Jump to content

Edison

Member
  • Posts

    60
  • Joined

  • Last visited

Everything posted by Edison

  1. Williams a devenit vineri prima echipă care a făcut publice imagini cu noul monopost cu care va concura în sezonul 2017, iar acum a venit rândul celor de la Sauber să ia lumea Formulei 1 prin surprindere. Chiar dacă anunțase un eveniment pentru 22 februarie, echipa elvețiană nu a mai avut răbdare și a publicat luni primele imagini oficiale cu noul monopost, care va purta numele C36. Monopostul este predominant alb s albastru, însă include și auriu pe elementele ale aripii față, în timp ce una dintre noutăți este o carcasă de motor în formă de coada de rechin. Celelalte două schimbări majore se referă la noua formă a aripii spate și la nasul coborât, caracteristici similare cu cele ale monopostului Williams și care au survenit ca urmare a noului regulamentul tehnic pentru sezonul 2017. Carcasa motorului include o referință la aniversarea a 25 de ani de la fondarea echipei, însă monopostul nu beneficiază de numele unui sponsor major. Piloții echipei din acest sezon vor fi Marcus Ericsson și Pascal Wehrlein, însă ultimul va absență de la prima sesiune de teste programată săptămâna viitoare din cauza unor probleme de natura medicală. Sursa
  2. Alfa Romeo își va face "plinul" de SUV-uri în următorii ani. Dacă în 2016 am văzut primele imagini cu Stelvio, un SUV de dimensiuni compacte-medii, viitorii ani vor aduce alte două crossovere în gamă: unul mai mare, altul mai mic. Dacă vă numărați printre fanii Alfa Romeo care au așteptat cu multă răbdare și cu și mai multă încredere mult-trâmbițata resurecție a mărcii, lansările noii Giulia și a SUV-ului Stelvio ar fi trebuit să vă acopere parțial foamea de curiozitate. Cu un caracter specific oferit de designul exterior agresiv și de versiunile sportive animate de un V6 de origine Ferrari, cele două modele reușesc să pună din nou alfa Romeo pe harta constructorilor premium în două segmente foarte populate. Vestea bună este că cele două modele sunt doar începutul unei ere dedicate noutăților absolute în gamă. După ce în presa de specialitate din Europa au apărut informații conform cărora Giulia nu va avea o versiune break, pentru că SUV-ul Stelvio acoperă prin caracterul său implicit zona familiștilor, Sergio Marchionne a confirmat în weekend-ul care tocmai s-a terminat faptul că gama Alfa va fi îmbogățită în următorii doi ani de două SUV-uri noi. Sursa
  3. Ai scris vreo carte: Momentan nu. Te-ai gandit la a scrie o carte: Nu doar la una, ci la mai multe. Tema cărţii tale: Nu am o singură temă, am mai multe, însă următoarele teme stau la bază: drept, psihologie sau filozofie. Linк către aceasta: Momentan inexistent. Alte precizari: Nu.
  4. Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis ca proiectul de lege privind aprobarea OUG 14 să intre la votul final al plenului marţi, sub rezerva primirii Raportului de la Comisia juridică, a precizat, luni, secretarul Camerei, Ioana Bran. La ora transmiterii acestei ştiri, Comisia juridică a Camerei s-a reunit pentru a dezbate proiectul de lege privind aprobarea OUG 14 şi a elabora un Raport. Sursa
  5. Social-democratul Liviu Pop a depus luni jurământul pentru preluarea funcţiei de senator, însă nu şi-a dat încă demisia din funcţia de secretar de stat la Ministerul Educaţiei. ”Nu mi-am dat demisia, dar am 15 zile, conform legii, să optez între cele două funcţii. Cu siguranţă în perioada imediat următoare, după ce voi avea o discuţie şi cu premierul României, şi cu preşedintele partidului, voi lua această decizie”, a declarat Liviu Pop după depunerea jurământului în plenul Senatului. Până la o decizie însă, Pop vorbeşte despre iniţiative parlamentare. ”Toate iniţiativele, cel puţin în perioada imediat următoare, trebuie pliate pe zona programului de guvernare. Trebuie să corectăm legile care au fost modificate şi să creăm un cadru legislativ pentru implementarea programului de guvernare şi aici mă refer în special la problemele pentru educaţie, pentru că acolo pot să spun că mă regăsesc”, a declatrat Liviu Pop. Sursa
  6. Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat, luni,că în România "toată lumea face gargară cu corupţia", în contextul în care lăudat guvernul că a crescut salariile din administraţiei şi a susţinut că trebuie să existe o legătură directă între salarizare şi calitatea administraţiei "Toată lumea în România face gargară cu corupţia. De dimineaţă până seara numai cu corupţia în gură stau. Toată lumea se preocupă de efectele corupţiei, nimeni nu vorbeşte despre cauzele corupţiei din România. Eu cred că dacă vrem să avem o administraţie care să fie de caliutate, cu oameni bine pregătiţi nu putem să ne imaginăm că îi plătim prost şi să avem şi performanţă. Nici în comunism nu funcţiona ideea asta. Deci trebuie să existe o legătură directă între salarizare şi calitatea administraţiei", a spus Călin Popescu Tăriceanu la Adunarea Comunelor din România. El a lăudat Executivul condus de Sorin Grindeanu pentru că a crescut salariile celor care lucrează în administraţia locală. "În România de câţiva ani buni este o vânătoare de vrăjitoare. Foarte mulţi primari au trebuit să treacă prin anchete extrem de neplăcute pentru ei, pentru că le-a afectat imaginea publică. Foarte mulţi, în final, s-a dovedit că sunt nevinovaţi. Dar au făcut acest periplu prin faţa televizoarelor pe care îl vedem de câţiva ani de zile şi care are parcă drept scop umilirea unor oameni şi distrugerea elitelor româneşti", a mai declarat Tăriceanu. Sursa
  7. Un portofoliu foarte reușit. Ai acea "originalitate" care multora le lipsește.
  8. - Username: Edison. - Prenume: Daniel - Vârsta: 18 - Locația: Iași, România. - Ocupație: Licean. - Jocul preferat: Mafia 2 - Hobby-urile tale: Lecutra - O descriere despre tine: Sunt o persoană organizată, serioasă, responsabilă si mereu sunt dispus să ofer o mână de ajutor celor care au nevoie. - De unde ai aflat de B-Zone Community?: De la un coleg. - Alte precizări?: Bine v-am găsit.
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.