Jump to content

Eudemons Online .


Calvin
 Share

Recommended Posts

Interfaţă şi comenzi

 

Un aspect important îl reprezintă interfaţa. Trebuie să întelegi ce funcţie are fiecare buton şi ce reprezintă fiecare icon, pentru a te putea bucura cu adevărat de Eudemons Online.

 

În partea de sus din stânga ecranului se află portretul personajului tău şi informaţii despre acesta, cum ar fi nivelul, punctele de viaţă, punctele de mană, punctele de stamină şi modul pk. De asemenea, lângă portretul personajului se află portretele demonilor pe care îi ai.

 

În partea de sus din dreapta ecranului se află o mini hartă deasupra căreia sunt trecute coordonatele poziţiei tale.

 

În partea de jos a ecranului se află bările de scurtături pentru obiecte şi abilităţi/vrăji dar şi o serie de butoane ce îndeplinesc diferite funcţii.

 

 

Funcţiile butoanelor

 

Personajul: Deschide o fereastră unde se afişează statisticile personajului tău, echipamentul pe care îl poartă, abilităţile şi atributele. Accesul rapid se face prin combinaţia de taste Ctrl+Q.

Inventarul: Deschide o fereastră unde puteţi vedea toate obiectele pe care le aveţi asupra voastră cum ar fi poţiuni, piese de echipament, gold etc. Puteţi ţine în inventar maxim 40 de obiecte. Accesul rapid se face prin combinaţia de taste Ctrl+I.

Demonii: Deschide panoul de control al demonilor. Accesul rapid se face prin combinaţia de taste Ctrl+P.

Abilităţi/Vrăji: Afişează toate vrajile/abilităţile pe care personajul tău le are. Accesul rapid se face prin combinaţia de taste Ctrl+S.

Legiunea/familia: Aici afli detalii despre legiunea/familia în care ai intrat. Accesul rapid se face prin combinaţia de taste Ctrl+A.

Mentorul/Prietenii/Duşmanii: Afişează o listă cu mentorii, ucenicii, prietenii şi duşmanii tăi. Accesul rapid se face prin combinaţia de taste Ctrl+G.

Tranzacţia: Daţi click pe acest icon, apoi pe jucătorul cu care doriţi să încheiaţi o tranzacţie.Accesul rapid se face prin combinaţia de taste Ctrl+B.

Grupul: Deschide o fereastră unde poţi căuta şi crea un grup, sau poţi să te alături unuia deja existent.

Quest-urile: Afişează quest-urile active.

Antrenarea Demonilor: Fereastra unde poţi să antrenezi demonii. Accesul rapid se face prin combinaţia de taste Ctrl+R.

Opţiunile: Poţi schimba setările grafice, de sunet, precum şi tastele folosite. Accesul rapid se face prin combinaţia de taste Ctrl+O.

Manechinul: Acest buton deschide o fereastră în care poţi să creezi, restaurezi sau să tranzacţionezi manechine.

Duelul: Daţi click pe acest buton, apoi pe jucătorul cu care doriţi să vă duelaţi.

Trimite: Trimite mesajele scrise de tine.

Acţiuni/Emoticons: Poţi introduce diverse emoticons în discuţie sau personajul tău poate efectua diferite acţiuni.

Şterge: Şterge toate mesajele.

Examinează : Daţi clic pe acest buton, apoi pe jucătorul pe care doriţi să îl examinaţi.

Istoricul chatului : Deschide istoricul mesajelor şi îţi permite să salvezi sau să ştergi mesajele dorite.

Jucătorii din apropiere: Prezintă o listă cu jucătorii din apropiere şi trimite mesajul tau jucătorlui selectat.

Licitaţia: Afişează obiectele pentru care se poate licita.

Magazinele: Afişeaza obiectele care sunt de vânzare în piaţă.

Mentor/Ucenic: Afişează detalii despre mentorii/ucenicii tăi.

Puterea de luptă: Afişeaza puterea de luptă a personajului tău.

Lupta

 

În Eudemons Online lupta se desfăşoară destul de simplu. Dai click pe monstrul cu care vrei să te lupţi şi personajul tău va ataca împreună cu demonii săi. Dacă vrei să foloseşti o vrajă sau o abilitate, aceasta va trebui să fie activată manual din bara de scurtături. Cu cât vei omorî mai mulţi monştri, cu atât vei obţine mai multă experienţă, lucru ce va duce la creşterea nivelului personajului tău. E bine să alegi să lupţi cu monştri apropiaţi de nivelul tău pentru a putea fi victorios.

 

Îţi poţi da seama de nivelul monstrului după culoarea numelui. Astfel, dacă un monstru are numele verde, înseamnă că nivelul său este mult mai mic decât al personajului tău. Dacă numele monstrului este alb, nivelul acestuia este aproape egal cu al tău, dacă numele este roşu nivelul monstrului este mai mare decât al tău, iar dacă monstrul are numele negru nivelul este cu mult mai mare decât al tău. Ar fi bine să evitaţi lupta cu aceştia.

 

 

Sistemul PvP

 

Dacă vrei să participi la lupte PvP, trebuie să activezi unul din cele patru moduri PK:

 

Free PK: poţi ataca pe oricine.

Team PK : poţi ataca pe oricine, mai puţin pe membrii grupului tău, ai familiei şi Legiunii tale.

Legion PK: poţi ataca pe oricine, mai puţin prietenii tăi, membrii familiei şi ai Legiunii tale.

Capture PK: poţi ataca monştrii şi jucătorii cu nume albastre şi negre.

Peace PK: poţi ataca doar monştrii.

În funcţie numărul punctelor de PK pe care un jucător le are, numele acestuia îşi va schimba culoarea astfel:

 

0-20 puncte, nume alb.

20-100 puncte, nume roşu.

100+ puncte, nume negru.

Punctele de PK le primeşti atunci când omori alţi jucători. Dacă ai peste 100 de puncte, atunci când mori vei pierde 10 puncte. De asemenea, numărul acestora scade în timp la o rată de 1 punct/minut sau 3 puncte/minut dacă eşti în închisoare.

 

În funcţie de culoarea numelui tău atunci când eşti omorât de alţi jucători poţi pierde anumite obiecte astfel:

 

nume alb – câteva obiecte din inventar şi ceva aur.

nume roşu – multe obiecte din inventar şi mult aur.

nume negru – toate obiectele nesigilate şi tot aurul.

Jucătorii cu nume negru vor ajunge în închisoare atunci când sunt ucişi de gărzi sau de alţi jucători. Pot ieşi atunci când punctele de PK sunt sub 100. Dacă doresc să piardă rapid puncte pot mitui gardianul, dar costă destul de mult, iar 70% din suma plătită va ajunge la jucătorul care l-a omorât.

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.