni. De ce crede idolul lui Gică Hagi că "Regele" are interzis la națională: "25 de ani ne trebuie să ajungem la Mondial!" Gică Hagi este numele avansat de mai multe persoane importante din fotbalul românesc pentru postul de selecționer, "Regele" explicând în mai multe rânduri că România are nevoie de un proiect câștigător pe termen lung. Totuși, ideile golgheterului all-time al naționalei nu ar fi pe placul FRF, după cum a lăsat de înțeles Mihai Stoichiță. Ion "Liță" Dumitru (71 de ani), fostul mare fotbalist de la Rapid, Steaua sau naționala României, cel care a fost idolul lui Gică Hagi, crede că există "o campanie" împotriva numirii "Regelui" la echipa națională, fără a oferi mai multe detalii. România nu a mai jucat la un Campionat Mondial din 1998, iar tricolorii trebuie să mai aștepte încă 25 de ani dacă strategia nu va fi schimbată, crede Liță Dumitru. "Noi nu suntem echipă pregătită pentru a câștiga barajul, adică să trecem de cele două meciuri. Noi visăm de 20 de ani să facem ceva. Am văzut și eu tot se încearcă un fel de campanie contra lui Gică Hagi, de a nu ajunge la echipa națională antrenor. Cred că se creează o opinie ca Gică să renunțe la ideea de a renunța la echipa națională. El a demonstrat. Gică Hagi, dacă-l cheamă domnul Burleanu, poate oricând să antreneze echipa națională, pentru că a demonstrat că poate. După meciul pe care l-a pierdut Lobonț, 0-7, a zis că avem de învățat. La echipa națională când ajungi ca antrenor nu trebuie să mai ai nimic de învățat. Ați văzut cum striga din tribune, s-a supărat Mirel, e normal. Gică e singurul care poate să antreneze echipa națională, dar eu simt și văd că se dorește ca Gică să renunțe la echipa națională. Ce să mai creadă Alibec? I-a dat Ianis o pasă cu exteriorul, i-a venit mingea în față și, în loc să o preia cu dreptul, a preluat-o cu stângul, la nivelul lui Alibec, care e un mare talent. A preluat-o cu stângul și a ieșit din cadrul porții. Îți mai dau un exemplu, a fost o centrare a lui Bancu, a venit Maxim și, în loc să dea cu piciorul stâng la colțul scurt, a dat-o cu călcâiul pe poartă! Ce facem noi? Suntem echipa națională! Maxim n-a mai dat gol de 10 ani. Trebuie să ni-i formăm jucătorii. Îți mai dau unul, Cordea. A tras Răzvan Marin, i-a venit mingea lui Cordea și a închis ochii, a dat mingea la patru metri afară. Dacă el nu se întâlnește la joc și la antrenament cu mai multe faze, normal că nu știe cum să dea. Vreo 25 de ani ne mai trebuie să ajungem la Mondial. Eu am spus-o de acum 30 de ani. Lipsesc antrenorii de la copii și juniori, sunt antrenori veniți pe salarii mizerabile și-i învață pe copii să facă tactică la 10 ani. Cum să faci tactică la 10 ani? De-aia suntem unde suntem! Cei care conduc fotbalul nu știu pe cine să pună", a declarat Liță Dumitru, la emisiunea Liga Digisport. Principalul impediment din calea numirii lui Gheorghe Hagi la echipa națională Mihai Stoichiță, directorul tehnic al Federației Române de Fotbal, a explicat situația și a recunoscut că Gheorghe Hagi se află într-o ”situație mai specială”. ”La Hagi e o situație mai specială. Discutăm cu patronul Hagi ca să ne permită să tratăm cu antrenorul Hagi. Glumesc. Dar la Gică e, desigur, o postură mai aparte, fiindcă el este acolo și proprietar. Niciodată nu va putea fi în același timp și patron la Farul, și selecționer. Am tot avut dialogul ăsta, inclusiv în urmă cu trei-patru ani. El a fost foarte clar atunci, 'sunt patron, am anumite interese, nu pot intra în conflict cu naționala'. Dacă se va pune problema să vină la noi, va trebui să cedeze clubul soției sau altei persoane, pentru a se degreva de acest statut de la Farul. Asta ține, însă, numai de Hagi și de planurile lui”, a declarat Mihai Stoichiță, potrivit Playsport. sursa Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts