Jump to content

Deus Ex: Human Revolution


Greet
 Share

Recommended Posts

Dacă, până la apariţia jocului pe piaţă, aveam anumite rezerve în privinţa abilităţii celor de la Eidos Montreal de a realiza o continuare demnă de renumele primului Deus Ex, după ce am petrecut zeci de ore în compania noului Human Revolution, aceste dubii s-au evaporat. Deus Ex: Human Revolution este probabil cel mai bun joc apărut în cursul acestui an şi un candidat foarte serios la titlul de Game of The Year 2011.

 

Culmea e ca nu poţi indica cu exactitate care este cea mai reuşită componentă a lui Deus Ex: Human Revolution, calitatea indiscutabilă a jocului fiind mai degrabă un rezultat al melanjului de idei şi mecanici de joc inspirate, gândite de echipa Eidos Montreal. Acţiunea din Human Revolution se petrece înainte de evenimentele din primul joc al seriei, în anul 2027. Omenirea oscilează încă între avantajele şi pericolele aduse de implanturile cibernetice, transformate dintr-un simplu ajutor pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii în adevărate componente de lux, superioare din punctul de vedere al funcţionalităţii faţă de membrele naturale, dar şi cu un preţ pe măsură.

 

dxhrpcactionshot01.jpg

 

Jucătorul intră în pielea lui Adam Jensen, şeful securităţii din cadrul companiei Sarif Industries, unul dintre liderii mondiali în domeniul fabricării şi comercializării acestui tip de implanturi. Compania, ai cărei cercetători se aflau în pragul unei descoperiri epocale, este atacată de un grup de mercenari, Jensen fiind grav rănit. În încercarea de a afla cine se ascunde în spatele acestui atac, Jensen este salvat de la moarte prin intermediul implanturilor, şi, după şase luni de zile, trimis în căutarea vinovaţilor.

 

De aici începe o aventură de proporţii, care-i va purta paşii eroului principal prin numeroase locaţii de pe glob, cum ar fi Detroit, Heng Sha (o insulă din zona Shanghai, China), Montreal, Singapore etc. Per total, povestea lui Deus Ex: Human Revolution nu este chiar revoluţionară, încandrându-se destul de bine în stereotipurile genului SF, însă reuşeşte să menţină viu interesul jucătorilor pe tot parcursul campaniei, care poate dura şi peste 30 de ore de joc.

 

dxhrscreenshotactiontym.jpg

 

Totuşi, aportul acestor opţiuni nu este indispensabil, diferenţele vizuale aduse de efectele DX 11 fiind abia perceptibile. O altă veste bună este optimizarea impecabilă a versiunii de PC a jocului, Deus Ex: Human Revolution rulând fără nicio problemă, cu toate opţiunile grafice împinse la maximum, şi pe plăci video sau procesoare ceva mai vechi (Q6600 şi Radeon 4870, spre exemplu).

 

Până la urmă însă, neajunsurile lui Human Revolution pălesc în comparaţie cu punctele sale pozitive, Deus Ex: Human Revolution încadrându-se în acea categorie de jocuri pe care rareori ai ocazia să le mai vezi în zilele noastre. Human Revolution este un joc deştept, o experienţă ludică pe cât de variată, pe atât de satisfăcătoare şi un demn urmaş al primului joc al seriei. Atât echipa de la Eidos Montreal merită felicitări pentru această realizare, cât şi publisherul Square Enix, care a acordat timp şi fonduri suficiente producătorilor, fără a forţa o lansare grabită, ce ar fi putut afecta în mod negativ calitatea produsului final. Personal, deja pun banii deoparte pentru viitoarele pachete DLC dedicate lui Deus: Human Revolution, care sper să nu se lase aşteptate prea mult timp.

 

dxhrscreenshotadamsarif.jpg

 

Cerinte de sistem minime:

Sistem de operare: Windows XP, Windows Vista sau Windows 7 cu DirectX 9.0c

Procesor: 2 GHz dual core

Memorie RAM: 1 GB RAM (Windows XP) / 2 GB (Windows Vista si Windows 7)

Placa video: seria NVIDIA GeForce 8000 sau seria ATI Radeon HD 2000 sau mai buna

Spatiu necesar pe Hard Disk: 8.5 GB

 

Cerinte de sistem recomandate:

Sistem de operare: Windows 7

Procesor: AMD Phenom II X4 sau Intel Core 2 Quad sau mai bun

Memorie RAM: 2 GB

Placa video: AMD Radeon HD 5850

Spatiu necesar pe Hard Disk: 8.5 GB

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.