-
Posts
1408 -
Joined
-
Last visited
-
Days Won
15
Content Type
Profiles
Forums
Calendar
Store
Downloads
Everything posted by LorenaRx
-
Echipa Discord B-Zone recrutează noi moderatori.
Daca îndeplinești cerințele minime te așteptăm cu o aplicație aici:
https://forum.b-zone.ro/forum/6445-staff-recruitment/
-
Robert Glinţă s-a calificat, joi, în finala probei de 100 m spate la Campionatele Europene de înot în bazin scurt (25 m) de la Kazan (Rusia). Sportivul legitimat la CS Dinamo a reușit al doilea timp din semifinale, 49 sec 81/100. Glinţă a fost devansat doar de rusul Kliment Kolesnikov, înregistrat în 49 sec 15/100. Finala probei de 100 de metri spate se va desfăşura vineri, de la 17:43, ora României. Tot vineri, David Popovici va concura în calificările de la 200 de metri liber. Robert Glință, medaliat cu bronz la Kazan Robert Glinţă (24 de ani) a câştigat miercuri medalia de bronz în proba de 50 m spate la Campionatele Europene de înot în bazin scurt (25 de metri) de la Kazan (Rusia). sursa
-
Sportivul David Popovici (17 ani) s-a calificat, vineri, în semifinalele probei de 200 m liber la Campionatele Europene de nataţie în bazin scurt, de la Kazan (Rusia). Proaspăt transferat de Dinamo, David Popovici a înregistrat timpul 1:43.43 în calificări, fiind al treilea clasat din seria cu numărul cinci. David Popovici, start excelent în proba de 200 de metri liber la Campionatele Europene din Kazan Vlad Stancu a câștigat prima serie, cu timpul 1:46.59, dar a ratat la mustață prezența în semifinale la Kazan. Semifinalele vor avea loc vineri, în jurul orei 18:00, ora României. Robert Glință, medalie de bronz la Europene Colegul lui Popovici de la Dinamo, Robert Glinţă (24 de ani), a câştigat medalia de bronz în proba de 50 m spate la Campionatele Europene de înot în bazin scurt (25 de metri) de la Kazan. Aceasta este a treia medalie de bronz a lui Glinţă la Europenele în bazin scurt, după cele obţinut la 100 m spate în 2017 la Copenhaga şi 2019 la Glasgow. Anul acesta, Glinţă a câştigat aurul la Europene (bazin olimpic), în proba de 100 m spate. sursa
-
Lucian Bute (41 de ani), care a reuşit să devină în cariera sa campion mondial IBF la categoria supermijlocie, a primit recent o distincţie importantă în Canada. Sportivul retras din activitate în 2019 a fost inclus miercuri în Pantheonul Sportivilor din Quebec, ca recunoaştere a întregii sale activităţi pugilistice. Evenimentul reprezintă o premieră, întrucât Bute este prima persoană inclusă în această listă care deţine şi cetăţenie română. Lucian Bute a primit o distincţie importantă în Canada! Ce mesaj a transmis după ce a intrat într-o companie selectă În cadrul aceleiaşi gale, canadienii i-au mai premiat şi pe arbitra de fotbal Sonia Denoncourt, dar şi pe preşedintele Consiliului de Administraţie al Institutului Naţional de Sport din Quebec, Tom Quinn. "Aseară am avut privilegiul să fiu acceptat împreună cu alţi sportivi în Pantheon des sports du Quebec. Un moment preţios din viaţa şi cariera mea. Mândru să accept această onoare alături de familia mea", a fost mesajul transmis de fostul sportiv pe contul personal de Facebook. "Exemplul lui Lucian Bute este elocvent" Bute nu este primul sportiv născut în afara Quebecului inclus în această galerie, el alăturându-se unor nume de referinţă, precum Gary Carter, Jackie Robinson, Peter Stastny sau marele pionier al schiului fond Herman Smith-Johannsen. ''Obiectivul Panteonului este de a face vie istoria sportivă de aici, iar aceasta nu e formată doar din sportivi născuţi în Quebec. Exemplul lui Lucian este elocvent. Fie că s-a născut aici sau în România, povestea sa izvorăşte din memoria noastră colectivă'', a subliniat Jean Gosselin, vicepreşedintele Panteonului sporturilor şi secretarul comisiei de selecţie. sursa
-
Pilotul mexican Sergio Perez contează, în anumite circumstanţe, pe susţinerea echipei Red Bull şi chiar a coechipierului său Max Verstappen, angrenat în lupta pentru titlul mondial în Formula 1, pentru a obţine un succes în faţa propriului public, duminică, la Marele Premiu al Mexicului, relatează L'Equipe. Perez, 31 ani, are în acest sezon o victorie la Baku, în Azerbaidjan, şi ocupă locul patru în clasamentul piloţilor, cu 150 puncte, în timp ce Verstappen este lider (287,5 puncte), urmat la doar de 12 puncte de campionul mondial Lewis Hamilton (Mercedes). Cursa din Marele Premiu al Mexicului va avea loc duminică, de la ora 21:00, în direct la Digi Sport 4. Sergio Perez ţinteşte victoria în Marele Premiu al Mexicului Evident, Red Bull îl va susţine pe Verstappen, pentru a-şi amplifica avansul faţă de Hamilton, dar în anumite circumstanţe Perez poate conta pe susţinerea echipei sale şi a olandezului. În parada de miercuri de pe străzile din Ciudad de Mexico, Perez a fost întâmpinat ca un star rock la volanul monopostului Red Bull R7, iar o victorie în cursa de duminică ar declanşa o adevărată sărbătoare. ''Sunt sigur că toată echipa vrea să mă vadă câştigând în acest weekend. Dar asta depinde, evident, de situaţie, de circumstanţe, pentru că deciziile se iau în focul momentului. Nu ajută prea mult să vorbim despre asta acum. Vom vedea unde suntem sâmbătă după calificări. Este foarte posibil să nu ne aflăm într-o astfel de situaţie", a spus Perez la conferinţa de presă de joi. Circuitul stradal din Ciudad de Mexico a revenit din 2015 în calendarul Formulei 1, dar ediţia din 2020 a fost anulată din cauza pandemiei de coronavirus. Ultima cursă, din 2019, a fost câştigată de Lewis Hamilton, dar Max Verstappen are de asemenea două victorii, în 2017 şi 2018. Clasamentul piloților din Formula 1, înainte de Marele Premiu al Mexicului 1. Max Verstappen (Red Bull Racing) - 287.5 puncte 2. Lewis Hamilton (Mercedes AMG) - 275.5 3. Valtteri Bottas (Mercedes AMG) - 185 4. Sergio Perez (Red Bull Racing) - 150 5. Lando Norris (McLaren) - 149 6. Charles Leclerc (Ferrari) - 128 7. Carlos Sainz Jr (Ferrari) - 122.5 8. Daniel Ricciardo (McLaren) - 105 9. Pierre Gasly (AlphaTauri) - 74 10. Fernando Alonso (Alpine) - 58 11. Esteban Ocon (Alpine) - 46 12. Sebastian Vettel (Aston Martin) - 36 13. Lance Stroll (Aston Martin) - 26 14. Yuki Tsunoda (AlphaTauri) - 20 15. George Russell (Williams) - 16 16. Nicholas Latifi (Williams) - 7 17. Kimi Raikkonen (Alfa Romeo) - 6 18. Antonio Giovinazzi (Alfa Romeo) - 1 19. Mick Schumacher (Haas) - 0 20. Robert Kubica (Alfa Romeo, a pilotat cât timp Raikkonen a fost infectat cu COVID-19) - 0 21. Nikita Mazepin (Haas) - 0 Clasamentul constructorilor din Formula 1, după Marele Premiu al Rusiei 1. Mercedes AMG - 460.5 puncte 2. Red Bull Racing - 437.5 3. McLaren - 254 4. Ferrari - 250.5 5. Alpine - 104 6. AlphaTauri - 94 7. Aston Martin - 62 8. Williams - 23 9. Alfa Romeo - 7 10. Haas - 0 Ce curse au mai rămas pentru sezonul 2021 din Formula 1 7 noiembrie, Mexic, Mexico City, Autodromo Hermanos Rodriguez 14 noiembrie, Brazilia, Sao Paulo, Autodromo Jose Carlos Pace 21 noiembrie, Qatar, Circuitul Internaţional Losail 5 decembrie, Arabia Saudită, Jeddah, Jeddah Street Circuit 12 decembrie, Abu Dhabi (EAU), Yas Marina Circuit sursa
-
Las Venturas Taxi - Misiunea săptămânii / Mission of the week
LorenaRx replied to Leviathan's topic in Las Venturas Taxi
Locul 1. @Arrogant Locul 2. @Adetto Locul 3. @AnTiDoT ZEW Felicitări tuturor! -
Fotbalistul ivorian Wilfried Zaha le-a cerut autorităţilor să ia măsuri concrete după ce a primit mesaje rasiste la finalul partidei Manchester City – Crystal Palace, scor 0-2, în etapa a zecea din Premier League. Wilfried Zaha (28 de ani) a deschis scorul în minutul 6 al meciului Manchester City – Crystal Palace și a devenit primul jucător care înscrie 50 de goluri în Premier League pentru Crystal Palace. În plus, Zaha a provocat eliminarea lui Aymeric Laporte în minutul 45+2, pentru un fault ca ultim apărător asupra ivorianului. Wilfried Zaha a postat mai multe mesaje rasiste pe care le-a primit pe Instagram, sâmbătă seara. Atacantul a cerut acţiuni concrete pentru combaterea rasismului și a subliniat că nu are nevoie de simpatie publică. "Nu sunt aici pentru toate prostiile care se fac în loc să se rezolve problema reală. Acest mesaj nu este ca să primesc un milion de alte mesaje în care să se spună că sunt alături de mine şi că este dezgustător sau să primesc simpatie. Nu mă deranjează abuzul pentru că în ziua de azi vine la pachet cu meseria, deşi nu este o scuză, dar culoarea mea va fi întotdeauna adevărata problemă. E în regulă pentru că voi mereu fi NEGRU ŞI MÂNDRU! Vorbiți cu mine când luați această problemă în serios, cu adevărat", a scris Zaha pe Instagram. În luna februarie, Wilfried Zaha a spus nu va mai îngenunchea înainte de meciuri, o practică adoptată de Premier League pentru combaterea rasismului. Ivorianul a explicat că jucătorii "ar trebui să stea în picioare" şi că, în opinia lui, a îngenunchea este "degradant". sursa
-
Raheem Sterling (26 de ani) nu se mai simte deloc bine la Manchester City. Pep Guardiola (50 de ani), antrenorul lui Manchester City, a vorbit deschis despre această chestiune și l-a poftit pe atacant să rezolve problema cu cei din conducere. În principal, atacatul născut în Jamaica este nemulțumit de faptul că nu mai este titular incontestabil la ”cetățeni” și amenință cu plecarea la Barcelona. ”Să discute cu clubul şi să rezolve situaţia. Nu vreau fotbalişti nefericiţi în lotul meu şi nu vorbesc doar despre Raheem Sterling, ci despre orice alt jucător. Fotbalistul trebuie să fie fericit, iar eu nu le pot garanta că vor juca mereu 90 de minute. Misiunea mea este să iau cele mai bune decizii pentru echipă, nu pentru fotbaliştii mei”, a spus catalanul, citat de Mirror. Pep Guardiola a vorbit deschis despre conflictul cu Raheem Sterling. Jucătorul, pe lista Barcelonei Catalanii vor să-l împrumute pe Raheem Sterling de la Manchester City, potrivit Mundo Deportivo. Mijlocașul englez în vârstă de 26 de ani vrea să joace mai mult și și-a exprimat public nemulțumirea. Pep Guardiola nu vrea să se despartă de Sterling, dar ar putea accepta un împrumut. Raheem Sterling a jucat doar 577 de minute în acest sezon, în Premier League, Liga Campionilor și Cupa Ligii, reușind un singur gol, în campionatul Angliei. sursa
-
Manchester United a obținut o victorie la scor contra lui Tottenham, 3-0, în runda cu numărul 10 din Premier League, iar succesul i s-a datorat într-o mare măsură lui Cristiano Ronaldo. Ronaldo le răspunde contestatarilor: "Joc de 18 ani fotbal. Știu că într-o zi ești perfect, iar în alta ești praf" Starul portughez a reușit un gol splendid în minutul 39, când a fost servit excelent de Bruno Fernandes, iar în minutul 64 a pasat decisiv pentru reușita de 2-0 a lui Edinson Cavani. A fost o victorie foarte importantă pentru Ole Gunnar Solskjaer, care era amenințat cu demiterea după eșecul usturător din derby-ul cu Liverpool, scor 0-5. După meci, Cristiano Ronaldo a spus că nu este deranjat de criticile primite, fiind obișnuit cu modul în care sunt tratați fotbaliștii de la o zi la alta. "Știam că vom avea parte de o săptămână dificilă. Am avut un rezultat pe care nu îl așteptam. Echipa era puțin sub presiune, am fost triști, dar am oferit un răspuns bun. Am început meciul foarte bine, iar treaba mea e să marchez și să ofer pase decisive. Am făcut-o astăzi, sunt mulțumit, dar echipa a avut o prestație extraordinară. Nu ne așteptam la ultimele rezultate din Premier League, dar sper că vom schimba lucrurile. Nu e doar antrenorul vinovat, așa cum mulți consideră, dar cred că lucrurile se întâmplă cu un motiv. Trebuie să fim fericiți după această seară extraordinară, am câștigat cu 3-0 contra unei echipe dificile. Clubul este atât de mare, iar criticile există mereu. Nu mă deranjează. Joc de 18 ani fotbal, așa că știu că într-o zi ești perfect, iar în alta ești praf. Sigur, mereu e mai bine când lumea te laudă, când sunt mulțumiți de tine, dar, uneori, așa e viață, trebuie să treci și prin aceste momente dificile și să mergi mai departe", a spus Ronaldo, la Sky Sports. Pentru Cristiano Ronaldo a fost golul al șaptelea reușit după revenirea la Manchester United, în 11 jocuri. Patru dintre reușite au venit în Premier League, iar trei în Champions League. De asemenea, a fost primul assist pe care portughezul și l-a trecut în cont în actuala stagiune. Pentru Manchester United urmează acum duelul din deplasare cu Atalanta, contând pentru etapa a patra din grupele UEFA Champions League. Echipa lui Cristiano Ronaldo ocupă primul loc în grupa F, cu șase puncte. Partida dintre Atalanta și Manchester United este programată marți, de la ora 22:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 2. sursa
-
Luka Jovic se zbate să impresioneze la Real Madrid, deși nu prea îi iese de aproape doi ani și jumătate, de când a ajuns pe Bernabeu. Însă sârbul de 23 de ani a început să devină dintr-o dată un jucător la mare căutare. Luka Jovic ar putea ajnge la Liverpool Presa britanică susține că, pe lângă Arsenal, mai este interesată și Liverpool de atacantul care nu s-a remarcat cu nimic la Real Madrid. Klopp ar vrea să-l aducă pentru a-l înlocui pe Mohamed Salah, care este în atenția mai multor cluburi din lume, mai ales a lui PSG. În acest sezon, Jovic nu a marcat niciun gol în cele 6 meciuri oficiale jucate. A dat doar o pasă decisivă. În total, Jovic a marcat doar două goluri în 38 de meciuri oficiale pentru Real Madrid. A și fost accidentat destul de des, însă niciodată când a fost folosit nu prea a reușit să impresioneze. Real Madrid a plătit 63 de milioane de euro pentru Luka Jovic în vara lui 2019 Luka Jovic a fost transferat de la Frankfurt în iunie 2019, pentru 63 de milioane de euro. Însă suma uriașă nu se justifică deloc dacă avem în vedere că Jovic a marcat doar două goluri în aproape doi ani. Valoarea sa actuală de piață a ajuns la 20 de milioane de euro. La un moment dat, pentru a mai scăpa de o parte din salariul său, Real Madrid l-a împrumutat înapoi la fosta sa echipă, Eintracht Frankfurt, unde a jucat din ianuarie 2021 ianuarie 2021 până în Iunie 2021. Jovic are un salariu de 6 milioane de euro pe an la Real Madrid. sursa
-
Lumea fotbalului german a primit o veste extrem de surprinzătoare când Lucas Hernandez (25 de ani) a fost condamnat la șase luni de închisoare cu executare în Spania. Campionul mondial fusese condamnat de către un tribunal din Madrid pentru nerespectarea unui ordin de restricție împotriva actualei sale soții, fapt ce s-a petrecut în 2017. Lucas Hernandez, la mai puțin de 24 de ore să-și încheie definitiv cariera de fotbalist! Avocatul său a povestit cum a scăpat Fundașul lui Bayern avea zece zile la dispoziție pentru a-și alege penitenciarul și a începe să execute sentința, însă echipa sa legală a reușit să îi obțină libertatea. Într-un interviu pentru cotidianul spaniol Marca, avocatul său a explicat că a reușit să obțină suspendarea sentinței când erau mai puțin de 24 de ore până la expirarea termenului emis de tribunalul din capitala Spaniei. Mai mult, juristul spune că, dacă ar fi intrat la închisoare, cariera de fotbalist a lui Hernandez ar fi fost încheiată definitiv. Momentan, francezul este cotat la 45 de milioane de euro. "A trebuit să ne mișcăm urgent pentru că era vorba de privarea de libertate a clientului meu. A trebuit să formulăm plângeri către Consiliul General al Magistraturii și Tribunalul Provincial pentru a putea rezolva și astfel să evităm o încarcerare nedreaptă. Se putea întâmpla ca Lucas să intre în închisoare și atunci, șase luni mai târziu, aceasta i-ar fi distrus cariera profesională, cât și viața personală. Din acest motiv, suspendarea sentinței a fost tratată ca o urgență de către cei trei magistrați ai Secției 26 ale Tribunalului Provincial, chiar cu o zi înainte de termenul limită la care el să intre în închisoare", a declarat avocatul fotbalistului. Sentința lui Lucas Hernandez a fost suspendată, iar fotbalistul s-a ales doar cu amendă Sentința a fost suspendată miercuri, a anunțat Marca. Lucas Hernandez va ajunge la închisoare doar dacă va comite o altă infracțiune în următorii patru ani. În plus, instanța din Madrid a decis că fotbalistul francez trebuie să achite o amendă penală în valoare de 96.000 de euro. sursa
-
Antrenorul lui Bayern Munchen, Julian Nagelsmann, s-a declarat optimist în privinţa revenirii în scurt timp pe banca tehnică a echipei, el fiind acum în carantină după ce a fost testat pozitiv la coronavirus. Tehnicianul, în vârstă de 34 de ani, a spus că cel mai probabil poate părăsi carantina până marţea viitoare pentru a fi în prezent la partida cu Benfica Lisabona din UEFA Champions League. ''Urmărind de acasă meciurile echipei mele pot vedea ceea ce nu este în regulă. Dar a fi prezent acolo, cu ei, a le spune direct unde greşesc sau ce mai au de făcut este cu totul altceva. Pe teren treci prin situaţii diferite'', a spus Nagelsmann. Întrebat cum a reacţionat după ce Bayern a pierdut cu 5-0 partida cu Borussia Monchengladbach din Cupa Germaniei, antrenorul bavarezilor a răspuns glumind: ''Bucătăria mea este încă intactă''. Julian Nagelsmann: "Suntem oameni, nu mașini" Jucătorii lui Bayern Munchen sunt oameni, nu maşini, şi pot avea şi ei o zi proastă, afirma tot vineri antrenorul echipei Bayern Munchen, Julian Nagelsmann, după eşecul clar (5-0) al bavarezilor în faţa celor de la Borussia Moenchengladbach. Nagelsmann, care a ratat meciul din 16-imile de finală Cupei şi va lipsi şi de la partida cu Union Berlin de sâmbătă, din Bundesliga, fiind în carantină după ce a contractat coronavirusul, spune că la partida de miercuri au fost mai mulţi factori care au contribuit la înfrângerea usturătoare. ''Suntem oameni şi nu maşini, putem greşi şi noi iar dacă avem în faţă un adversar de calibru putem să avem o zi chiar proastă. Am arătat că suntem vulnerabili, dar este important să învăţăm lecţiile din acest joc. Este posibil ca într-o zi să faci mai multe greşeli decât ţi-ai putea imagina'', a spus tehnicianul. Bavarezii au suferit cea mai drastică înfrângere din istoria participării lor în Cupa Germaniei, deşi sunt lideri în Bundesliga. ''Nu trebuie să ne gândim la faptul că mulţi zic că suntem cea mai bună echipă din lume. Trebuie să ne concentrăm şi să dovedim tot timpul că suntem Bayern, într-adevăr printre cele mai bune echipe din Europa. Trebuie să revenim şi să arătăm în meciul de sâmbătă că ceea ce s-a întâmplat miercuri a fost o excepţie'', a afirmat tehnicianul. Bayern Munchen, campioana en titre, care are 22 de puncte după 9 etape în Bundesliga, va juca azi, de la ora 16:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 4, în deplasare cu Union Berlin (locul 5), în etapa a 10-a. sursa
-
Spectacolul din Bundesliga continuă, iar granzii Borussia Dortmund și Bayern Munchen au reușit să-și arate superioritatea. Chiar dacă Bayern Munchen a pierdut în Cupa Germaniei, 5-0, bavarezii dau dovadă că rămân o formație extrem de puternică, în timp ce rivalii de la Dortmund se descurcă și ei fără cel mai important jucător, Erling Haaland, accidentat. Union Berlin - Bayern Munchen 2-5 | Bavarezii evită criza În urmă cu doar câteva zile, cei de la Bayern Munchen au șocat, după ce au fost învinși în Cupa Germaniei, 5-0, de către cei de la Borussia Monchenbladbach. Totuși, bavarezii au trecut rapid peste umilința respectivă și au revenit la forma excepțională din acest sezon. Fără Julian Nagelsmann, aflat în continuare în izolare, Lewandowski, Muller și Coman au făcut show pentru oaspeți, care s-au impus pe terenul celor de la Union Berlin, 5-2. Borussia Dortmund - Koln 2-0 | Fără Haaland, gazdele reușesc a 4-a victorie consecutivă Într-o partidă care se anunța dificilă pentru gazde, Thorgan Hazard a deschis scorul înainte de pauză, dintr-o pasă excepțională venită de la fantasticul Jude Bellingham. Fotbaliștii lui Koln au avut mai multe ratări mari, care în cele din urmă s-au răzbunat. Tigges, întrodus în partea secundă, a reluat o mingea după o lovitură de colț și a dus avantajul celor de la Dortmund la două goluri. Borussia a păstrat tabela intactă și s-a declarat învingătoare la final, 2-0, aflându-se la a 4-a victorie consecutivă din Bundesliga. După 10 Bayern este lider, cu 25 de puncte, însă Borussia Dortmund ține aproape, cu 24 de puncte. sursa
-
Bayern Munchen reprezintă un model de organizare pentru orice club, dar nu reușește mereu să rezolve toate problemele cu care se confruntă. Sunt mai mulți jucători ale căror contracte sunt aproape să se încheie, iar unul din numele care apare în discuții este cel al golgeterului Robert Lewandowski,mare favorit la câștigarea Balonului de Aur. Apoi, Kingsley Coman este și el în negocieri. Bavarezii vor pierde însă sigur un alt fotbalist - este vorba de Corentin Tolisso, cel care a fost adus în 2017 de la Lyon peste 42 de milioane de euro.A fost atunci cea mai scumpă achiziție din istoria lui Bayern. Corentin Tolisso, dorit de marile cluburi din Europa Contractul lui expiră în vară, iar francezul nu are de gând să rămână la campioana Germaniei. Juventus, Inter, Tottenham, Atletico și PSG stau la pândă pentru semnătura mijlocașului de 27 de ani. Deși a fost titular în primele sezoane, Tolisso a pierdut primul 11 după ce cuplul Goretzka - Kimmich a devenit de bază în linia mediană. Iar din vară mai are și concurența lui Marcel Sabitzer pe post. Din acest motiv, a pierdut și echipa națională a Franței, după ce Didier Deschamps l-a luat în lotul cu care a cucerit titlul mondial în 2018. Astfel că din ianuarie, Tolisso abia așteaptă să vadă ce oferte i se pun pe masă pentru a-și relansa cariera. sursa
-
Zlatan Ibrahimovic continuă să joace la nivel înalt, în tricoul lui AC Milan, formație aflată la egalitate cu Napoli în vârful ierarhiei din Serie A, deși a împlinit 40 de ani. În cadrul unui interviu acordat publicației Telefoot, Zlatan Ibrahimovic a fost întrebat dacă este surprins de faptul că reușește să păstreze nivelul de joc ridicat chiar și la această vârstă, iar răspunsul dat este unul în stilul care l-a consacrat pe suedez. ”Ești surprins de prestațiile tale de la 40 de ani?”. Răspunsul marcă înregistrată dat de Zlatan Ibrahimovic ”Nu, sunt cel mai bun. Nu poți să fii surprins când ești cel mai bun”, a declarat Zlatan Ibrahimovic. Întrebat despre retragere, Zlatan Ibrahimovic a anunțat că, până când un antrenor îi va transmite că nu mai poate fi util echipei, va continua să joace. ”Nu mai am nimic de demonstrat, nu vreau să regret când mă retrag. Voi continua până în momentul în care cineva îmi va spune că nu va mai conta pe mine sau atunci când voi simți că nu mai pot cu adevărat”, a punctat suedezul. Titlul cu AC Milan, obiectivul lui Zlatan Ibrahimovic AC Milan, formația la care joacă și Ciprian Tătărușanu, pare că are o șansă reală la titlu în acest sezon de Serie A, în care a înregistrat nouă victorii și o remiză în primele 10 runde, iar Zlatan Ibrahimovic crede în câștigarea campionatului. 2011 este anul ultimului titlu câștigat de AC Milan ”Trebuie să credem. Pentru a atinge acest obiectiv, trebuie să muncim, să facem sacrificii și să crede. Altfel nu poți ajunge acolo unde-ți propui”, a transmis Zlatan Ibrahimovic. sursa
-
Inter a învins-o pe Udinese într-un meci din runda a 11-a din Serie A, scor 2-0. Singura mare ocazie a primelor 45 de minute i-a aparținut lui Barella. Mijlocașul italian a șutat puternic din jurul punctului cu var, dar portarul lui Udinese a parat execuția campionului european. Inter - Udinese 2-0. Joaquin Correa, eroul campioanei Italiei După pauză, campioana din Serie A a rupt echilibrul prin Joaquin Correa. Fotbalistul venit de la Lazio a luat o acțiune pe cont propriu și a marcat superb la capătul primei ore de joc. Argentinianul a dublat avantajul echipei sale 8 minute mai târziu și a stabilit scorul final. 4 goluri în 7 meciuri de Serie A a înscris Correa în acest sezon pentru Inter. 30 de milioane de euro este cota de piață a lui Joaquin Correa, potrivit Transfermarkt. Astfel, Inter a obținut a șaptea victorie a sezonului în campionat și și-a consolidat poziția a treia în Serie A, cu 24 de puncte. Napoli și AC Milan sunt pe primele două locuri, cu câte 28 de puncte și un meci mai puțin disputat decât ”nerazzurrii”. Ionuț Radu a fost rezervă neutilizată la gazde. sursa
-
Vlad Chiricheș a fost titular la Sassuolo într-un meci de coșmar pentru echipa care învinsese pe Juventus în runda precedentă din Serie A. Sassuolo a jucat acasă cu Empoli și a condus cu 1-0 până în minutul 84 după autogolul lui Tonelli din finalul primei părți. Însă finalul a fost unul teribil. Chiricheș l-a faultat în careu pe Cutrone, iar Pinamonti a adus egalarea pentru oaspeți. Iar în al doilea minut al prelungirilor, Zurkowski a răsturnat situația și a adus o victorie nesperată pentru Empoli cu 2-1. ”A fost o eroare gravă a lui Chiricheș. L-a pierdut din marcaj pe Cutrone și apoi l-a secerat în careu provocând penalty-ul transformat de Pinamonti”, au scris italienii după meci. Sassuolo este pe locul 12 în Serie A Sassuolo ar fi legat 3 victorii la rând în Serie A. ”Am fost naivi, imaturi pe final! Puteam face 2-0 de atâtea ori și pierdem cu 1-2! Îmi pun multe întrebări după un meci la care cele 3 puncte păreau ca și câștigate. Cred că ne-am crezut prea devreme învingători, altfel nu-mi explic ce s-a întâmplat în ultimele 10 minute”, a declarat antrenorul lui Sassulo, Alessio Dionisi, după meci. După 11 etape, Sassuolo este pe locul 12 în clasament, cu 14 puncte. sursa
-
Radu Drăgușin începe să se impună la Sampdoria după ce a jucat titular în ultimele două partide, încheiate cu eșecuri pentru echipa sa. Fundașul român este împrumutat de Juventus în acest sezon, iar jucătorul de 19 ani speră să revină la Torino mai ”călit” în luptele din Serie A. Iar Drăgușin pare a fi învățat multe de la fostul său coechipier, Cristiano Ronaldo. Impresarul Florin Manea a povestit ce i s-a întâmplat când l-a vizitat acasă pe jucătorul lui. ”Am fost la el acasă, Radu n-avea nimic în frigider! Avea numai lapte de soia, căutam ceva pe acolo, am găsit niște biscuiți mici așa, e pe calorii. A făcut într-o zi fratele lui un pui, ziceai că-i vrăbiuță. «Băi, eu mânănc mai mult». E dovedit, Juventus i-a prelungit contractul, i-au strigat numele fanii pe stadion. L-am consiliat bine să dea totul, n-are cum să nu ajungă mare”, a spus Florin Manea pentru ProSport. Radu Drăgușin: ”Dacă nu eram fotbalist, mi-ar fi plăcut să fiu actor” ”Debutul la Juventus a avut loc în urma schimbării neprevăzute a lui Demiral. Mi-aduc aminte că eram pe banca de rezerve, mister Pirlo s-a întors spre mine și mi-a spus: Pune-ți ghetele și intră în teren. A fost total neașteptat. Iar cel cu naționala U21 a fost un moment foarte important pentru mine și nu-l voi putea uita niciodată. Aș juca alături de Virgil van Dijk. Îmi place foarte mult stilul lui de joc. Într-o linie de apărători cu patru fundași i-aș alege să joace alături de mine pe Sergio Ramos, van Dijk și Marcelo. Un fundaș central trebuie să fie aproape perfect din punct de vedere pozițional, deoarece există o grămadă de exemple de fundași centrali care nu au viteză bună, dar stau perfect în teren. Jocul de cap și anticiparea sunt, de asemenea, foarte importante. Dacă nu eram fotbalist, mi-ar fi plăcut să fiu actor”, a declarat Radu Drăguşin pentru FRF TV. sursa
-
Napoli a câștigat derby-ul cu Salernitana, scor 1-0, în etapa a 11-a din Serie A, în direct la Digi Sport 4. Polonezul Zielinski a înscris unicul gol al meciului disputat pe "Stadio Arechi", în minutul 61. Ambele echipe au terminat meciul în zece oameni, după ce Kastanos și Koulibaly au fost eliminați pe rând. În urma acestui rezultat, Napoli rămâne lider în Serie A, cu 31 de puncte. Echipa antrenată de Luciano Spalletti are 10 victorii și un egal în primele 11 etape. Nou-promovata Salernitana rămâne pe locul 19 din 20, cu șapte puncte adunate până acum. În runda următoare, Napoli va juca cu Verona. Salernitana va înfrunta Lazio, pe "Olimpico". sursa
-
Wahbi Khazri a marcat un gol de la 68 de metri în meciul Metz - Saint Etienne, scor 1-1, în etapa a 12-a din Ligue 1. Golul anului în Franța Wahbi Khazri a reuşit golul anului în Franţa și unul dintre cele mai frumoase din istoria competiției. Din propria jumătate de teren, mijlocaşul tunisian a șutat neașteptat, profitând şi de faptul că portarul Oukidja era la marginea careului. Potrivit statisticii Opta, acesta este golul marcat de la cea mai mare distanţă în istoria Ligue 1. Opta analizează date din campionatul Franței începând din sezonul 2006-2007. Wahbi Khazri (30 de ani) are 7 goluri în 12 meciuri în acest sezon de campionat, fiind pe locul trei în clasamentul golgheterilor din Ligue 1. Khazri are peste 200 de meciuri în Ligue 1 și 66 de goluri. St. Etienne este ultima clasată în Franța, fără victorie în acest sezon. sursa
-
În ciuda colecției de starturi de pe Parc des Princes, PSG nu strălucește așa cum și-ar fi dorit suporterii și conducerea clubului. Astfel, președintele Al-Khelaifi este pregătit să ia măsuri și pune la cale o mutare de zile mari. PSG conduce la pas ierarhia din Ligue 1 și Grupa A din UEFA Champions League, însă jocul prestat de elevii lui Mauricio Pochettino nu se ridică la nivelul exigențelor, iar conducerea parizienilor ia în calcul o nouă lovitură pe piața transferurilor, după ce în această vară în capitala Franței au sosit Messi, Donnarumma, Wijnaldum, Hakimi sau Ramos. Neymar, pe făraș la Paris! PSG așteaptă oferta potrivită pentru a-l vinde pe brazilian Din tripleta fantastică MNM (Mbappe, Neymar, Messi) este foarte probabil să rămână doar ultimul ”M”, anunță presa spaniolă. Contractul lui Kylian Mbappe cu PSG se încheie în iunie 2022, iar francezul pare decis să meargă la Real Madrid. În plus, El Nacional susține că Al-Khelaifi s-a săturat de problemele extrasportive ale lui Neymar care-i afectează evoluțiile din teren și este gata să-l vândă, dacă pe adresa clubului va veni oferta potrivită, chiar dacă brazilianul abia și-a prelungit înțelegerea, până în 2026. 222 de milioane de euro este suma pe care PSG le-a plătit-o celor de la FC Barcelona pentru transferul lui Neymar, în 2017. 9 meciuri, 1 gol și 3 assist-uri sunt cifrele brazilianului în acest sezon, în tricoul lui PSG. Cu siguranță vestea nu-i cade bine lui Leo Messi. Argentinianul nu și-a găsit încă locul la Paris, iar Neymar este unul dintre puținii prieteni ai starului sud-american de pe Parc des Princes. Mohamed Salah, ”cel mai bun jucător din lume”, este dorit la PSG Mohamed Salah, starul lui Liverpool și ”cel mai bun jucător din lume”, așa cum a fost numit egipteanul după startul de sezon perfect, este principala țintă a celor de la PSG. Potrivit sursei menționate anterior, atacantul ”Cormoranilor” ar fi dorit pe Parc des Princes pentru a acoperi plecarea iminentă a lui Mbappe la Real Madrid. Eventualul transfer al lui Salah nu va fi unul ieftin și, pentru a respecta fair-play-ul financiar, parizienii marșează pe ideea vânzării lui Neymar. PSG ar încasa o sumă imensă, ar scăpa de salariul uriaș al internaționalului brazilian și ar face loc unui fotbalist care să ajute echipa mai mult decât o face decarul în prezent. 100 de milioane de euro este cota de piață a lui Mohamed Salah, conform Transfermarkt. 15 goluri și 5 pase decisive în 12 jocuri a reușit Salah în acest sezon pentru Liverpool. sursa
-
Lionel Messi a semnat în vară cu PSG, după ce nu și-a putut prelungi contractul cu Barcelona, din cauza situației financiare a clubului catalan. La Paris, așteptările erau imense de la Lionel Messi în momentul transferului, dar, cel puțin până acum, prestațiile argentinianului nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor. Capitolul la care Lionel Messi este cel mai slab fotbalist din Ligue 1 în acest sezon După meciul cu Lille, în care a fost schimbat la pauză, din cauza unor probleme musculare pe care le-a acuzat și în timpul săptămânii, Lionel Messi a ajuns la cinci partide jucate pentru PSG în Ligue 1, unde nu a reușit să marcheze sau să ofere o pasă decisivă. Lionel Messi nu doar că nu a înscrie vreun gol pentru PSG în campionat, ci, potrivit ESPN, este și fotbalistul din campionatul Franței care a tras cele mai multe șuturi cadrate fără să marcheze. Astfel, argentinianul este, după 12 etape disputate din Ligue 1, jucătorul cel mai slab la eficiența șuturilor, cu zero goluri marcate din 15 șuturi. Leonardo, despre situația lui Lionel Messi Leonardo, directorul sportiv al lui PSG, a explicat că forma lui Lionel Messi, dar și problemele musculare acuzate, trebuie puse pe seama deplasărilor pe care a trebuit să le facă fotbalistul pentru a juca pentru echipa națională. E mai complicat. Messi a venit și două luni a stat mai mult la echipa națională decât la PSG, s-a dus, a venit, s-a dus, a venit, cu trei meciuri la fiecare acțiune. Când călătorești atât de mult, e greu. E normal să apară probleme musculare”, a declarat Leonardo, potrivit AS.com. sursa
-
Mauro Icardi și soția sa, Wanda Nara, trec prin momente tumultoase. Cei doi au fost la un pas să de despartă, dar Wanda l-a iertat pe atacant. Instagram i-a închis contul lui Mauro Icardi. Ce a putut să posteze cu Wanda Nara Vârful lui PSG e în culmea fericirii. Mai întâi a avut o postare în urmă cu câteva zile, când a anunțat împăcarea, însă acum a depășit măsura. Icardi a postat o imagine în care atât el, cât și Wanda apar dezbrăcați, potrivit publicației spaniole Sport. Pentru că a încălcat regulamentul, Instagram i-a închis temporar contul lui Icardi. Contul Wander Nara este în continuare activ. Icardi, mesaj emoționant pentru Wanda. Prima fotografie după împăcare Mauro Icardi (28 de ani) a fost complet devastat după ce s-a declanșat scandalul de divorț și după ce Wanda Nara (34 de ani) a anunțat despărțirea. Însă acum lucrurile au revenit la normal, odată ce pacea s-a reinstaurat între cei doi. Icardi a ținut să facă o poză alături de soția sa, imediat cum Wanda a declarat că l-a iertat. ”Prima poză după ce am făcut pace. Ești atât de frumoasă!”, a fost mesajul pe care Icardi l-a postat la fotografia cu cei doi. sursa
-
PSG s-a impus cu 2-1 în derby-ul cu Lille, după ce campioana en-titre condusese cu 1-0 - Neymar a fost printre cei mai buni de pe teren, iar brazilianul a dat apoi tonul la distracție. Totul s-a petrecut acasă la cuplul Mauro Icardi - Wanda Nara, care a dat o petrecere după ce fotbalistul și impresara s-au împăcat și au dat uitării scandalul recent. Iar Halloween a fost pretextul pentru ca toată lumea să se simtă bine. Wanda Nara s-a remarcat costumându-se în tigresă. Jucătorii lui PSG, la petrecerea de Halloween Iar Neymar, Icardi, Keylor Navas și Leandro Paredes au apelat la machiaje horror. La petrecere nu au apărut ceilalți argentinieni, Leo Messi, care a ieșit accidentat, și Angel Di Maria. Iar Kylian Mbappe și-a etalat și el costumul de Halloween la o altă petrecere. sursa
-
Selecționerul Braziliei, Tite, este ținta criticilor în presa din Spania și Brazilia, după ce nu l-a inclus pe Vinicius Junior în lotul pentru meciurile din luna noiembrie, din preliminariile pentru Cupa Mondială din Qatar 2022. Vinicius Junior (21 de ani) are cel mai bun sezon din carieră, reușind 9 goluri și 5 pase decisive în 14 meciuri pentru Real Madrid, în La Liga și Liga Campionilor. Sâmbătă, Vinicius Junior a înscris ambele goluri ale “galacticilor” în victoria din deplasare cu Elche, scor 2-1, în direct pe Digi Sport 1. Rezumatul meciului Elche – Real Madrid 1-2 Presa din Spania și Brazilia l-a pus la zid pe Tite pentru selecția făcută și pentru decizia de a ignora forma excelentă a lui Vinicius Junior. “Care este criteriul de selecție al omului care a vorbit mereu despre meritocrație?”, “Incoerența lui Tite nu are sens”, “Nu există justificare pentru absența lui Vinicius”, sunt câteva dintre reacțiile din presă, potrivit AS. Vinicius Junior are 7 meciuri pentru naționala Braziliei, dar n-a reușit să înscrie. În luna octombrie, a făcut parte din lotul echipei naționale pentru meciurile din preliminariile Cupei Mondiale din 2022 și a jucat în partida cu Venezuela. Brazilia va înfrunta Columbia (11 noiembrie, Sao Paulo) și Argentina (16 noiembrie, San Juan) în preliminariile pentru Cupa Mondială din 2022. Lotul convocat de către Tite: Portari: Alisson Becker, Ederson Moraes, Gabriel Chapeco Fundași: Danilo, Emerson Royal, Alex Sandro, Renan Lodi, Eder Militao, Lucas Verissimo, Marquinhos, Thiago Silva. Mijlocași: Casemiro, Fabinho, Fred, Gerson, Lucas Paqueta, Coutinho Atacanți: Antony, Roberto Firmino, Gabriel Jesus, Matheus Cunha, Neymar, Raphinha sursa