-
Posts
1016 -
Joined
-
Last visited
Other groups
About RW Golanucatani

Contact Methods
-
Website URL
https://www.rpg.b-zone.ro/players/general/Golanucatani
-
Discord
golanucatani
Profile Information
-
Gender
Male
-
Location
RO
-
Hobbies
Head up never down.
Previous Fields
-
Real name
Alin
-
RPG Nickname
Golanucatani
Recent Profile Visitors
3941 profile views
RW Golanucatani's Achievements
-
La finalul partidei de la Sfântu Gheorghe, printre altele, Andrei Nicolescu (50 de ani), președintele Dinamo, a ținut să-i atragă atenția lui Laszlo Dioszegi (54 de ani), patronul Sepsi, pentru că în zona lojei bucureștenilor nu a existat mâncare pentru invitați. În replică, finanțatorul de la Sepsi a ținut să-l contrazică pe acesta și a explicat ce conținea fiecare platou în parte. Radu Naum și Florin Prunea, despre situația platourilor de la Sfântu Gheorghe: ”Știi ceva?” / ”S-a făcut un meniu care e obligatoriu Având în vedere toată vâlva care s-a creat în jurul acestei povești, Florin Prunea a glumit și a spus că cei de la LPF au făcut un meniu obligatoriu pentru toate echipele din România. Radu Naum s-a amuzat copios la gluma lui Florin Prunea, făcută înaintea meciului Dinamo - FC Botoșani, 2-0, din etapa a 12-a a SuperLigii. Mai jos, dialogul de la Fotbal Club. Radu Naum: Protocolul e în regulă? Știi ceva? Florin Prunea: Am înțeles că la Ligă s-a făcut... Așa a zis Lupescu, nu? S-a făcut un meniu care e obligatoriu pentru toată lumea. Radu Naum: Așa a zis Ionuț? Trebuie să tratezi cu ironie. Serios. Că dacă ne luăm în serios cu povestea asta, ne-am pierdut mințile. Cristi Geambașu: La Dinamo pare că e foame mare... Și de performanță. Radu Naum: Sper că nu ne-au auzit alții prin alte părți. Cred că se râde gros cu chestiunea asta. Asta nu înseamnă că nu trebuie să existe ospitalitate. În fine. Discuțiile au fost prea lungi. SURSA
-
Nuno Campos, după Dinamo - Botoșani 2-0: ”A fost unul dintre cele mai bune meciuri ale sezonului” La finalul partidei, Nuno Campos s-a arătat bucuros de rezultatul final, de jocul echipei, dar și de suportul fanilor. În plus, tehnicianul portughez a ținut să laude și gruparea antrenată de Marius Croitoru. ”Așa cum am zis și la început, este o echipă dificilă și am jucat foarte bine. Mi-a plăcut foarte mult prima repriză, chiar dacă nu am marcat. În a doua repriză, modul în care am crezut că vom marca, asta mi-am dorit. Cel mai important lucru pentru noi este identitatea echipei. Am crezut în ce facem, am simțit că echipa știe ce trebuie să facă tot timpul. Am fost foarte creativi și asta e foarte important. E o victorie importantă pentru suporteri, ei au împins echipa. Această atmosferă este importantă pentru noi, sunt fantastici. Noi ne facem partea, jucăm un fotbal foarte bun, iar Botoșani a făcut și ea un joc bun. Cred că tuturor le-a plăcut acest meci. Am pregătit meciul specific pentru această echipă. Uneori lumea nu înțelege, dar e strategic. Chiar dacă ei nu marchează (n.r. atacanții), ei fac ceva ca alții să marcheze. Uneori se vede că nu marchează, dar creează mult pentru ceilalți, presează bine. Au jucat foarte bine. A fost unul dintre cele mai bune meciuri ale sezonului. Martin este un jucător bun, dar astea sunt regulile și trebuie să găsim soluția pentru a-l înlocui. Trebuie să fim buni când nu avem mingea pentru a nu primi goluri, iar când avem mingea trebuie să avem cât mai multe ocazii. Asta îmi doresc, la asta lucrăm. Mentalitatea e ceva la care lucrez de când am venit. Vreau să-mi felicit jucătorii, vreau să felicit fanii”, a spus Nuno Campos. SURSA
-
Gică Craioveanu a făcut anunțul: Steven Nsimba vrea să plece de la Universitatea Craiova După ce s-a vorbit despre un inters al celor de la FCSB, Gică Craioveanu a făcut un anunț clar: Steven Nsimba vrea să plece de la Universitatea Craiova. ”Știam că nu joacă ‘Bestia’ și știam că vrea să plece. Nu e mulțumit de statutul lui de rezervă. (n.r. Pare că va pleca în iarnă?) Așa pare, eu văd ‘Bestia’ la Craiova. Nu-l prea mai văd din iarnă, sincer. Îi văd atitudinea, nu mai are acea foame de trofee și să demonstreze că-i cel mai bun”, a spus Gică Craioveanu. Ajuns la Universitatea Craiova în vara anului trecut, Nsimba mai are contract cu gruparea din Bănie doar până la finalul actualului sezon, dar se pare că despărțirea ar urma să fie mai rapidă. De menționat că Steven Nsimba a fost rezervă neutilizată la meciul Universității Craiova cu Getafe, scor 1-1, lucru care ar putea arăta un alt semn al ”rupturii” dintre cele două părți. În locul titularului Assad Al-Hamlawi, antrenorul Filipe Coelho a decis să introducă un alt atacant și nu pe Nsimba. Mai exact, pe teren a intrat Simon Elisor, în minutul 75. SURSA
-
Radu Naum, după ce Gică Craioveanu nu l-a inclus pe Nicușor Bancu în top 3 cei mai buni jucători cu Getafe: ”Îți recomand un Aspacardin” Ilie Dumitrescu i-a nominalizat pe Bancu, Cicâldău și Assad, în timp ce Adrian Mutu a ales aceeași listă, cu o singură modificare: l-a inclus pe Popescu în locul lui Bancu. ”Cicâldău, Assad, Popescu. Mi-a plăcut Popescu, că a fost reactiv la faza aia, singura fază cu adevărat periculoasă. Popescu a fost acolo”, a explicat Mutu. Assad, însă a insistat și asupra lui Laurențiu Popescu, care l-a trecut peste Nicușor Bancu. ”Și eu l-aș fi dat al treilea pe Popică pentru intervenția aia, a fost una uluitoare. Pentru mine, Cicâldău a fost omul meciului, apoi Assad. Și pentru gol, și pentru ocazii, și apoi Popică. Și dacă nu mă lăsați cu Popică, îl pun pe Bancu. Cicâldău a fost cel mai bun. Îl las pe Bancu și îl pun pe Popică pentru acea intervenție senzațională. Am impresia și acum că, dacă ei dădeau gol mai devreme, puteau să câștige meciul”, a spus Craioveanu. Radu Naum l-a evidențiat pe Nicușor Bancu și i-a adresat o replică amuzantă lui Gică Craioveanu, cu trimitere la declarațiile căpitanului Craiovei din sezonul trecut. ”Îți recomand niște Aspacardin dacă l-ai lăsat pe Bancu pe dinafară”, a spus Radu Naum. Nicușor Bancu, după ce Universitatea Craiova a câștigat titlul sezonul trecut: ”Să le luăm Aspacardin” Pe 17 mai 2026, după ce Universitatea Craiova a învins-o pe ”U” Cluj cu 5-0 și a câștigat titlul, Nicușor Bancu spunea: ”În ciuda tuturor a ceea ce s-a întâmplat, cu toții care ne puneau bețe în roate... Să le luăm un Aspacardin celor de la Digi, domnului Radu și domnului Moraru. Sunt foarte fericit că am câștigat și le-am făcut în ciudă. Și așa nu mă suportau ei pe mine. Acum n-o să mă mai placă niciodată”. ”Am avut o declarație fantastică a lui Nicușor Bancu. Eu sunt foarte bucuros că a făcut această declarație pentru că noi chiar trebuie să rostim câteva vorbe, apropo de ceea ce spune acest jucător foarte important al Craiovei și al echipei naționale, indiferent de impresiile domniei sale”, spunea Radu Naum la acea vreme. SURSA
-
Comisia de Disciplină, decizie favorabilă lui Laurențiu Reghecampf în procesul cu Universitatea Craiova FCSB i-a plătit datoria antrenorului când a decis să-l angajeze, iar, la ședința de miercuri, 14 octombrie, Comisia de Disciplină a constatat efectuarea plății și i-a ridicat suspendarea lui Laurențiu Reghecampf. Decizia Comisiei a fost publicată pe site-ul oficial al Federației Române de Fotbal. ”Creditor: U Craiova 1948 Club Sportiv SA. Debitor: Reghecampf Laurențiu-Aurelian Respinge cererea de sancționare formulată de creditorul U Craiova 1948 Club Sportiv SA. Ridică sancțiunea disciplinară aplicată debitorului Reghecampf Laurențiu prin încheierea din data de 31.01.2024, încetând cu data plății. Comisia a dispus încetarea executării și închiderea dosarului ca urmare a achitării debitului de către debitorul Reghecampf Laurențiu - Aurelian față de creditorul U Craiova 1948 Club Sportiv SA”, se arată pe site-ul FRF. Decizia Comisiei de Disciplină înseamnă că Laurențiu Reghecampf poate activa din nou în fotbalul românesc și FCSB îl poate trece oficial în acte pe poziția de antrenor principal. SURSA
-
La ședința de miercuri, Comisia de Disciplină a constatat că Universitatea Craiova a primit datoria de 150.000 de euro pe care Laurențiu Reghecampf o avea la clubul din Bănie, ceea ce înseamnă că antrenorului i se ridică interdicția de a profesa în România. Universitatea Craiova nu contestă decizia Comisiei în procesul cu Laurențiu Reghecampf Universitatea Craiova a decis să nu meargă mai departe cu acest proces. Clubul din Bănie nu va face apel, astfel că speța poate fi considerată închisă, notează Fanatik. Laurențiu Reghecampf rămăsese cu o datorie de 150.000 de euro la Universitatea Craiova de trei ani, de când a denunțat unilateral contractul cu gruparea din Bănie pentru a da curs unei oferte din Arabia Saudită, de la Al-Tai. Pentru a putea pleca din Bănie, Laurențiu Reghecampf trebuia să plătească 300.000 de euro, dar a achitat doar jumătate din acea sumă. Universitatea Craiova l-a acționat la Comisii și, cum era de așteptat, a avut câștig de cauză. Comisia l-a suspendat atunci pe Laurențiu Reghecampf, decizie aplicabilă doar în fotbalul românesc, până la plata datoriei. Potrivit regulamentelor, într-o astfel de speță, cel care pierde procesul este obligat să plătească datoria în cel mult doi ani. Regulamentul prevede că, dacă termenul de doi ani este depășit, datornicul este exclus din fotbal. ”Persoanele fizice care nu-și execută obligațiile stabilite prin hotărâri definitive și irevocabile ale FRF/LPF/AJF și/sau TAS în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii se sancționează cu măsura interzicerii desfăşurării oricăror activităţi legate de fotbal până la executarea integrală a obligației stabilite, dar nu mai mult de 2 ani. În cazul în care nici după 2 ani persoana fizică nu și-a executat obligațiile va fi exclusă din activitatea fotbalistică”, se arată în regulament. În cazul lui Laurențiu Reghecampf, însă, Comisia a decis ridicarea suspendării, ceea ce înseamnă că antrenorul poate figura în acte drept antrenor principal la FCSB. SURSA
-
Conducătorul Farului a vorbit despre motivul pentru care a intrat în conflict cu suporterii echipei. Totul s-a întâmplat după ce Farul a condamnat gestul făcut de suporteri la meciul cu Dinamo, când o torță a fost aruncată în fanii adverși, iar o femeie a ajuns la spital. Fanii celor de la Farul l-au înjurat pe Gică Popescu la meciul cu Petrolul. Mesajele afișate Reacția lui Gică Popescu, după ce a fost înjurat de suporterii Farului În direct la Digi Sport, fostul căpitan al echipei naționale a României a transmis că decizia luată în cazul celor întâmplate a fost cea mai bună. Gică Popescu a transmis că dacă nu s-ar fi dezis de incident, clubul ar fi avut de suferit, din motive juridice. "Nu știam de ce au avut acel comportament, dar am fost informat. După incidentul de la meciul cu Dinamo, când s-au aruncat torțe în public, am avut o solicitare din partea femeii rănite că ar vrea să ne dea în judecată. Am vorbit cu departamentul juridic și am spus să găsească o soluție. Iar cei de acolo au spus că vor da un comunicat prin care să spună că se dezic de suporteri. Cum, cei care au dat decizia se ascund în spatele meu și nu e în regulă. Eu sunt aici ca să apăr binele clubului, nu vreau să duc clubul într-un proces. Cred că am avut o atitudine corectă, nu am luat o decizie de unul singur, iar lucrurile s-au rezolvat. Cei din galerie s-au supărat pentru că nu le-am luat partea. Dar dacă le luam partea, am fi avut probleme juridice grave", a declarat Gică Popescu. SURSA
-
După un început slab de sezon 2026/2027, Baciu a lăsat-o pe FCSB pe locul 11 în SuperLigă, cu 12 puncte după 10 etape, la 11 lungimi în urma liderului Dinamo. În cele 15 meciuri în care a condus-o pe FCSB, Marius Baciu a înregistrat 6 victorii, 3 remize și 6 eșecuri. Marius Baciu așteaptă și el o medalie de campion în cazul în care FCSB câștigă titlul: ”Trebuie să-mi dea şi mie, că am fost şi eu câteva meciuri pe acolo” În acest context, Marius Baciu a fost întrebat cum i s-a părut fosta sa echipă în primul meci alături de Laurențiu Reghecampf, dar și dacă așteaptă o medalie de campion în cazul în care FCSB va câștiga titlul în SuperLiga. Chiar dacă a bătut-o pe Oțelul, FCSB e tot la 11 puncte de liderul Dinamo pentru că formația lui Nuno Campos a învins-o pe Sepsi, scor 2-0, în etapa cu numărul 11. ”Nu am văzut meciul, dar am fost foarte aproape de ei cu sufletul, şi aşa mai departe. Am fost pe drum, am prins aglomeraţie pe Valea Oltului, dar am înţeles că au jucat binişor. Eu cred că vor prinde play-off-ul ”(n.r: Dacă ies campioni, aşteptaţi şi dumneavoastră o medalie?) Păi, nu? Trebuie să-mi dea şi mie, că am fost şi eu câteva meciuri pe acolo. Un sfert de medalie”, a spus Marius Baciu. SURSA
-
Ilie Dumitrescu a transmis că jocul de pe Cluj Arena este cel mai frumos al sezonului din SuperLigă și l-a desemnat omul meciului pe Filip Stojilkovic, cel care a înscris de două ori, chiar dacă Olimpiu Moruțan a reușit ceva cum rar se vede: trei pase de gol în același meci. Reacția lui Ilie Dumitrescu, după ”U” Cluj - Rapid 3-4 ”Cel mai frumos meci de până acum. Senzațional. Top 3: Stojilkovic, Moruțan și Onea. Stojilkovic, omul meciului. Pe mine ce m-a impresionat este cum a intrat Rapid după pauză. Golul, pasa lui Moruțan, senzațională, modul în care a finalizat Stojilkovic. A fost un moment psihologic. Greșeala lui Bogdan Ungureanu îi bagă în joc. A adus un plus evident personalitatea în joc a lui Moruțan. Stojilkovic este un nouă autentic, s-a văzut cum a finalizat. A fost momentul ăla, cu greșeala lui Bogdan Ungureanu. În rest, copilul a făcut un meci bun. Rapid a avut reacție, să ai 3-1, să fii egalat și să bați, senzațional”, a spus Ilie Dumitrescu. SURSA
-
Daniel Pancu o vede pe Universitatea Craiova campioană De asemenea, Daniel Pancu a transmis că o vede pe Universitatea Craiova campioană, chiar dacă Dinamo și Rapid au început mai bine campania. ”A fost complicat. Toată săptămâna a fost complicată pentru mine, pentru că Moruțan și Doumbia au venit de la echipa națională, Vulturar nu și-a revenit. Am pregătit meciul să-i blocăm pe cei de la U Cluj. Moruțan a avut niște cifre incredibile în antrenament, l-am văzut foarte bine. A început jocul, am primit gol, am revenit 2-1, Dobre a avut o fază în care nu știa să cadă, să nu cadă. Marcăm golul de 3-1, apoi îl chem pe Bubanja, dar s-a făcut 3-2. Au venit peste noi, mingile intrau în careu, am zis să schimb sistemul. Până mă întorc să fac schimbarea, se face 3-3. A fost cea mai dificilă alegere. L-am oprit pe Annan, intră un fundaș central și un atacant lateral, în ideea de a conserva, pentru că gazdele dominau clar, dar, pentru că nu iese Latif, Latif centrează și Onea marchează. Ăsta e un meci de povestit peste ani. Dumnezeu a vrut ca noi să câștigăm azi, poate un rezultat de egalitate era echitabil. Mă bucur foarte mult, pentru că s-a rupt, nu neapărat un blestem, dar era o perioadă foarte lungă de când Rapid nu mai câștigase cu U Cluj. Dacă aveam pe Giulești un gazon ca pe Cluj Arena, cu siguranță am fi marcat foarte multe goluri până acum. O să-l mai chem la masă pe Stojilkovic, mă bucur că a marcat. E un jucător de... N-am avut niciun dubiu, nu cred că are cineva. Dacă avea puțină iarbă și pe la noi pe acasă, cu siguranță la fel ar fi stat lucrurile. Moruțan și-a revenit după accidentare, e un jucător de mare valoare, de echipă națională, cum sunt și alții. Favorită la titlu nu există, favorită la titlu e doar Universitatea Craiova în România. Rapid se luptă la primele trei. Așa văd eu, Craiova este mult prea puternică în momentul de față și va fi și mai puternică după meciurile din Conference League”, a declarat Daniel Pancu. SURSA
-
Denis Drăguș va fi apt pentru meciul cu Voluntari! Mihai Stoica a confirmat De la debutul lui Laurențiu Reghecampf a lipsit chiar Denis Drăguș (27 de ani), starul celor de la FCSB, accidentat înainte de pauza internațională. Totuși, se pare că atacantul și-a revenit și Mihai Stoica a dezvăluit că va fi apt pentru duelul cu Voluntari de pe 19 octombrie. ”Având în vedere că ai 9 zile până la meciul cu Voluntari, că până la meciul ăla o să-l ai pe Drăguș, pe Boutoutaou, e cu totul altceva. Poate să fie și Mihai Popescu, chiar și Batubinsika, deci vedem. Fotbalul e complex”, a declarat Mihai Stoica, potrivit Fanatik. De menționat că imediat după victoria cu Oțelul, Reghecampf a dezvăluit că Denis Drăguș va fi noul căpitan al echipei: L-am anunţat şi pe Denis Drăguş că el va fi căpitanul echipei când va fi în teren. Este normal, este un jucător cu experienţă şi trebuie să profităm de experienţă. Echipa noastră va avea nevoie de jucători care au personalitate şi jucători care să unească grupul, să îl facă mai puternic şi să ne ajute să câştigăm meciurile", a declarat Laurențiu Reghecampf. SURSA
-
”Ne trebuie jucători! Ce să facă Reghe, mă? N-ai ce să faci dacă nu ai cu ce! N-ai benzi, n-ai atacant, ce să facă? Lasă că iau în iarnă! Aduc eu jucători!”, a declarat omul de afaceri, imediat după meci. Gigi Becali, despre Ricardo Pădurariu: ”O să vezi dacă nu iese mai tare decât Contra și Dan Petrescu” / ”Se va vinde cu 44 de milioane” Cu toate acestea, a numit și 4 fotbaliști în care are încredere deplină: Juri Cisotti, Karlo Muhar, Denis Drăguș și Ricardo Pădurariu. În cazul fundașului stânga în vârstă de 19 ani, Becali a făcut o declarație care a adus aminte de discursurile sale ”de pe vremuri”, când spera să încaseze zeci de milioane de euro în schimbul unor fotbaliști precum Robert Vîlceanu, Andrei Vlad și Octavian Popescu. În opinia patronului de la FCSB, Pădurariu poate deveni cel mai mare fundaș lateral din istoria fotbalului românesc și cel mai scump jucător vândut vreodată din SuperLigă. ”Avem Cisotti, Muhar, Drăguș, Pădurariu, care este numărul unu. O să vezi dacă nu iese mai tare decât Contra și Dan Petrescu. Are dexteritate mare cu mingea și vede bine jocul. Nu mai spun de sume, dar ăsta va fi jucătorul care se va vinde de 4-5 ori mai scump decât tot ce s-a vândut până acum. Dacă Man a fost 11 milioane, la Pădurariu pune 44 de milioane. Tu îți dai seama ce oameni? Cum să avem echipă națională dacă Pădurariu a jucat 10 minute la U21. O să-l ia Gică acum, o să vezi”, a declarat Gigi Becali. SURSA
-
Unicul gol al meciului a fost marcat de Alexandru Stoian (65), după ce oaspeții au rămas în inferioritate în urma eliminării lui Habib Sylla (54). La final, Gigi Becali a oferit câteva declarații și s-a arătat nemulțumit de jucători. Gigi Becali, pe mașină după FCSB - Oțelul: ”Cadre pe care nu le-am mai văzut de mult timp” După ce a anunțat nervos noi transferuri în iarnă, starea de spirit i s-a schimbat radical, fiind aclamat de zeci de suporteri ai roș-albaștrilor. Oamenii i-au strigat celebrul îndemn: ”Pe mașină! Pe mașină! Pe mașină!”. ”Ar fi culmea chiar să se ridice pe mașină. Cadre pe care nu le-am mai văzut de mult timp. Eu nu mă așteptam ca după o simplă victorie cu Oțelul să se adune lume ca la balamuc lângă el și să se repete strigătul: `Pe mașină`. Dar uite că s-a întâmplat.”, a fost reacția lui Vali Moraru SURSA
-
Laurențiu Reghecampf, după FCSB - Oțelul Galați 1-0: ”Avem o problemă la finalizare, nu marcăm” Laurențiu Reghecampf a început cu dreptul al treilea său mandat la cârma FCSB-ului. La flash-interviu, antrenorul bucureștenilor s-a arătat mulțumit per total de rezultat, dar a scos în evidență unele probleme ale echipei sale, mai ales lipsa de eficiență în fața porții. Tehnicianul a avut un singur remarcat, pe Ricardo Pădurariu, în timp ce Meriton Korenica a fost la polul opus, ”nu a fost ziua lui cea mai bună”. ”Trebuie să analizăm puțin ceea ce s-a întâmplat. Avem o problemă la finalizare, nu marcăm. O să discut cu băieții. În mare, sunt mulțumit, am câștigat 3 puncte. A fost această perioadă, mulți au fost plecați la echipele naționale. S-a văzut Kore (n.r. Meriton Korenica), nu a fost ziua lui cea mai bună. Singurul care a fost plecat și a avut un randament foarte, foarte bun a fost Ricci Pădurariu. Meritam victoria, dar trebuia să închidem jocul mult mai repede, să profităm de omul în plus. Încă se resimte presiunea rezultatelor negative și va trebui să lucrăm. Jucătorii care ajung la această echipă trebuie să se adapteze. Așa cum am spus, în fotbal nu ai timp, trebuie să câștigi în fiecare etape. Nu avem deocamdată altă posibilitate, trebuie să fim bine pentru săptămâna viitoare și să câștigăm alte 3 puncte. Avem multe lucruri de rezolvat, dar le vom rezolva pas cu pas pe toate. Îmi doresc o echipă mai agresivă, nu să faultăm pe la spate, ci să fim mai agresivi când pierdem balonul, să vedem spațiile care ni se ivesc. Cred că mai avem de lucrat, eu văd altfel echipa, mai prezentă, mai puternică. Avem jucători foarte buni în duelurile 1 la 1, ar trebui să profite de aceste calități. Jucătorii tineri au fluctuații de formă, trebuie să se antreneze foarte mult. Au făcut un joc bun (n.r. Pădurariu și Stoian), să continue la fel. Mă simt minunat, fericit pentru că am câștigat. Cred că am făcut foarte multe pentru acest club. Sunt bucuros și mândru că toată lumea m-a aplaudat. Au fost foarte mulți oameni la stadion, le mulțumesc. Nu, n-am știut (n.r. că Gigi Becali merge la stadion). Am vorbit cu dânsul devreme, dar n-am știut că vine la meci. Întotdeauna e o surpriză plăcută, o motivație în plus. A venit cu noroc. Nu s-a schimbat absolut nimic (n.r. în legătură cu Alin Stoica și Lucian Filip), Alin și Filip sunt în staff-ul meu și vor rămâne”, a declarat Laurențiu Reghecampf. SURSA
-
Noul antrenor de la FCSB a transmis răspicat că nu intenționează să joace cu 3 stoperi, ci cu doi. În opinia lui ”Reghe”, schimbarea sistemului implică multă pregătire în acest sens și, în plus, bucureștenii nu au jucători care să dea randament într-o așezare cu 3 pe linia de fund. Laurențiu Reghecampf nici nu vrea să audă de un sistem cu 3 fundași centrali la FCSB ”Nu cred că se pupă cu ideea pe care conducerea acestei echipe o are despre ce fotbal trebuie jucat la FCSB. Atât patronul echipei, cât și ceilalți colegi ai mei nu îmbrățișează ideea să jucăm cu trei fundași centrali. Nici eu sincer nu am această idee în momentul de față. În general la echipele mari este foarte greu să impui o apărare cu trei fundași. Nu neapărat o echipă care joacă cu trei fundași este o echipă defensivă, este o echipă din punctul meu de vedere mai ofensivă decât o echipă cu doi fundași centrali. Dar este o idee care trebuie lucrată, este un sistem pe care nu poți să-l joci peste noapte. Trebuie făcută o strategie de lungă durată și în momentul când se va lua această decizie sau clubul își dorește acest lucru va trebui în perioadele de transferuri să se aducă jucători pentru acest sistem”, a declarat Reghecampf. FCSB a jucat cu 3 fundași centrali la meciurile cu Botoșani, CFR Cluj și UTA Arad. Singura victorie din aceste 3 meciuri, roș-albaștrii au obținut-o cu formația moldoveană (3-2), dar după ce au revenit la sistemul cu 2 stoperi la pauză. În rest, au înregistrat două eșecuri, 0-1 și 1-3. SURSA