Jump to content

PREMIERĂ: Am condus noul Nissan Ariya pe un circuit de lângă Madrid


xXDeYuXx
 Share

Recommended Posts

  1. PREMIERĂ: Am condus noul Nissan Ariya pe un circuit de lângă Madrid - Poza 1

 

Nissan ne-a invitat la Madrid pentru a face cunoștință, în avanpremieră, cu noul Ariya, SUV-ul său electric de nouă generație. Am condus mașina pe un circuit și am pregătit și un clip Video pentru a o descoperi mai bine.

Din când în când, producătorii auto au sclipiri de geniu. Se întâmplă odată la câteva decenii sau chiar mai des. În cazul Nissan, acest moment de geniu s-a consumat în anul 2010, atunci când a deschis drumul mașinilor electrice de serie cu Leaf. Un model controversat, devenit deschizător de drumuri pe multe piețe auto mondiale, inclusiv în România.

 

Nu e de mirare că a fost cea mai vândută mașină electrică mulți ani consecutiv și chiar a depășit jumătate de milion de clienți. Însă, în ultimii ani, strălucirea Nissan în domeniul electricelor începea să pălească. Așa că era nevoie de o nouă stea. Ea a fost botezată Ariya. Misiunea nu mai e atât de ușoară ca în trecut, având în vedere cât de populat a devenit segmentul electricelor. Însă, Nissan mizează pe apetitul publicului pentru crossovere compacte cu zero emisii.

UN TRASEU URBAN, INVENTAT PE CIRCUIT

Pentru a ne convinge de revoluția pe care o pregătește Ariya, Nissan s-a grăbit să ne ofere un prim contact cu mașina în cadrul unui eveniment desfășurat la Madrid. Însă, testul a fost unul neobișnuit, la fel ca vremea pe care a trebuit să o înfruntăm: ploaie londoneză cu vânt olandez.

Nissan Ariya s-a prezentat la datorie pe circuitul Jarama, de lângă capitala spaniolă. Știu, o să vă grăbiți să spuneți că un SUV, fie el și cu până la 394 de cai putere sub capotă, nu prea are ce să caute pe circuit, mai ales pe o vreme ca asta. Însă, traseul imaginat de organizatori nu a avut nici o legătură cu exploatarea în regim de circuit.

 

Ba dimpotrivă. Traseul a simulat mai multe situații în care clienții vor conduce Ariya: în oraș, pe autostradă și pe drumuri de munte. Fiecare zonă cu limitele ei de viteză și provocările adiacente. Spre exemplu, zona urbană a incluse multe sensuri giratorii și străduțe înguste, simulate cu ajutorul unor jaloane. Era nevoie de multă imaginație ca să înțelegi traseul urban, dar încetinirile, plecările de pe loc și folosirea funcției de recuperare a energiei la frânare au făcut parte din meniu.

Pentru cei care nu știu, și Nissan Ariya, asemeni fratelui Nissan Leaf, beneficiază de o funcție e-Pedal, care îi permite șoferului să uite de frână. Atunci când ridici piciorul de pe accelerație, mașina decelerează până la oprire completă.

DATE DE CONSUM

 

N-am apucat să aflu niște date coerente pentru consumul urban, însă, potrivit computerului de bord, în acel regim de circuit cu provocări, valoarea afișată era de 30 kWh/100 de kilometri. Să nu uităm nici de cele 10 grade din termometru.

Pe parcursul celor 4 ture de circuit am condus versiunea entry-level a mașinii japoneze, adică motorul de 218 cai putere, echipat cu o baterie de 63 kWh. De altfel, această configurație va fi prima lansată pe piață, urmată apoi, câteva luni mai târziu, și de versiunea de top, cu aproape 400 de cai și tracțiune integrală. Cu bateria de 63 kWh și cu un consum de 30 de kW/100 de kilometri, e logic să avem o autonomie estimată de 200 de kilometri cu

În realitate însă, în afara circuitului, poți obține mai bine de atât. Depinde și de cât de economic conduci, dar și de viteza de deplasare. Probabil că autonomia va afișa valori descurajante iarna, la temperaturi scăzute.

Trebuie să rețineți și că, deși de la o priză rapidă Ariya poate trage până la 130 kW, de la o priză AC (cea mai populară soluție la noi în România), modelul japonez nu poate încărca cu mai mult de 7.4 kW. Doar versiunea cu baterie mai mare, de 87 kWh, poate trage cu 22 kW de la un AC, dacă bifezi asta în lista de opționale.

bateria la 97% din capacitate.

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.