Jump to content

sLoww ToV

Discord Supervisor
  • Posts

    2183
  • Joined

  • Last visited

  • Days Won

    1

Everything posted by sLoww ToV

  1. FCSB a reușit să o învingă pe CFR Cluj, 1-0, și să relanseze lupta pentru câștigarea campionatului, care părea la un moment dat tranșată în favoarea clubului ardelean. CFR rămâne, totuși, favorită, cu două puncte avans, iar Gigi Becali a pregătit planul pentru perioada de mercato din vară, care va fi aplicat dacă FCSB va rata din nou titlul. 2015 este anul ultimului titlu câștigat de FCSB Gigi Becali a anunțat ce va face în vară, dacă FCSB ratează din nou titlul Astfel, patronul FCSB-ului a anunțat că, în cazul unui deznodământ nefavorabil, va vinde patru jucători, pentru a reduce bugetul salarial. ”Nu mă interesează niciun jucător dacă nu luăm campionatul. La revedere. Dacă nu luăm campionatul, vând patru jucători, scad salariile”, a anunțat Gigi Becali, la Digi Sport Special. Unul dintre fotbaliștii FCSB-ului care pot face obiectul unui transfer este Octavian Popescu, urmărit de Everton, însă Gigi Becali a anunțat că nu se gândește deocamdată să-l vândă pe mijlocașul de 19 ani, pentru că încă nu poate obține suma pe care o dorește. Ca în precedentele perioade de mercato, de la FCSB poate pleca Florin Tănase, care traversează un nou sezon bun și care poate fi cumpărat cu 3 milioane de euro, clauza de reziliere din contractul semnat în urmă cu aproape un an. FCSB, profit de două milioane de euro în 2021 Chiar dacă, sportiv, a avut un an modest, FCSB a înregistrat un profit de aproximativ două milioane de euro în 2021. Profitul se datorează, în principal, vânzărilor de jucători, doar Dennis Man fiind vândut cu 11 milioane de euro la Parma, la începutul anului. Sursa: digisport.ro
  2. Octavian Popescu (19 ani) primește sfaturi constant de la personaje importante din fotbalul românesc, mai ales după ce a intrat în atenția unor cluburi europene. Atacantul încă se află la început de carieră și, evident, mai are de îmbunătățit multe aspecte ale jocului său. Cele mai multe sfaturi primite de nouarul lui FCSB au fost legate de forța fizică, însă Ioan Andone (62 de ani) i-a oferit două sugestii alternative. Ioan Andone, sfaturi pentru Octavian Popescu "Fălcosul" i-a transmis de la distanță lui Popescu să învețe să facă și faza defensivă, un aspect din ce în ce mai important pentru atacanți în ultimii ani. De asemenea, fostul antrenor al lui Dinamo consideră că internaționalul român ar trebui să exerseze și duelurile aeriene. "Totul depinde de el. Trebuie să prelungească forma asta bună. De mult n-am mai văzut un jucător care să dribleze cu așa mare ușurință. Trebuie să învețe și alte lucruri, să facă faza defensivă, să-și îmbunătățească jocul aerian. Uite cât de greu i-a fost lui Man în Italia, la început, și uite că e în regulă acum, dupa șase-șapte luni. Dacă FCSB ia campionatul și ajunge în grupele Champions League, poate lua chiar și mai mulți bani", a declarat Andone, potrivit Pro Arena. Octavian Popescu ar putea juca în Premier League. Este dorit de Everton Ultima echipă intrată pe fir pentru serviciile lui Popescu, potrivit surselor Digi Sport, este Everton, ocupanta locului 17 din Premier League. Conducătorii clubului englez s-au arătat interesați de transferul jucătorului român, considerat printre fotbaliștii de perspectivă din Europa. Fraţii Becali, agenţii jucătorului, se află în contact cu Everton, formaţia engleză pe care Frank Lampard speră să o salveze de la retrogradare. Sursa: digisport.ro
  3. Octavian Popescu (19 ani) a devenit protagonistul unui moment care a iscat mai multe discuții. S-a întâmplat la puține clipe după ce s-a terminat meciul CFR Cluj - FCSB 0-1, care a relansat lupta la titlu în Liga 1. Explicație pentru refuzul lui Octavian Popescu de a oferi tricoul de joc unui copil. ”Mai scump decât al lui Real” Autorul golului a cântat la final alături de fani, moment în care un copil l-a rugat să-i ofere tricoul de joc. Mijlocașul roș-albaștrilor l-a luat părintește de gât, dar i-a oferit doar jambierele. În ultima vreme, pe stadioanele din România, a devenit deja o obișnuință ca la meciuri să apară tot felul de oameni, în special copii, care să aibă asupra lor astfel de mesaje adresate idolilor. Episodul a fost comentat și de Ciprian Marica (36 de ani), fost jucător la FCSB, acum unul dintre finanțatorii de la Farul. ”Am jucat în România la o echipă și am vrut să cumpăr tricou. Era mai scump decât al Barcelonei în magazin, crede-mă! Mai scump decât al Barcelonei și al lui Real Madrid! Să-ți spun de ce. Când se negociază contractul de sponsorizare, preferă să ia bani mai mulți decât să ia echipament. D-aia jucătorii nu își pot schimba tricourile, că săracii au două tricouri”, a spus Marica. Marica: ”Dacă l-ai schimbat, îl plătești!” Fostul internațional este convins că jucătorii celor de la FCSB nu dispun decât de un număr limitat de tricouri oficiale. Dacă l-ai schimbat, îl plătești. Dacă ai făcut schimb, e problema ta, îl plătești. Când vii la mine sponsor de echipament, îți impun sau negociez prețul de vânzare al tricoului, nu vinzi tu tricou cu 7 milioane și să văd că suporterii mei nu își pot permite. Foamea asta din fotbalul românesc te obligă să ceri mai mulți bani, nu mai contează că nu vinzi tricouri", a explicat Marica, la Pro Arena. Gestul făcut de Octavian Popescu după ce a relansat campionatul. Un copil s-a ținut scai de el La final, talentatul jucător de la FCSB a mers cu echipa direct la galerie. Tavi Popescu a fost "cerut" de fani, care i-au și dat microfonul pentru a cânta împreună. În tot acest timp, de Tavi Popescu s-a ținut scai un copil, care nu a plecat până nu a obținut un suvenir de la el. Pentru că nu putea să-i dea tricoul, Popescu i-a oferit jambierele. Puștiul s-a mulțumit și cu atât și chiar a discutat câteva secunde cu Popescu. Sursa: digisport.ro
  4. CFR Cluj a pierdut din avansul considerabil pe care-l avea față de FCSB, din cauza celor două eșecuri la rând, cu Universitatea Craiova, 2-3 și cu roș-albaștrii, 0-1, astfel că lupta pentru titlu s-a relansat. Două puncte mai despart acum liderul și campioana en-titre de vicacempioana sezonului trecut. Andrei Burcă a spus ce trebuie să schimbe CFR Cluj pentru a nu rata titlul pe final de sezon Andrei Burcă (29 de ani), integralist în meciul de duminică seară, a spus ce trebuie schimbat la CFR Cluj, pentru ca echipa să nu rateze obiectivul extrem de important. ”Noi avem o pasă proastă în aceste momente, am pierdut două jocuri, așa că trebuie să fim mai concentrați, mai puternici mental. Spun asta pentru că mai sunt cinci etape și este foarte important să terminăm campioni”, a spus Burcă, la conferința de presă oficială care a prefațat amicalul caritabil de miercuri seară, dintre CFR și Dinamo Kiev. Burcă: ”Aș fi vrut să ne întâlnim în Champions League” La evenimentul de azi au participat și cei doi antrenori implicați Mircea Lucescu (76 de ani) și Dan Petrescu (54 de ani). ”Sunt doi antrenori uriași. Este o mândrie pentru noi, dar aș fi vrut să ne întâlnim în Champions League sau într-un tur preliminar al Champions League, nu în aceste condiții triste. Sper să treacă cât mai repede peste aceste impedimente și cei de la Dinamo Kiev și să revină acolo unde trebuie”, a mai spus Burcă. Sursa: digisport.ro
  5. Octavian Popescu (19 ani) a ajuns la cota 9 goluri marcate în actualul sezon al Ligii 1 după reușita de duminică din Gruia, din meciul CFR Cluj - FCSB 0-1. Gigi Becali vrea 50 de milioane de euro pe Octavian Popescu. Anghel Iordănescu, mesaj pentru finanțator Gigi Becali (63 de ani), care consideră acum că roș-albaștrii sunt favoriți la titlu și că va face toate demersurile ca returul cu CFR să se dispute pe Stadionul Steaua, dar doar dacă se va disputa cu titlul pe masă, a precizat și prețul pentru care este dispus să-l vândă pe Tavi Popescu: 50 de milioane de euro. Toate aceste discuții au fost comentate și de Anghel Iordănescu (71 de ani). Fostul selecționer crede că Popescu va reprezenta un transfer pe foarte mulți bani, dar că mai este mult de așteptat până atunci. ”Consider că a fost un gol norocos, un gol extrem de important, care a adus trei puncte. Este un jucător extrem de talentat. Momentan, doar talentat și cu o prestație foarte bună în competiția internă. Mai e mult până departe, mai are mult de muncă și asta nu îmnseamnă cî dacă are 9 goluri și valorează prtețul pe care se pomenșțete ici- colea că ar putea fi luat pe el”, a spus Iordănescu senior, într-un interviu exclusiv acordat pentru Digi Sport. ”Tata Puiu” îl consideră, totuși, pe Popescu unul dintre cei mai talentați fotbaliști din Liga 1. ”Este un jucător de talent, unul dintre talentații din fotbalul nostru care, probabil, în scurt timp va valora mult mai mult decât ne asteptăm noi”, a mai precizat Anghel Iordănescu, pentru Digi Sport. Gigi Becali, despre Octavian Popescu Gigi Becali a reacționat și după ce Nuno Claro, fostul portar al lui CFR Cluj, l-a asemănat cu portughezul Cristiano Ronaldo, la începutul carierei, pe Octavian Popescu și a transmis că mijlocașul de 19 ani are și din calitățile lui Lionel Messi sau Neymar. ”Nu există ofertă concretă la ora asta pentru Tavi Popescu. Nu cred că Benfica are bani să-l cumpere pe Tavi Popescu. Eu cred că are și ceva din Neymar și chiar din Messi, pentru că ai văzut, când dă la poartă, are și noroc și e un jucător de geniu. Chiar o să-l dau cu 50 de milioane. Pe Man l-am dat cu 11 milioane. Poate cineva să-l vândă cu mai mult? Pe Chiricheș am luat 10 milioane și ei l-au dat cu 7. Pe Tavi n-am să pot să iau valoarea lui reală. Eu cred că valorează 100-150 de milioane. O să-l dau la jumătate de preț, cu 50 de milioane”, a spus Gigi Becali, pentru Digi Sport. Sursa: digisport.ro
  6. Se înmulțesc problemele la CFR Cluj. După ce și-a complicat viața în Liga 1 după ultimele rezultate, permițându-le celor de la FCSB și Universitatea Craiova să se apropie în clasament, ardelenii riscă acum să nu primească licența pentru sezonul viitor și cupele europene. Restanțele financiare pe care ardelenii le au încep să ia amploare. Un caz aparte este cel al fostului jucător, portarul Giedrius Arlauskis (34 de ani).\ Conform playsport.ro, lituanianul nu și-a primit la termen banii ce i se cuveneau de pe urma rezilierii contractului și a reclamat-o pe CFR Cluj la FIFA. Giedrius Arlauskis a reclamat-o pe CFR Cluj la FIFA! Mai exact, Giedrius Arlauskis ar fi acceptat să apere poarta Clujului pentru un salariu modic, de 5.000 de euro, pentru câteva luni (martie-decembrie), apoi acesta ar fi crescut automat până la 40.000 de euro de la 1 ianuarie 2022, cu un contract pe încă doi ani și jumătate. În contract, fusese stipulată și o clauză de reziliere, de 500.000 de euro. O înțelegere între Arlauskis și patronul celor de la CFR Cluj, Neluțu Varga. Cele două părți au rupt contractul în septembrie 2021, dar înțelegerea era semnată și rămasă în vigoare. Așadar, Giedrius are de primit 500.000 de euro, conform sursei citate. Fotbalistul și clubul au convenit ca plata să fie virată în trei tranșe: 1 octombrie 2021 - 1 februarie 2022 și 1 iulie 2022, - dar cu o clauză specială: dacă vor fi întârziate aceste plăți, clubul va fi obligat să achite de urgență plata integrală a datoriei. Lucru care s-a și întâmplat. CFR Cluj nu a putut respecta termenii, iar Arlauskis a reclamat clubul la FIFA pentru a-l determinat să-i achite întreaga sumă, cât mai curând. Conform sursei citate, CFR Cluj ar fi achitat către Arlauskis, în luna martie, 20% din bani. Adică, aproximativ 100.000 de euro. Mai are de plătit alți 400.000 de euro, plus penalități de 10.000 de euro pentru fiecare lună întârziere, începând cu 1 octombrie. Au trecut, deja, aproape șapte luni! Alți 70.000 de euro. Termenul final al plății datoriei este finalul lunii mai. Dacă clujenii nu vor găsi cei aproximativ 500.000 de euro, clubul riscă să nu primească licența pentru Liga 1 și pentru cupele europene, pentru sezonul următor. Giedrius Arlauskis a evoluat pentru CFR Cluj în perioade: august 2017 - august 2020 și martie 2021 - septembrie 2021. Sursa: digisport.ro
  7. Florin Tănase (27 de ani) a rămas la FCSB în acest sezon, deși spera la un transfer în pauza de iarnă. Clauza de reziliere, în valoare de 3 milioane de euro, a reprezentat o ”barieră” importantă în calea mijlocașului spre un alt campionat. ”Florin Tănase este schimbat de când e tătic!”. În ce campionat din Europa ”este văzut” din sezonul viitor Boban Nikolov (27 de ani), mijlocașul celor de la Șeriff Tiraspol, fost jucător din Liga 1 și unul dintre prietenii lui Tănase, a spus că jucătorul roș-albaștrilor este complet schimbat după ce a devenit tătic. Mai mult, Nikolov este convins că ”decarul” roș-albaștrilor va face pasul spre un campionat de top al Europei. ”Florin Tănase este schimbat, acum, de când este tătic. M-am întâlnit cu el, am stat de vorbă. Mă bucur foarte mult pentru el. Sper să facă și el pasul și să plece de aici. Chiar îi doresc asta. Eu zic că o să plece, în vara asta. A făcut mult pentru Steaua și merită să plece. E golgheter, acum are și un copil. Eu zic că, în vară, va face pasul către un alt campionat. Cred că cel mai bine i s-ar potrivi Spania sau Italia, acolo o să ajungă”, a spus Boban Nikolov, pentru as.ro. Gigi Becali a dezvăluit ce i-a spus Florin Tănase după meciul cu CFR Cluj. "S-a auzit mare bubuitură" FCSB s-a impus în ultima etapă de play-off, 1-0, pe terenul celor de la CFR Cluj, și a dinamitat lupta la titlu în Liga 1. Victoria bucureștenilor a fost facilitată și de eliminarea lui Mateo Susic, din finalul primei reprize, atunci când Istvan Kovacs i-a acordat cartonaș roșu direct după o intrare dură asupra lui Darius Olaru. Gigi Becali a intrat în direct și a vorbit despre momentul crucial al meciului câștigat de FCSB contra celor de la CFR Cluj, 1-0. Patronul bucureștenilor a mărturisit că Florin Tănase i-a povestit cum s-a auzit "o bubuitură" la intrarea lui Mateo Susic la Darius Olaru pentru care jucătorul ardelenilor a fost eliminat. "Presiunea pusă pe Kovacs l-a făcut să arbitreze corect. Ați văzut cu toții. Olaru a plecat imediat la spital, că nu mai simțea piciorul. Și acum are o mare contuzie. Mie mi-a spus Tănase așa: 'Mai putea să dea una, alta. Și eu i-am zis că dacă era așa, nu-i dădea roșu lui Susic. La care Tănase mi-a zis că nu putea să nu dea, că s-a auzit mare bubuitură'. Deci nu putea să nu-i dea roșu, a fost corect", a spus Gigi Becali, la Digi Sport Special. Sursa: digisport.ro
  8. Trei echipe cu nume importante din fotbalul românesc, Steaua, Dinamo și Universitatea Craiova au probleme cu brandul și cu marca. Cum crede Anghel Iordănescu că Steaua, Dinamo și Universitatea Craiova vor rezolva problema cu brandul Pentru fiecare dintre aceste formații mai există una care susține același deziderat. Despre aceste lupte fratricide a vorbit și Anghel Iordănescu (71 de ani), într-un interviu acordat pentru Digi Sport. Fostul selecționer, care l-a lăudat pe Laurențiu Reghecampf (46 de ani), crede că ar fi fost nevoie de mai multă comunicare între entități. ”Cred că e greu să comentăm pentru că nu știm adevărata situație. Nu știm ceea ce se întâmplă. Totul se va rezolva în justiție, se va rezolva la Tribunal. Cert este că am fi avut nevoie de mai multă înțelegere între grupările respective. Am fi avut nevoie de înțelepciune, să se treacă peste acest diferent, să aeam din nnou echipele pe care ni le dorim și care pot aduce fotbaliști de valoare la echipa națională”, a spus Anghel Iordănescu, într-un interviu exclusiv acordat pentru Digi Sport. Dinamo își schimbă denumirea și sigla. Reacția lui Iuliu Mureșan: "O să rezolvăm uşor această problemă" Iuliu Mureșan e gata să ia o decizie radicală la Dinamo. Administratorul special al "câinilor" vrea să facă altă siglă, având în vedere că echipa a primit o notificare din partea societății conduse de Nicolae Badea, prin care nu mai are drept de folosire a numelui și a siglei. Astfel, după notificarea din urmă cu câteva zile, Mureșan și-a făcut "planul de atac" și a dezvăluit cum va proceda clubul. "Am primit o hârtie de întâmpinare în care suntem anunţaţi că trebuie să plătim un milion de euro prejudiciu şi să purtăm negocieri pentru viitor. O să rezolvăm uşor această problemă. Vom face altă siglă şi schimbăm denumirea în aşa fel încât în denumire să fie în continuare Dinamo şi 1948. Este păcat că dinamoviştii dau în dinamovişti, mai ales că este vorba şi despre investitori la această echipă", a declarat Iuliu Mureşan pentru Digi Sport. Nicolae Badea, care are acțiuni și la SC Dinamo, a declarat că singurul motiv pentru care s-a apelat la această decizie a fost înlăturarea unei confuzii. O diferențiere clară între entitățile CS FC Dinamo și SC Dinamo. Sursa: digisport.ro
  9. Octavian Popescu (19 ani) traversează un moment bun în tricoul FCSB-ului, iar evoluțiile sale l-au adus pe fotbalist în vizorul mai multor cluburi din Europa. Motivul pentru care Octavian Popescu nu se potrivește în Premier League + unde este sfătuit să se transfere Torino, Beșiktaș și, mai nou, Everton sunt echipele care au pus ochii pe Octavian Popescu, însă Ciprian Marica este de părere că Premier League nu este o variantă pentru "perla" lui Gigi Becali. Fostul atacant consideră că fotbalistul FCSB-ului este prea firav pentru un campionat precum cel al Angliei și îl sfătuiește pe acesta să aleagă o altă destinație. "Aș minți să spun că îl văd pe Tavi Popescu, la cât e el de firav, în Premier League. Dar e un jucător cu calitate, poate juca la oricare echipă din Europa. Sigur, păstrând proporțiile. Anglia este Anglia. Știm cât de dur e fotbalul acolo. L-aș vedea mai bine în campionatul spaniol. Nici în Bundeslgia nu aș putea spune. Spania ar fi ideal pentru el, așa cum îi place să vină cu fața, să te lase să te întorci cu mingea, să îl ia ia unu contra unu. Mai mult s-ar plia asta pentru el. Știm cât de liber lasă arbitrii jocul acolo (n.r - în Anglia), ei susțin jocul agresiv. E foarte important și pentru el dacă are de unde alege. Poate să își permită să zică 'Nu merg în Anglia, că e prea puternic, mă duc în Spania'. Dar dacă n-ai decât o ofertă și un tren trece, trebuie să te urci în el", a spus Ciprian Marica, potrivit Pro Arena. Gigi Becali visează că ia 50 de milioane de euro pe Octavian Popescu Într-un dialog cu jurnaliștii Digi Sport, astăzi, Gigi Becali a declarat că nu vrea să-l vândă pe Octavian Popescu în momentul actual, deoarece nu ar putea obține mai mult de 10 milioane de euro, iar potențialul fotbalistului său ar fi unul imens. ”Nu există ofertă concretă la ora asta pentru Tavi Popescu. Eu cred că are și ceva din Neymar și chiar din Messi, pentru că, ai văzut, când dă la poartă are și noroc și e un jucător de geniu. Chiar o să-l dau cu 50 de milioane. Pe Man l-am dat cu 11 milioane. Poate cineva să-l vândă cu mai mult? Pe Chiricheș am luat 10 milioane și ei l-au dat cu 7. Pe Tavi n-am să pot să iau valoarea lui reală”, a mai adăugat omul de afaceri. În acest sezon al Ligii 1, Octavian Popescu a bifat 31 de partide, în care a marcat 9 goluri și a oferit 4 pase decisive. Cota de piață a jucătorului, conform Transfermarkt.de, este de 3 milioane de euro. Sursa: digisport.ro
  10. Alexandru Mitriță (27 de ani) evoluează în acest moment pentru PAOK Salonic, după împrumutul de la formația americană New York City. Internaționalul român a ajuns în MLS la începutul anului 2019, după transferul de la Universitatea Craiova, în schimbul a 8 milioane de euro. În octombrie 2020, Mitriță a fost împrumutat la Al-Ahli, în Arabia Saudită, formație pentru care a evoluat până în momentul sosirii sub comanda lui Răzvan Lucescu, la PAOK. Grecii au opțiunea de a-l transfera definitiv pe Alexandru Mitriță la finalul acestui sezon, însă oficialii elenilor nu sunt dispuși să îl păstreze pe român. Alexandru Mitriță, pe lista Universității Craiova în această vară Potrivit Pro Arena, Laurențiu Reghecampf l-a trecut pe lista sa de transferuri pe Alexandru Mitriță. Antrenorul oltenilor își dorește să se întărească în această vară și pentru asta are de gând să aducă doi-trei fotbaliști de valoare în Bănie. Cu toate acestea, Universității Craiova nu îi va fi deloc ușor să îl repatrieze pe fotbalist. Concret, New York City cere nu mai puțin de 500.000 de euro pentru împrumutul lui Mitriță, la care se mai adaugă și salariul său anual în valoare tot de 500.000 de euro. "Dacă vom avea posibilitatea, normal că este o soluţie pentru Universitatea Craiova. Este un jucător al echipei naţionale, un jucător pe care-l cunoaştem. Eu îl cunosc bine, l-am antrenat şi în Arabia Saudită, normal că mi-aş dori un asemenea jucător. Acum, nu ştim dacă vom avea posibilitatea de a-l aduce. El a ajuns la un anumit nivel, îşi doreşte probabil să rămână la acest nivel, şi din punct de vedere financiar şi din punct de vedere competiţional. Vă spun da, cu tărie, că l-aş vrea la Craiova, pentru că este un jucător care ne-ar putea ajuta!”, spunea, în urmă cu câteva săptămâni, Laurenţiu Reghecampf, în cadrul unei conferințe de presă. Ce a spus Alexandru Mitriță despre perioada petrecută în Grecia La conferința de presă premergătoare partidei dintre România și Grecia, Alexandru Mitriță a spus, printre altele, cât de mult s-a schimbat după venirea la PAOK. ”Am crescut din punct de vedere fizic, mental. M-a ajutat și mă ajută în continuare această experiență în Grecia”, a transmis Alex Mitriță. 29 de meciuri, trei goluri și trei pase decisive reprezintă bilanțul lui Alexandru Mitriță în tricoul celor de la PAOK Salonic 5 milioane de euro este cota de piață a lui Mitriță, potrivit Transfermarkt.com Sursa: digisport.ro
  11. FCSB s-a impus în ultima etapă de play-off, 1-0, pe terenul celor de la CFR Cluj, și a dinamitat lupta la titlu în Liga 1. Bucureștenii s-au apropiat la două puncte de ardeleni, iar ultimele 5 etape ale sezonului se anunță mai interesante ca niciodată. Gigi Becali se înclină în fața lui Istvan Kovacs Patronul celor de la FCSB a ținut să-și ceară scuze arbitrului Istvan Kovacs, care a oficiat în victoria formației sale de pe terenul celor de la CFR Cluj. Gigi Becali a recunoscut că s-a temut de o prestație nefastă a "centralului", dar în cele din urmă totul a fost la nivel de Champions League. "Am zis de Kovacs și vedeți că a arbitrat foarte bine. El în fața mea și-a spălat toate păcatele și îmi cer iertare pentru tot ce s-a întâmplat în trecut. Am uitat tot, a venit Dumnezeu și a șters tot. Îmi era așa teamă de el, dar prestația pe care a avut-o a fost extraordinară. A arbitrat ca un central mare de Champions League. Dacă voia să facă ceva, o făcea acum, nu în ultima etapă. Presiunea pusă pe Kovacs l-a făcut să arbitreze corect", a spus Gigi Becali, la Digi Sport Special. Ion Crăciunescu, ”galben” pentru Istvan Kovacs, în urma prestației centralului din meciul CFR Cluj - FCSB Ion Crăciunescu, specialistul Digi Sport pe teme de arbitraj, a analizat prestația lui Istvan Kovacs și a ajuns la concluzia că centralul din Carei nu a influențat rezultatul, însă a greșit în câteva rânduri. Mai exact, nu a acordat patru cartonașe galbene, trei care trebuiau arătate jucătorilor de la FCSB și unul celor de la CFR Cluj, dar a și fluierat lovitură liberă pentru bucureșteni la un presupus henț al lui Omrani, care nu a existat. În schimb, la cea mai importantă fază, Kovacs a luat decizia corectă în opinia lui Ion Crăciunescu și i-a arătat pe merit cartonașul roșu direct lui Susic. Fazele analizate: Fault Olaru, minutul 18 - Mulți au susținut că Omrani a fost călcat. Este de galben indiscutabil, dar piciorul a fost pus în fața lui Omrani, nu-l calcă, dar îl atinge. Decizia lui Kovacs: fără cartonaș. Fault Boateng, minutul 27 - ”Vine cu vârful piciorului și-l lovește. Decizie corectă: lovitură liberă directă și avertisment”. Decizia lui Kovacs: fără cartonaș. Fault Cordea, minutul 30 - ”Cordea îi trage o palmă și n-are niciun fel de treabă cu jocul, îi dăm cartonaș galben”. Decizia lui Kovacs: fără cartonaș. Henț Omrani, minutul 37 - ”Mingea îi vine în piept lui Omrani. Chiar dacă îi dădea în mână, nu se fluieră henț, așa spune regulamentul”. Decizia lui Kovacs: henț. Roșu Susic, minutul 43 - ”E o talpă, după părerea mea este roșu. Uite de ce s-au iritat oamenii, până în minutul 43, nu a dat două cartonașe galbene și a fluierat acel henț”. Decizia lui Kovacs: cartonaș roșu. Fault Gheorghe, minutul 82 - ”Îl prinde de tricou, îl ține, îl încalecă. Nu este comportament nesportiv? Lași avantaj și când se oprește jocul, dai galben. E interesantă rău faza”. Decizia lui Kovacs: fără cartonaș. ”Mi-a plăcut foarte mult decizia lui (n.r.- de a-i da roșu lui Susic) pentru că niciodată nu o să tolerez agresorii. Îi dăm un galben. A avut un meci greu și nu a influențat rezultatul”, a concluzionat Ion Crăciunescu, la Fotbal Club. Sursa: digisport.ro
  12. Super, multumesc mult. Am ales, puteti inchide topicul! ❤️
  13. Mersi mult, arata bomba ❤️. Momentan mai astept si 2-3 lucrari si putem inchide.
  14. Echipa B-Zone caută noi moderatori pentru platforma Discord! Dacă sunteți interesați vă așteptăm aplicațiile aici: https://forum.b-zone.ro/forum/6445-staff-recruitment/

  15. Novak Djokovic (1 ATP) debutează pe zgură în 2022 la Monte Carlo, iar în turul secund a jucat împotriva ibericului Alejandro Davidovich Fokina (46 ATP), meci pierdut 3-6, 7-6 (5), 1-6. Liderul mondial a pierdut primul set, 3-6, iar în startul actului secund a fost condus cu 0-2, moment în care și-a pierdut cumpătul, din cauza unui spectator. Novak Djokovic și-a pierdut cumpătul la Monte Carlo În game-ul trei al setului doi, când avea minge de break, Novak Djokovic a pierdut punctul, în timpul căruia un fan a făcut gălăgie. După ce a ratat lovitura, Novak Djokovic s-a întors către tribună și a strigat la spectator: ”Taci din gură!”, potrivit Eurosport. Novak Djokovic a pierdut game-ul și s-a făcut 3-0 pentru Alejandro Davidovich Fokina, dar sârbul a reușit să revină și a câștigat setul doi în tie-break, la 5. În decisiv, Alejandro Davidovich Fokina a dominat categoric și a cedat un singur game. Doar al patrulea meci al anului pentru Novak Djokovic Duelul din turul secund de la Monte Carlo, unde a avut ”bye” în runda inaugurală datorită clasamentului, este doar al patrulea meci al anului pentru Novak Djokovic. Sârbul nu a putut participa la Australian Open sau la turneele din Statele Unite ale Americii din cauză că nu e vaccinat, astfel că a jucat în 2022 doar la Dubai, unde a cedat în sferturi la Jiri Vesely, 4-6, 6-7 (4). Sursa: digisport.ro
  16. Nick Kyrgios (26 de ani, locul 102 ATP) este apărat de un coleg din circuitul ATP, după ce a avut o ieșire nervoasă la adresa arbitrului de scaun în cadrul turneului de la Houston, unde a fost eliminat în semifinale de către Reilly Opelka, scor 3-6, 5-7. Alexander Bublik (24 de ani, 36 ATP) sare în ajutorul lui Nick Kyrgios, după ce ATP a anunțat că va lua măsuri mai dure împotriva jucătorilor de tenis care nu au conduită adecvată. Alexander Bublik, de partea lui Nick Kyrgios: ”Trebuie să fie și puțină emoție” Alexander Bublik nu este de acord cu măsurile pe care vor să le ia cei de la ATP, pentru că, spune el, sportivii se simt astfel captivi pe terenul de tenis în loc să se bucure de joc. ”Nick aduce o mulțime de fani, pentru ce sunt ei aici? Acesta este sportul, trebuie să fie și puțină emoție, iar ei încearcă să ne închidă într-un fel de cușcă în care să nu putem vorbi. Am 24 de ani și văd cine aduce spectatorii în tribune. Ați văzut vreodată fani la dublu? Nu. El a aduce fani la dublu. Uneori face lucruri care nu sunt potrivite pentru tenis și ei încearcă să facă o cușcă și mai mică pentru noi. Nu cred că e bine pentru sport. Poate dacă ai 65 de ani și ești cu nepoții și nu vrei să auzi cuvinte urâte, dar realitatea este că în America stadioanele erau pline. La fel și în Australia, peste tot. Nu sunt un fan al acestui lucru, ar trebui să avem mai multă libertate. Cred că avem nevoie de oameni care să aducă spectatori în tribune. Bineînțeles că nu poți face anumite lucruri și că trebuie să fii pedepsit, dar lăsați-ne să vorbim, nu vă mai uitați la noi de fiecare dată când vorbim”, a declarat Bublik, potrivit Tennis Channel. Nick Kyrgios, o nouă reacție nervoasă la adresa arbitrilor în America: ”De unde ar trebui să-l vezi?” Jucătorul de tenis din Australia nu a ținut cont de amenzile pe care le-a primit în ultima vreme pentru ieșirile necontrolate în timpul jocurilor și i-a reproșat arbitrului de scaun nemulțumirile sale. Arbitrul partidei nu a reacționat la scorul de 5-5 în setul secund, când s-a făcut 30-30 la puncte, iar Nick Kyrgios l-a acuzat că nu a văzut out-ul la lungul de linie la adversarului. ”Ce vrei să spui, că nu știi de acolo? De unde ar trebui să-l vezi? A fost aut, frate! El câștigă punctul când mingea a fost afară. Ce faceți de fapt aici?”, a fost prima reacție a lui Kyrgios. ”Dacă a fost aut, atunci l-am ratat", a replicat arbitrul. ”Ei bine, felicitări!", a reacționat din nou Kyrgios. După ce a pierdut și game-ul, Kyrgios și-a continuat ofensiva la adresa arbitrului: ”De voi depinde, băieți, să revedeți punctul. Eu nu mă pot opri în mijlocul unui punct." ”Te cred acum, am făcut o greșeală”, a recunoscut apoi arbitrul. ”Crezi că a fost o greșeală costisitoare?", a conchis Kyrgios, potrivit Eurosport. Nick Kirgios și-a exprimat în continuare nemulțumirea despre arbitri pe rețelele sociale ”Haha, din nou... cade peste mine. Arbitrii par să facă aceste greșeli puțin prea des. Mulți jucători au părut nemulțumiți. Mai multe pedeapse? Potențial noi arbitri?", a transmis acesta pe Twitter. Nick Kyrgios, amendat drastic de ATP după incidentul din turneul de la Miami Tenismenul australian Nick Kyrgios (26 de ani, locul 102 ATP) a primit o amendă în valoare de 35.000 de dolari din partea ATP, după incidentul din optimile de finală ale turneului de la Miami (SUA). Pe 29 martie, în timpul partidei cu italianul Jannick Sinner, Kyrgios a intrat în conflict cu arbitrul brazilian Carlos Bernardes. ATP l-a găsit vinovat de patru abateri disciplinare pe Nick Kyrgios și l-a amendat cu 35.000 de dolari: obscenitate audibilă – 5000 de dolari, comportament nesportiv (în două rânduri) – 10.000 de dolari și abuz verbal – 20.000 de dolari. Nick a urlat la arbitru, după ce stația de emisie-recepție s-a activat accidental, în timpul unui punct. „Ar trebui să fii dat afară chiar acum! Cum e posibil așa ceva? Cum e posibil?! Turul 4 de la Miami, unul dintre marile turnee, iar voi nu puteți să vă faceți treaba pentru care sunteți plătiți. E jenant, jenant!”, a țipat Kyrgios. Ulterior, sportivul australian a continuat să vocifereze la adresa arbitrului. „Luați-vă un set nou de arbitri, oamenii ăștia nu sunt în stare nici să-și facă nevoile. E o glumă! Scăpați de fiecare om din staff și luați-o de la zero. Vă ajut eu să conduceți sportul ăsta, dacă nu sunteți în stare. O pot face de 100 de ori mai bine. Voi habar nu aveți!”, a spus Kyrgios. În afara conflictului cu arbitrul, Nick Kyrgios și-a rupt racheta, după o ieșire nervoasă. În cele din urmă, Carlos Bernardes l-a sancționat cu pierderea unui game. Nick Kyrgios, "abonat" la amenzi din partea ATP Nick Kyrgios este “campionul” sancțiunilor primite din partea ATP, pentru abaterile disciplinare. Amenzile totale se ridică la 326.366 de dolari. În acest an, Kyrgios a mai fost amendat după ieșirile nervoase de la Australian Open și Indian Wells. Lista amenzilor primite de către Nick Kyrgios din partea ATP 2022 Miami 35.000$ Indian Wells 25.000$ Australian Open 10.000$ 2019 Cincinnati 113.000$ Roma 20.000$ 2018 2018Queen's 17.500$ Australian Open 3.000$ 2017 Shanghai 31.085$ US Open 5.500$ 2016 Shanghai 16.500$ Wimbledon 8.690$ Roland Garros 6.200$ Australian Open 4.370$ 2015 Wimbledon 13.095$ Montreal 12.500$ Australian Open 4.926$ Sursa: digisport.ro
  17. Patrick Mouratoglou (51 de ani) este noul antrenor al Simonei Halep (30 de ani, locul 20 WTA), conform anunțului făcut de cele două părți pe data de 7 aprilie. Simona Halep a ajuns acum sub comanda celui care a cucerit nu mai puțin de 10 titluri de Grand Slam alături de Serena Williams (40 de ani, 243 WTA), după ce în 2021 s-a despărțit de Darren Cahill (56 de ani). Patrick Mouratoglou i-a fost recomandat Simonei Halep de către Darren Cahill Simona Halep mărturisește că putea ajunge mai devreme sub comanda lui Patrick Mouratoglou. Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei i-a recomandat sportivei în urmă cu trei ani să meargă să se pregătească la academia francezului cu origini grecești. ”Darren Cahill mi-a spus că ar fi o idee bună să vin și să mă pregătesc la academia lui Patrick Mouratoglou. De fapt, mi-a spus chiar în urmă cu trei ani, dar n-am făcut-o, nu l-am ascultat, pentru că n-am simțit că e momentul potrivit. N-am mai fost într-o academie până acum”, a declarat Simona Halep, potrivit Tennis Majors. Patrick Mouratoglou, mai accesibil decât Darren Cahill Fostul antrenor al Serenei Williams (40 de ani) va primi 20.000 de euro săptămânal, pentru fiecare turneu la care o va însoți pe Halep. În contract au fost inserate și mai multe bonusuri de performanță, în baza unor criterii precum rezultatele de la Grand Slam-uri sau locul ocupat de româncă în clasamentul WTA, notează ProSport. Dacă Patrick Moutratoglou o va însoți pe Simona Halep la cel puțin 20 de turnee WTA, acesta se va alege cu suma de 400 de mii de dolari, ceea ce înseamnă semnfificativ mai puțin față de cât îi oferea sportiva din România lui Darren Cahill, fostul antrenor. Între cei doi tehnicieni ar fi o diferență de 600 de mii de dolari, având în vedere faptul că australianul era remunerat de Simona Halep cu suma de 1 milion de dolari anual. Mouratoglou va primi și 10-12% din câștigurile încasate de Halep la turnee. Cel mai probabil, primul turneu la care Halep va participa alături de noul ei antrenor va fi cel de la Madrid. Organizatorii competiției din Spania au anunțat lista participantelor ediției din acest an, programată în perioada 28 aprilie - 7 mai, în direct la Digi Sport, iar Simona Halep este una dintre jucătoarele anunțate. Mesajul lui Patrick Mouratoglou după ce a devenit antrenorul Simonei Halep Mouratoglou o va antrena pe Simona Halep în perioada următoare și a anunțat că, înainte de a lua decizia, s-a consultat și cu Serena Williams (40 de ani), cea cu care a colaborat în ultimii ani. ”De astăzi, încep un nou capitol în cariera mea: sunt de acum antrenor full-time al Simonei Halep. În ultimele opt luni, am realizat cât de mult mi-a lipsit să antrenez. E pasiunea vieții mele și încă simt că am multe de oferit. Simona a venit la Academia Mouratoglou înainte de Indian Wells pentru a se pregăti. Am urmărit câteva dintre sesiunile ei de pregătire, am urmărit-o cum s-a antrenat. La sfârșitul săptămânii, ea m-a întrebat dacă o pot antrena. Am tot respectul pentru ea, dar nu se punea problema la momentul respectiv. Câteva săptămâni mai târziu, am avut o conversație cu Serena și ușa s-a deschis pentru mine, cel puțin pe termen scurt, să lucrez cu altcineva. Vă voi ține la curent cu ceea ce urmează”, a transmis Patrick Mouratoglou, pe Twitter. Sursa: digisport.ro
  18. Probleme pentru echipa României de BJK Cup. Lista absențelor s-a mărit pentru tricolore după ce Monica Niculescu (34 de ani, 308 WTA) a fost testată pozitiv pentru COVID-19. Lovitură încasată de echipa României! Monica Niculescu, indisponibilă pentru meciul cu Polonia, din BJK Cup În aceste condiții, misiunea echipei României devine din ce în ce mai dificilă în deplasarea din Polonia. Rând pe rând, Simona Halep, Gabriela Ruse, Jaqueline Cristian, Sorana Cîrstea, Raluca Olaru și acum Monica Niculescu au devenit indisponibile pentru partida care se va desfășura vineri și sâmbătă și va fi în direct la Digi Sport 2. Monica Niculescu a fost testată pozitiv pentru COVID-19 și a intrat în carantină. Ea nu va putea evolua astfel în confruntarea de la sfârșitul săptămânii cu Polonia. În aceste condiții, Horia Tecău, care mai avea la dispoziție doar 3 jucătoare valide: Irina Begu, Mihaela Buzărnescu și Andreea Prisăcariu, a convocat-o pe Andreea Mitu (30 de ani, 597 WTA). ”Monica Niculescu a fost confirmată cu Covid-19. Horia Tecău a convocat-o pe Andreea Mitu pentru meciul cu Polonia. Monica Niculescu, una dintre cele mai valoroase și experimentate jucătoare din echipa României, convocată pentru meciul cu Polonia din Calificările Billie Jean King Cup 2022, a fost confirmată luni seară cu Covid-19 și se află în izolare în hotelul oficial. Celelalte componente ale echipei României pentru meciul de la Radom, din 15-16 aprilie 2022, sunt într-o stare bună de sănătate și se pregătesc pentru partidele din week-end. Din dorința de a avea la dispoziție întreaga echipă, Căpitanul-nejucător Horia Tecău a convocat-o și pe Andreea Mitu, o experimentată jucătoare de dublu, așteptată să ajungă azi în Radom, Polonia”, se arată într-un comunicat remis de către FRT, pe pagina de Facebook. Confruntarea dintre Polonia și România este programată vineri și sâmbătă, iar meciurile vor fi transmise în direct pe canalele Digi Sport. Ce a postat Andreea Priscăcariu după ce a fost convocată în echipa României pentru meciul cu Polonia Andreea Prisăcariu (22 de ani, 324 WTA) a postat două scurte mesaje după ce a aflat că a fost convocată. Primul, este cel postat de WTA România, care a anunțat convocarea ei pentru întâlnirea din Polonia de vineri și de sâmbătă. Al doilea, este un mesaj de la Jaqueline Cristian (24 de ani, locul 65 WTA), care a suferit o accidentare la genunchi la WTA Doha, iar acum se află în plin proces de recuperare. Cristian a explicat că va putea juca din nou peste aproximativ două luni, mai exact în mai, obiectivul ei fiind participarea la Roland Garros, turneu de Grand Slam programat în perioada 22 mai - 5 iunie ”Vă urez tuturor mult noroc în Polonia”, este mesajul primit de Prisăcariu, pe care sportiva a ținut să-l scoată în evidență. Gabriela Ruse, OUT de la Billie Jean King Cup! Cum și-a motivat retragerea din echipa României pentru meciul cu Polonia Elena Gabriela Ruse a declarat forfait pentru meciul pe care echipa României îl va susţine contra Poloniei, pe 15 şi 16 aprilie, în primul tur al calificărilor competiţiei Billie Jean King Cup, din cauza unei inflamaţii cardiace. Ruse (24 ani, 55 WTA) a mărturisit, într-o postare pe Instagram, că a suferit de pneumonie după ce întreaga lună februarie a fost infectată cu COVID-19. Mihaela Buzărnescu (33 de ani, 122 WTA) îi va lua locul lui Ruse în echipa României. Sursa: digisport.ro
  19. Simona Halep (30 de ani, locul 20 WTA) l-a ales ca antrenor pe Patrick Mouratoglou (51 de ani), cel care a pregătit-o și pe Serena Williams (40 de ani, 243 WTA). Firicel Tomai, antrenorul Simonei Halep din perioada 2008-2012, dar cu multe conexiuni în lumea sportului alb și în prezent, nu crede într-o colaborare pe termen lung între sportiva noastră și antrenorul francez. Serena Williams, elementul-cheie în legătura dintre Simona Halep și Patrick Mouratoglou. ”A luat învoire de la Sultan” De fapt, Tomai susține că totul va depinde de sportiva din America. Serena Williams nu numai că nu s-a retras din tenis, dar intenționează să participe la Wimbledon, dacă și organismul îi va permite acest lucru. De aceea i-a pus o condiție lui Mouratoglou înainte ca acesta să bată palma cu sportiva din Constanța. ”Nu m-a surprins (n.r. - anunțul colaborării dintre Halep și Mouratoglou), pentru că Simona a spus că vrea să încerce și un astfel de antrenament, într-o Academie. I-a cerut lui Mouratoglou, acum vreo patru săptămâni, să lucreze împreună, dar francezul a refuzat. Ulterior au vorbit și au căzut de acord. El a declinat cererea ei, pentru că atunci la Indian Wells, când Simona a jucat semifinala, Patrick a zburat și a vorbit cu Serena și i-a cerut voie. I-a spus că vrea să antreneze iar în circuit și a primit acceptul. Serena a fost de acord. A luat învoire de la Sultan. Dacă Serena nu și-ar fi dat acceptul, Simona nu mai lucra cu Mouratoglou”, a spus Tomai. Serena Williams vrea să participe la Wimbledon 2022 Antrenorul român spune că tot Serena Williams poate fi cea care să pună stop colaborării dintre Simona și Mouratoglou. ”Și așa nu știu cât va dura această colaborare, pentru că Serena Williams a spus că vrea să revină la Wimbledon să joace, dacă va fi sănătoasă. Și atunci nu știu ce va face Mouratoglou, dacă va avea două sportive de top la același Grand Slam. De altfel, el a și spus că Serena a acceptat să o antreneze pe Simona, dar pe o perioadă scurtă”, a mai spus Tomai, la Digi Sport. Sursa: digisport.ro
  20. Echipa feminină de tenis a României se pregătește pentru confruntarea cu Polonia, din play-off-ul pentru turneul final al Billie Jean King Cup, care va fi transmisă în direct pe Digi Sport 2, la sfârșitul acestei săptămâni, în perioada 15-16 aprilie 2022. Ce a postat Andreea Priscăcariu după ce a fost convocată în echipa României pentru meciul cu Polonia Andreea Prisăcariu (22 de ani, 324 WTA) a postat două scurte mesaje. Primul, este cel postat de WTA România, care a anunțat convocarea ei pentru întâlnirea din Polonia de vineri și de sâmbătă. Al doilea, este un mesaj de la Jaqueline Cristian (24 de ani, locul 65 WTA), care a suferit o accidentare la genunchi la WTA Doha, iar acum se află în plin proces de recuperare. Cristian a explicat că va putea juca din nou peste aproximativ două luni, mai exact în mai, obiectivul ei fiind participarea la Roland Garros, turneu de Grand Slam programat în perioada 22 mai - 5 iunie ”Vă urez tuturor mult noroc în Polonia”, este mesajul primit de Prisăcariu, pe care sportiva a ținut să-l scoată în evidență. Andreea Prisăcariu este cooptată în premieră în echipa României. N-a fost clasată mai sus de locul 321 WTA la simplu și a jucat aproape exclusiv în turnee ITF. În octombrie 2021, Andreea Prisăcariu a pierdut primul meci jucat vreodată pe tabloul principal al unei competiții WTA, la Cluj-Napoca (Transylvania Open), împotriva ucrainencei Lesya Tsurenko. Raluca Olaru s-a retras din echipa României, din cauza unor probleme medicale Căpitanul nejucător Horia Tecău se confruntă cu mai multe probleme de lot, în condițiile în care Simona Halep, Gabriela Ruse, Jaqueline Cristian și Sorana Cîrstea sunt indisponibile. O absență de ultimă oră este cea a Ralucăi Olaru (33 de ani, locul 42 WTA la dublu), care are o problemă medicală. Organizatorii Billie Jean King Cup au anunțat că Andreea Prisăcariu (22 de ani, 324 WTA) a fost convocată în locul ei. Polonia – România, 15-16 aprilie, în play-off-ul Billie Jean King Cup Iga Swiatek (locul 1 WTA), Magda Linette (58 WTA), Magdalena Frech (87 WTA), Alicja Rosolska (59 WTA la dublu) şi Maja Chwalinska (257 WTA) au fost selecţionate de căpitanul nejucător al Poloniei, Dawid Celt, pentru întâlnirea cu România din Billie Jean King Cup, a anunţat federaţia poloneză. Din echipa României fac parte Irina-Camelia Begu (63 WTA), Mihaela Buzărnescu (123 WTA), Monica Niculescu (44 WTA la dublu) și Andreea Prisăcariu (324 WTA). În întâlnirile directe disputate până acum, Polonia conduce România cu 4-2. Sursa: digisport.ro
  21. FCSB a jucat, în sezonul 2006 - 2007 al UEFA Champions League, împotriva lui Real Madrid, dar Mihai Neșu nu a evoluat în niciunul dintre duelurile cu formația spaniolă. La mai bine de 15 ani de la acel moment, Mihai Neșu a povestit că antrenorul echipei din acel moment, Cosmin Olăroiu, i-a transmis că se va baza cu el în returul de la Madrid, însă o accidentare i-a răpit șansa de a juca pe ”Santiago Bernabeu” și să-l aibă adversar direct pe David Beckham, intrat în partea a doua. Petre Marin a fost fundașul stânga al FCSB-ului în ambele confruntări cu Real Madrid 1-4 și 0-1 a pierdut FCSB cu Real Madrid în grupele ediției 2006 - 2007 a UEFA Champions League Momentul în care o pasă i-a răpit șansa lui Mihai Neșu de a evolua cu Real Madrid Prezent în studioul emisiunii Euro Fotbal, de la Digi Sport, Mihai Neșu și-a amintit că nu a putut juca împotriva lui Real Madrid din cauza unei accidentări, care s-a agravat după o pasă dată cu piciorul drept, pe care îl folosea rar, într-un meci cu Alba Iulia. ”Chiar îmi spunea Oli 'hai să te văd cum o joci cu Beckham', dar aveam ligamentul colateral rupt. M-am chinuit, am stat cu el la sală, dar cu o săptămână înainte am avut un meci cu Alba Iulia. Am dat o pasă cu dreptul, nu știu cine m-a pus, că nu-l foloseam mai deloc, și m-am operat. Am fost cu ei la Madrid, nu eram în lot”, a spus Mihai Neșu. Mihai Neșu, prezent la FCSB - FC Voluntari Mihai Neșu a fost prezent duminică seară, în premieră, în tribunele Arenei Naționale, de unde a urmărit meciul FCSB - FC Voluntari 4-0. Datorită succesului, fosta echipă a lui Mihai Neșu s-a apropiat la cinci puncte de CFR Cluj, învinsă de Universitatea Craiova în aceeași rundă. Sursa: digisport.ro
  22. Partida retur din sferturile Champions League dintre Liverpool și Benfica urmează să se joace miercuri, de la ora 22:00. Gazdele pornesc cu prima șansă, după ce s-au impus în tur cu 3-1 în Portugalia. Jurgen Klopp, înainte de Liverpool - Benfica Jurgen Klopp, antrenorul celor de la Liverpool, a vorbit înainte de meciul pe care formația sa îl are jucat cu Benfica. Neamțul a ținut să se declare fanul atacantului oaspeților, Darwin Nunez, căruia îi prevede un viitor strălucit în fotbalul european. "L-am văzut pe Darwin Nunez chiar în fața mea, la un duel pe care l-a avut cu Ibrahima Konate. E un băiat foarte arătos, nu? E un băiat bun. A reușit să marcheze cu noi, a fost calm în fața porții. E bun, foarte bun. Dacă stă sănătos, are o carieră mare în față", a spus Jurgen Klopp, la conferința de presă premergătoare partidei retur din Champions League dintre Liverpool și Benfica. Darwin Nunez, motiv de dispută între Manchester United, Chelsea și PSG Morișca transferurilor încă nu a început, însă decizia lui Kylian Mbappe cu privire la viitorul său ar putea să influențeze mai multe cluburi. PSG are o listă cu jucători pe care i-ar putea aduce în locul francezului, printre care se numără și Darwin Nunez, de la Benfica, Atacantul uruguayan ar putea este și pe lista lui Manchester United, unde l-ar putea înlocui pe Cristiano Ronaldo, care și-ar dori să plece de la gruparea de pe Old Trafford dacă nu se reușește calificarea în grupele Champions League. Lusitanul ar putea să ajungă chiar la PSG, însă totul depinde de ceea ce o să decidă Mbappe. Chelsea este și ea cu ochii pe Darwin Nunez, anunță presa din Regat, însă situația londonezilor este mai complicată, date fiind problemele pe care le are Roman Abramovich. Benfica ar vrea pentru atacantul ei 70 de milioane de euro, mai anunță sursa citată. Sursa: digisport.ro
  23. Bayern Munchen și Villarreal se întâlnesc marți, de la ora 22:00, în direct la Digi Sport 2, în manșa retur din sferturile de finală ale UEFA Champions League. Unai Emery, temător înaintea returului cu Bayern Munchen: "Va fi foarte dificil" La conferința de presă premergătoare partidei de pe Allianz Arena, Unai Emery a prefațat întâlnirea și a declarat că se așteaptă la un duel extrem de complicat. Antrenorul lui Villarreal crede că Bayern Munchen este principala favorită, în ciuda rezultatului din tur, însă speră ca elevii săi să se ridice la un nivel bun și să se califice în semifinale. "Respectul pentru Bayern trebuie să fie enorm din toate punctele de vedere. Va fi foarte dificil și trebuie să știm cum să răspundem. Va fi complicat, știm că sunt obișnuiți să marcheze foarte multe goluri acasă și asta e normal. Știu că dacă joacă la un nivel înalt sunt favoriti și dau goluri. Sunt optimiști și se simt puternici acasă. Bineînțeles, din punct de vedere al dificultății, acesta este cel mai mare meci din cariera mea, dar sunt convins că voi concura cu o echipă care este favorită să ne învingă. Încerc să-i ajut pe jucători să facă tot posibilul, știind că este foarte complicat. Vreau să le arăt că echipa este capabilă să înfrunte cluburi de acest nivel. Va fi un joc foarte diferit față de meciul cu Juventus. Mă aștept la un altfel de joc față de cel de acasă", a spus Unai Emery, la conferința de presă. Sursa: digisport.ro
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.