Jump to content

Cele mai bune laptopuri de gaming


 Share

Recommended Posts

Cele mai bune laptopuri de gaming

 

Privite la început doar ca soluţii modeste din punct de vedere al configuraţiilor comparativ cu computerele desktop, laptopurile au ajuns în cele din urmă să fie folosite inclusiv pentru jocuri de ultimă generaţie. Astfel, în prezent nu mai surprinde pe nimeni noţiunea de “laptop gaming”, atribuită dispozitivelor configurate cu plăci video de top, chiar dacă inevitabil există şi câteva dezavantaje pentru acestea.

 

Fără îndoială, portabilitatea şi autonomia scăzută sunt cele două mari dezavantaje ale unui laptop pentru jocuri (evident, pe lângă preţul ridicat). Pe de o parte, componentele puternice şi display-ul de 15″ – 17” contribuie la creşterea greutăţii, iar pe de altă parte nu poţi să ai pretenţia la o autonomie bună când tu foloseşti cele mai performante placi video şi procesoare.

 

Astfel, dacă vrei să-ţi cumperi un laptop performant pentru jocuri, trebuie să îl priveşti ca pe un înlocuitor de desktop care va părăsi cu greu biroul. Partea bună este însă că scapi de numeroasele cabluri şi câştigi mult spaţiu printr-un format compact.

 

Totuşi, pe parcursul anilor s-au evidenţiat trei tipuri de laptopuri pentru jocuri: laptopuri obişnuite cu dotări de vârf şi preţuri decente, laptopuri portabile de top şi laptopuri construite special pentru jocuri. Giz analizează fiecare dintre aceste segmente şi îţi oferă câteva exemple de notebook-uri pentru fiecare categorie.

 

Laptopuri obişnuite pentru gaming

 

Dacă bugetul tău este destul de limitat, dar vrei totuşi un laptop pentru jocuri, pregăteşte-te să aloci minim 3.000 lei pentru o astfel de achiziţie. De altfel, vei observa că preţurile cresc vertiginos şi că ofertele bune şi rezonabile ca preţ sunt destul de rare.

 

● Dell Inspiron N5110 – Modelul propus de Dell este un laptop cu display de 15.6” şi rezoluţie 1366×768 pixeli, fiind dotat cu procesor Intel Core i7 2670QM cu frecvenţa de 2.2 GHz, placă video Nvidia GT 525M, 8 GB memorie RAM DDR3 şi HDD de 750 GB. Audiţia este asigurată de tehnologia SRS Premium Sound, iar conectivitatea este de top: Wi-Fi 802.11 b/g/n, bluetooth, USB 3.0 x2, USB 2.0, HDMI, VGA. Laptopul costă 3.150 lei cu sistem de operare FreeDOS sau 3.600 lei cu Windows 7 Home Premium pe 64 biţi.

 

01-dell.jpg

 

● Lenovo IdeaPad Y570A – Chinezii de la Lenovo vin cu o ofertă apropiată, care oferă însă o placă video mai puternică: Nvidia GT 550, înglobată în sistem alături de un procesor Intel Core i7 2670QM cu frecvenţa de 2.2 GHz, 6 GB memorie RAM DDR3 şi HDD de 750 GB. Şi aici conectivtatea este Wi-Fi 802.11 b/g/n, bluetooth, USB 3.0 x2, USB 2.0, HDMI, VGA. Greutatea este de 2.7 kg, iar laptopul integrează tehnologia Kensington Lock, care asigură protecţie anti-furt. Preţul porneşte de la 3.570 lei cu FreeDOS şi ajunge la 4.020 lei cu Windows 7 Home Premium.

 

02-lenovo.jpg

 

● Acer Aspire 5750G – Acer este recunoscut pentru produsele de top oferite la un preţ decent, motiv pentru care nu putea lipsi din acest top. Modelul de faţă are un ecran cu diagonala de 15.6”, procesor Intel Core i7 2670QM cu frecvenţa de 2.2 GHz, placă video Nvidia GT 540M, 4 GB de memorie RAM şi HDD de 750 GB. În total, trebuie să achiţi 3.350 lei pentru un pachet de 2.6 kg.

 

01b-acer.jpg

 

● Toshiba P755-10M – În cadrul unui design care include un display de 15.6”, modelul celor de la Toshiba propune o platformă hardware formată din procesor Intel Core i7 2630QM cu frecvenţa de 2 GHz, placă video Nvidia GT 540M, 8 GB memorie RAM şi HDD de 500 GB. Laptopul beneficiază de difuzoare Harman Kardon şi beneficiază de conectivitate Wi-Fi, USB 3.0, USB 2.0 x3, HDMI şi VGA. Notebook-ul costă 5.100 lei şi vine la pachet cu sistem de operare Windows 7 Home Premium.

 

03-tohiba.jpg

 

Laptopuri portabile pentru gaming

 

Dacă portabilitatea joacă un rol important pentru tine şi vrei să transporţi laptopul cu uşurinţă, va trebui să apelezi la un notebook portabil cu diagonala de 11.6” sau 13.3”, care vine într-un pachet compact şi are aproximativ 2 kg. Preţurile sunt însă pe măsură, motiv pentru care trebuie să fii foarte generos.

 

● Alienware M11x – Aflaţi în proprietatea celor de la Dell, Alienware continuă să lanseze laptopuri de top cu un design special pentru gameri, iar M11x este unul dintre cele mai bune exemple: imaginile pe ecranul de 11.6” apar datorită procesorului Intel Core i7 2617M cu frecvenţa de 1.5 GHz şi a plăcii video Nvidia GT 540M, la care se adaugă 8 GB memorie RAM şi un SSD de 256 GB. Tastatura este iluminată pentru sesiunile de noapte ale jocurilor, iar designul te cucereşte de la prima vedere. Preţul este însă pe măsură: 7.700 lei cu Windows 7 Home Premium.

 

04-alienware.jpg

 

● Dell Vostro 3350 – Dell este bine reprezentată şi la această categorie, iar modelul cu display de 13.3” este acompaniat de un procesor Intel Core i7 2640M cu frecvenţa de 2.8 GHz şi placa video AMD HD 6490. De data aceasta, stocarea se realizează pe un HDD clasic de 750 GB, care are avantajul unui spaţiu mult mai generos. Din păcate, cântăreşte 2.1 kg, ceea ce îl face destul de greu de transportat. Preţul este de 4.730 lei şi include licenţa pentru Windwos 7 Home Premium.

 

05-dell.jpg

 

● Sony Vaio VPCSA3Q9E – Sony nu putea lipsi de la această petrecere: modelul Vaio pe care ţi-l prezentăm are o diagonală de 13.3”, procesor Intel Core i7 2620M cu frecvenţa de 2.7 GHz şi, în premieră în acest articol, placă video AMD HD 6630M. Din păcate, trebuie să te mulţumeşti cu 4 GB memorie RAM şi SSD de 128 GB, de departe cele mai slabe variante din acest articol. Avantajele sunt cititorul de amprente şi greutatea de numai 1.59 kg, însă chiar şi aşa preţul de 7.000 lei este unul destul de piperat, chit că include o licenţă Windows 7 Professional.

 

06-sony.jpg

 

Laptopuri dedicate jocurilor

 

Fără limite. Aşa s-ar putea caracteriza categoria laptopurilor create special pentru jocuri, în care regăsim cele mai bune componente pentru placa video şi procesor, dar şi display-uri ce oferă rezoluţie Full-HD. Cât despre preţuri…

 

● Asus G74SX – Sub brandul Repblic of Gamers (ROG), Asus are o ofertă bogată de laptopuri dedicate jocurilor, iar G74SX este unul dintre acestea. Cu un ecran de 17.3”, “monstrul” este dotat cu procesor Intel Core i7 2670QM cu frecvenţa de 2.2 GHz, placă video Nvidia GTX 560M, 8 GB memorie RAM şi HDD de 750 GB. Tastatura este de asemenea iluminată, însă nu te aştepta să mişti prea uşor notebook de pe birou, deoarece cântăreşte 4.28 kg. Pentru el trebuie să scoţi din buzunar 5.950 lei.

 

07-asus.jpg

 

● Toshiba Qosmio F750-10M 3D – Nu numai că este un laptop pentru jocuri, dar afişează şi imagini 3D pe care le poţi viziona fără ochelari speciali. Aceasta este Qosmio, vârful de gama al japonezilor de la Toshiba, care vine în ofertă cu un display de 15.6”, procesor Intel Core i7 2630QM cu frecvenţa de 2 GHz, placă video Nvidia GT 540M, 8 GB memorie RAM şi HDD cu capacitatea de 500 GB. Formatul a permis şi includerea unei unităţi blu-ray, în timp ce greutatea este de numai 2.9 kg. Preţul? 6.300 lei.

 

08-toshiba.jpg

 

● Alienware M17xR3 – Fără îndoială, acesta este cel mai bun laptop din acest clasament: vorbim despre un ecran de 17.3” ce oferă rezoluţie Full-HD, de procesor Intel Core i7 2630QM de 2.0 GHz şi de cea mai puternică placă video a momentului: AMD Radeon HD 6990M. Adăugaţi la asta 6 GB de memorie RAM şi un HDD de 1.5 TB şi aveţi imaginea completă a unui monstru cu tastatură iluminată ce cântăreşte 4.26 kg. Din păcate, preţul este unul pe măsură: 9.620 lei.

 

09-alienware.jpg

 

Concluzii

 

Dacă vrei un laptop special pentru jocuri, există soluţii pentru aproape toate buzunarele, plecând de la premisa că nu poţi avea un notebook bun pentru sume derizorii. În funcţie de buget, poţi alege un laptop decent pentru jocuri de 3.000 lei sau te poţi orienta spre soluţiile portabile de 5.000 – 6.000 lei sau cele special concepute pentru jocuri care ajung şi chiar depăşesc 10.000 lei.

 

Sursa: http://www.giz.ro/la...e-gaming-13667/

Edited by Just XeS
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.