Jump to content

Anno 2070: Strategiile viitorului


Kev1nster
 Share

Recommended Posts

L2hvbWUveW91Z2FtZXMvZG9tYWlucy95b3VnYW1lcy5yby9wdWJsaWNfaHRtbC9kdy9Bbm5vXzIwNzBfMDAxLmpwZw==.jpg

 

După patru jocuri cu tematică istorică, producătorii seriei Anno au decis să mute dezvoltarea urbană în viitor, dar nu neapărat cu schimbări majore de gameplay. Fanii jocului vor recunoaşte rapid interfaţa şi vor avea de-a face cu o campanie scurtă, de fapt mai mult un tutorial care să-ţi arate cam cum funcţionează lucrurile. Ca şi până acum, ai o navă şi trebuie să-ţi alegi o insulă unde să-ţi plasezi oraşul şi să pui la punct un lanţ economic (de preferinţă) funcţional.

Viitorul nu înseamnă că nu mai pescuieşti sau culegi fructe şi exploatezi minereuri, doar că rezultatele finale nu mai sunt covoare de mătase, ci microprocesoare. Oamenii din oraşe au în continuare nevoie de locuinţe, alimente şi multe alte modalităţi de a evolua. Alegerile de început ţin de facţiunea preferată - Eden Initiative (Ecos), ecologişti cu o preferinţă spre păstrarea intactă a naturii - şi Global Trust (Tycoons) - categoria opusă, cei care merg până la mijlocul pământului pentru a colecta şi ultima fărâmă de resurse ce le serveşte industrializării.

anno-2070-review-2.jpg?width=640&height=360

Cea mai mare diferenţă între cele două este diferenţierea nevoilor oamenilor, pentru că agricultura ecologică nu înseamnă nimic pentru un industrialist. La nivel vizual veţi remarca înclinaţia spre alb şi curăţenie a clădirilor Ecos, cu opusul zidurilor înegrite, poluate, ale Tycoon-ilor.

Marea adăugire este o a treia naţie, subacvatică (Techs), ale căror oraşe se dezvoltă sub apă şi exploatează resursele aferente. Marea provocare este să reuşeşti să combini toate cele trei facţiuni, să le faci să trăiască în linişte şi pace pe aceeaşi insulă şi, evident, să foloseşti resursele subacvatice indisponibile pe sau sub pământ. Nu e obligatorie această coabitare, dar este de preferat pentru o economie mai fluentă; esenţială este doar stabilirea unui oraş subacvatic propriu; rutele comerciale sunt uşor de stabilit şi, desi discutăm de anul 2070, legăturile tot cu nava clasică se menţin. Din fericire, interfaţa a fost bine "pieptănată", nu mai trebuie sa apelezi în continuu la enciclopedie (deşi este disponibilă).

anno2070-we-screenshot0043-game14078-img211563.jpg?width=640&height=400

Inevitabil, există şi conflicte, dar aici se remarcă în mod negativ AI-ul, cam agresiv pe setări mai mari de dificultate şi nu foarte inteligent în materie de strategie. De fapt, e de ajuns să-ti pui la punct defensiva pentru a respinge cu succes orice atac; atacurile asupra navelor sunt rare, diplomaţia nu prezintă cine ştie ce interes.

Mult mai interesant este modul Continuous Play (inclusiv cooperativ), care vine cu o persistenţă a obiectelor speciale şi a bunurilor. Din când în când, prin intermediul Senatului, se poate şi vota o măsură sau alta, în funcţie de facţiunea favorizată apărând şi bonusuri temporare (productivitate crescută, putere de foc mai mare), repetabile la un anumit interval de timp dacă ai de ajuns de multe licenţe (punctele de onoare din Anno 1404). Mai există şi quest-uri zilnice, completarea lor aducând Puncte de Carieră, acestea deblocând alte bonusuri când se acumulează de ajuns de multe. World Event-urile, care implică o cooperare între jucători, aduc şi ele puncte, astfel că devine important când şi cum şi cu cine joci.

screenshot0007.jpg?width=640&height=400

Partea vizuală este excelent realizată, Anno 2070 având un grad de detaliu ridicat pentru orice tip de clădire şi peisaj. Fiecare activitate se desfăşoară normal, vezi toate maşinăriile la lucru, plantele şi animalele dezvoltându-se. Muzica se combină şi ea excelent, iar vocea ghidului E.V.E. este de departe cea mai bine realizată. Poate că ar fi fost de dorit o cameră care să se ducă mai jos spre firul ierbii, dar şi aşa avem un joc spectaculos din punct de vedere grafic.

Dacă partea persistentă a jocului şi elementele multiplayer vor fi îmbunătăţite şi se va aduce conţinut nou cât de cât constant, este foarte posibil ca Anno 2070 să aibă o viaţă mult mai lungă decât simplele moduri sandbox în care tindeau să se transformele strategiile de acest gen.

 

 

_________________________________________

 

PRO

+ introducerea celei de-a treia facţiuni şi a lumii subacvatice

+ votul din Senat

+ elementele persistente şi de multiplayer

+ grafică şi sunet excelente

 

CONTRA

- inevitabila repetitivitate

- campanie mult prea scurtă

- AI simplist

- nevoia de a balansa facţiunile dacă se dezvoltă partea multiplayer

 

 

 

_________________________________________

 

Anno 2070 Minimum System Requirements

OS: Windows 7, Vista, XP

CPU: INTEL Pentium DualCore 2GHz sau echivalent

RAM: 2 GB

GFX: DirectX® 9.0c compliant, Shader 3.0 compliant Video Card 512 MB, sau echivalent

DX: DirectX® 9.0c inclus pe disc

DVD-ROM DRIVE: doar pentru instalare

Audio: compatibil cu DirectX 9.0c

HDD: 5 GB liber pe disc

Other: Mouse, Tastatura

 

 

 

*sursa: go4games

Edited by Morrison
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.