Jump to content

Jocul multiplayer The Last of Us Online a fost anulat. Pe ce se va concentra Naughty Dog în schimb


KOPPEN
 Share

Recommended Posts

tlou-multiplayer-1024x455.thumb.webp.df6f7328274e32ded01f312112d91c5f.webp

 

 

Naughty Dog a făcut un anunț mai puțin plăcut pentru fanii seriei The Last of Us: componenta multiplayer “ruptă” din The Last of Us Part II, denumită intern The Last of Us Online, a fost anulată. Reprezentanții studioului au mărturisit că au luat decizia de a stopa dezvoltarea acestui joc.

 

Aflat în pre-producție încă din perioada dezvoltării lui The Last of Us Part II, acest titlu se dorea a fi o continuare pentru The Last of Us Factions (componenta multiplayer din primul joc al seriei), cu numeroase îmbunătățiri, finisări și modificări. Totuși, pe măsură ce proiectul a înaintat, trecând în faza de producție propriu-zisă, cei de la Naughty Dog au realizat că, pentru a lansa și oferi suport pentru The Last of Us Online, ar fi necesare toate resursele studioului, inclusiv pentru conținutul suplimentar plănuit pentru mulți ani după lansare.

Această abordare ar fi afectat viitoarele proiecte single player ale studioului. Astfel, cei de la Naughty Dog s-au văzut în poziția dificilă de a face o alegere: fie deveneau un studio dedicat în totalitate conceptului de live service din spatele acestui The Last of Us Online, fie continuau să se concentreze pe jocurile single player bazate pe poveste cu care ne-au obișnuit. S-a ales cea de-a doua variantă, proiectul multiplayer fiind astfel sacrificat.

 

Totuși, învățămintele trase și investițiile în tehnologie realizate pentru acest joc vor fi utilizate în următoarele proiecte ale studioului, Naughty Dog dezvăluind că are în dezvoltare mai multe jocuri single player ambițioase, nou nouțe, și abia așteaptă să ofere mai multe informații despre acestea la momentul potrivit. Mulțumiri pentru înțelegerea și susținerea arătată în toți acești ani au mers către comunitatea strânsă în jurul titlurilor realizate de Naughty Dog.

Naughty Dog este un studio american, fondat în 1984, acum parte a echipei PlayStation Studios din cadrul Sony Interactive Entertainment. De-a lungul anilor, Naughty Dog s-a remarcat grație unor serii de mare succes, precum Crash Badicoot, Jak and Daxter, Uncharted și The Last of Us.

 

 

SURSA: Jocul multiplayer The Last of Us Online a fost anulat. Pe ce se va concentra Naughty Dog în schimb | Go4Games

Link to comment
Share on other sites

  • KOPPEN pinned, unpinned and locked this topic
Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.