Jump to content

Propunere de interzicere a maşinilor convenţionale în oraşele europene


South James
 Share

Recommended Posts

După ce am văzut propunerea drastică a francezilor, de a interzice în anumite zone maşinile produse înainte de 2000, iată că descoperim un alt plan, la nivel european, propus chiar de Comisia Europeană: până în 2050, oficialii EU doresc să interzică maşinile cu motoare convenţionale diesel şi pe benzină în oraşe.

 

Adică în 40 de ani de acum înainte ar trebui să asistăm la dispariţia completă a maşinilor de astăzi în oraşe. Pentru moment, propunerea de interdicţie se limitează doar la nivelul oraşelor, dar nu este greu de intuit că, în cazul în care propunerea nu va întâmpina o prea mare rezistenţă, interdicţia ar putea fi extinsă şi la alte zone.

 

Conform oficialilor EU, un astfel de plan ar ajuta Europa să-şi scadă emisiile de CO2 şi dependenţa de petrol cu până la 60%. Ceea ce sună foarte bine pentru ecologişti, relativ bine pentru populaţie şi destul de rău pentru cei din industria petrolului, nu-i aşa? Totuşi, avertismentele privind subţierea stratului de ozon nu pot fi ignorate, poluarea auto având o contribuţie importantă la degradarea acestuia.

 

În plus, Siim Kallas, vicepreşedintele Comisiei Europene şi responsabilul pentru problemele de transport, mai vine cu un plan: călătoriile pe distanţe de până la 300 km să nu mai fie realizate cu maşinile personale, ci cu mijloace de transport în comun, de preferat trenuri. Ceea ce, bineînţeles, ridică mari semne de întrebare.

 

Siim Kallas încearcă să apere această idee radicală, spunând că planul EU nu este nicidecum un atac la mobilitatea personală. El cere oamenilor să îşi schimbe perspectivele şi să îşi adapteze modul de gândire la cerinţele noi ale unui sistem de transport competitiv şi eficient pe plan european.

 

Planul Comisiei Europene, de reducere a emisiilor poluante, mai prevede ca, până în 2030, cel puţin 50% dintre maşinile care circulă pe Bătrânul Continent să aibă emisii zero. De asemenea, până în 2020 oficialii doresc să reducă la jumătate numărul de accidente de pe şoselele şi autostrăzile europene, până în 2020, iar în 2050 acestea să ajungă aproape de zero.

 

Nu în ultimul rând, Comisia Europeană mai vorbeşte de o reţea europeană de transport integrată "Single European Transport Area", menită a lega în modul cel mai eficient principalele obiective, cum ar fi aeroporturile şi gările de reţelele de transport din metropole.

Sursa:www.promotor.ro

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.