-
Posts
685 -
Joined
-
Last visited
Content Type
Profiles
Forums
Calendar
Store
Downloads
Everything posted by Horia.
-
Gigi Becali a fost întrebat despre subiect joi după-amiază, în cadrul unei intervenții la emisiunea Liga Digisport, însă a transmis că nu a fost interesat de amicalul cu Dinamo Kiev, de care s-au ocupat de Mircea Lucescu și Mihai Stoica. Reacția lui Gigi Becali după ce amicalul FCSB - Dinamo Kiev a fost anulat ”Nu știu, nu m-a interesat pe mine, i-am lăsat pe Lucescu și pe Meme Stoica să se ocupe. Habar n-am. Joacă la Cluj? Ce mă interesează pe mine de Dinamo Kiev? E problema mea Dinamo Kiev? Pe mine m-a sunat Lucescu și i-am zis 'ține legătura cu Meme și fă ce vrei'!”, a spus Gigi Becali. La câteva ore de la intervenția lui Gigi Becali, Dinamo Kiev a emis un comunicat prin care transmite că meciul a fost anulat tocmai din cauza declarațiilor controversate făcute de omul de afaceri despre Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei. Dinamo Kiev va juca împotriva CFR-ului În aceeași zi, CFR Cluj a anunțat oficial că un meci amical cu Dinamo Kiev a fost programat pe 20 aprilie, de la ora 21:30, în Gruia. Toate încasările vor fi donate către refugiații ucraineni. Sursa
-
Tehnicianul a decis, însă, să plece, pentru că își dorește să continue cariera de antrenor principal la nivel de seniori. Mihai Iosif a spus de ce nu a rămas la Rapid, în ciuda insistențelor lui Victor Angelescu și Daniel Niculae În același timp, Mihai Iosif a transmis că au existat discuții pentru preluarea unui alt club, însă nimic concret, cel puțin pentru moment. ”Sunt ceva discuții, dar doar la nivel de tatonări. Victor și Nico mi-au spus să rămân în club, dar vreau să încerc în altă parte. Cu siguranță, însă, voi reveni la Rapid dacă va fi nevoie de mine. Voi reveni mai puternic, mai licențiat”, a transmis Mihai Iosif, la Digi Sport Special. Mihai Iosif a promovat Rapidul în Liga 1 Mihai Iosif a revenit în funcția de antrenor principal al Rapidului într-un moment dificil pentru echipă în Liga 2, în care și șansele de a prinde play-off-ul păreau mici. Totuși, tehnicianul a reușit o serie de victorii și a promovat echipa, de pe poziția secundă a play-off-ului. Victoriile au continuat și la începutul sezonului de Liga 1, însă rezultatele s-au deteriorat pe parcurs și, în martie, după 10 meciuri la rând fără succes, Mihai Iosif a fost înlocuit cu Adrian Mutu. Sursa
-
Dezavantajul FCSB-ului în lupta cu CFR Cluj, identificat de Ilie Dumitrescu Concret, fostul mare internațional a remarcat că FCSB va juca în deplasare cu Farul, Craiova, echipe pe care CFR le va primi la Cluj, sau Voluntari, după meciul din Gruia. ”Vorbim de patru meciuri în deplasare pentru FCSB, cu un program infernal. E un program foarte complicat. Trebuie să ai un parcurs ireproșabil să ajungi la cele două meciuri (n.r. ultimele două etape) cu șanse”, a spus Ilie Dumitrescu, la emisiunea Fotbal Club, de la Digi Sport. CFR Cluj - FCSB 4-1 și FCSB - CFR Cluj 3-3 sunt rezultatele meciurilor directe din sezonul regulat Programul FCSB-ului și al CFR-ului în returul play-off-ului În ultimele cinci etape din play-off, FCSB are programare meciuri cu Farul, în deplasare, FC Argeș, acasă, Universitatea Craiova, în Bănie, la FC Voluntari și cu CFR Cluj pe teren propriu. CFR Cluj, în schimb, începe a doua parte a play-off-ului la Voluntari și continuă cu meciuri cu Farul, acasă, la Pitești, cu Universitatea Craiova în Gruia și pe terenul FCSB-ului. Sursa
-
Laszlo Balint (43 de ani), fostul antrenor al celor de la UTA Arad, a vorbit despre o posibilă colaborare cu Gigi Becali la FCSB. Acesta spune despre omul de afaceri că are anumite minusuri când vine vorba despre fotbal. Laszlo Balint, dispus să lucreze cu Gigi Becali: ”Totul depinde de cum reușești să comunici” Tehnicianul este convins, însă, că ar putea lucra cu Gigi Becali la gruparea ”roș-albastră” și expune și modul în care s-ar putea realiza acest lucru. Laszlo Balint spune că nu avut până acum nicio discuție cu Mihai Stoica, managerul general al celor de la FCSB. ”Toată lumea știe, îl cunoaștem foarte bine pe domnul Becali. Are plusuri și minusuri, cum are fiecare persoană din fotbalul românesc. Dar pentru ceea ce a făcut domnul Becali, rezultatele echipei sunt de necontestat. Faptul că dânsul dorește să conducă într-o manieră originală….Totul depinde de cum reușești să comunici. Să ne gândim că Edi Iordănescu a reușit cumva să pună, până la un anumit punct, e adevărat, lucrurile pe o cale firească… Ideea e una singură. Toată lumea trebuie să lucreze pentru interesul clubului. Patronatul și conducerea trebuie doar să stabilească direcția. Care este interesul clubului. Aici sunt discuții legate de strategia clubului, de direcția pe care merge, de principiile în care funcționează. Totul se raportează la cum se pun discuțiile. Nu am vorbit cu Mihai Stoica. Trebuie să ne trăim prezentul în așa fel încât să ne fie bine în viitor”, a declarat Laszlo Balint, pentru Playsport. Singura condiție în care Gigi Becali i-ar da mână liberă antrenorului la FCSB: ”Spun `ia-o tu, că tu ești specialist`” FCSB nu a mai câștigat titlul de campioană în Liga 1 din sezonul 2014/2015, iar perioada de ”secetă” ar fi cauzată, potrivit multor voci din fotbalul românesc, de implicarea activă a patronului Gigi Becali în viața echipei. Criticat în numeroase rânduri că-și atribuie multe dintre sarcinile antrenorului, Gigi Becali a anunțat că, în cazul în care averea sa s-ar ridica la câteva miliarde de euro, precum cea a lui Roman Abramovich, atunci nu ar mai dicta schimbările, primul 11 sau pozițiile jucătorilor în teren, așa cum el însuși nu s-a ferit să recunoască de-a lungul vremii. Gigi Becali: ”Dacă aveam trei miliarde de euro, spuneam: 'Tu antrenor care ești foarte bun, că te-am văzut că ai câștigat. Uite, ia asta și fă tu'” ”Dacă aveam eu trei miliarde de euro, atunci spuneam: 'Tu antrenor care ești foarte bun, că te-am văzut că ai câștigat. Uite, ia asta și fă tu'. Dar când tu nu ai banii și vezi în țările alea, sunt două aspecte, am banii mulți, nu mă interesează că dau 300 de milioane de euro. Doi, societatea comercială a luat-o Abramovich la 350 de milioane de euro, acum vrea trei miliarde de euro, pentru că a crescut. Și trei, economie puternică, bani din bilete, din sponsori, nu pierzi bani. Dacă eu nu pierd bani, acum spun `ia-o tu, că tu ești specialist`. Sursa
-
Gigi Becali se teme înaintea meciului cu CFR Cluj. Imaginea pe care n-o poate uita ”De arbitraj n-ai ce să spui, ți-a dat cel mai valoros arbitru, ce poți să zici? Dacă greșește, nu mai poți să spui că a greșit că a greșit. Unde-i mai mare presiunea, în Champions League sau la CFR - FCSB? Mă bucur că ne-a dat arbitru care are valoare, dar mi-e și teamă. Nu cred că-și mai permite să facă nenorocirile pe care le-a făcut, când n-a dat penalty când Camora a jucat mingea cu mâna în careu. CFR asta a făcut și în sezonul regulat, jucătorii au intrat tare și arbitrul n-a dat. Jocul e fotbal, fotbalul nu e călcare pe glezne, nu venim la bătaie, nu e kickbox. Ori jucăm mingea, ori jucăm să rupem oasele adversarilor. Mi-e teamă că am în cap mâna lui Camora și n-a dat 11 metri”, a spus Gigi Becali, la Liga Digisport. Gigi Becali: ”Dacă vine Deac și bagă o talpă și nu dă galben, e clar ce face Kovacs” Gigi Becali speră ca Istvan Kovacs să nu tolereze jocul agresiv al CFR-ului și să penalizeze imediat o intrare mai dură. ”Noi trebuie să vedem în ce manieră se arbitrează. Dacă vrei să controlezi un joc și nu ești de nicio parte, dai galben imediat cum vezi joc agresiv. Dacă vine, de exemplu, Deac și bagă o talpă și nu dai nici galben, pentru mine e clar ce face Kovacs. Eu nu pun presiune, eu doar transmit că nu merge șmecheria, că o simțit și noi, o simțim pe cea mai mică șmecherie”, a transmis Gigi Becali. Sursa
-
Laurențiu Reghecampf: "Echipa are nivelul necesar să câștige la Constanța" Universitatea Craiova are două victorii consecutive și a redus distanța față de FCSB și CFR Cluj. În cazul unui succes sâmbătă, “alb-albaștrii” se apropie la un punct de ocupanta locului doi, FCSB. Laurențiu Reghecampf, antrenorul Universității Craiova, le-a transmis jucătorilor săi că este momentul potrivit pentru a ataca locul doi, având în vedere că CFR Cluj și FCSB se vor înfrunta duminică. "Ne obligă ultimele două rezultate și faptul că am reușit să ajungem mai aproape de locul doi. Ne obligă să mergem la Constanța și să încercăm să câștigăm toate cele trei puncte. Știm că va fi un meci dificil, întâlnim o echipă bună, cu jucători tehnici, foarte bine organizați. Sper ca jucătorii să aibă în memorie ultima partidă pe care am pierdut-o la Constanța și să nu mai aibă asemenea sincope, greșeli și delăsare. Sunt sigur că echipa noastră are nivelul necesar să câștige meciul de la Constanța. Cred că acum e momentul ca noi să arătăm ce ne dorim, pe finalul acestui play-off. Încercăm să pregătim o echipă competitivă pentru anul următor. Cu o victorie la Constanța, putem să schimbăm foarte mult ce se va întâmpla. Urmează și meciul dintre CFR și FCSB. Să spunem că echipa este la nivelul pe care îl doresc, dar este loc de mai bine. Lucrăm la foarte multe lucruri, dar sunt lucruri care ne dau încredere", a spus Laurențiu Reghecampf, la conferința de presă. Sursa
-
Ion Crăciunescu, revoltat de declarațiile Andreei Prisăcariu. “A fost dezgustătoare” Căpitanul nejucător Horia Tecău s-a confruntat cu mai multe probleme de lot, în condițiile în care Simona Halep, Gabriela Ruse, Jaqueline Cristian și Sorana Cîrstea sunt indisponibile. În aceste condiții, Andreea Prisăcariu (22 de ani, 324 WTA) a fost convocată în premieră și va juca în confruntarea de dublu, alături de Andreea Mitu. La conferința de presă dinaintea confruntării din Polonia, Prisăcariu a stârnit hohote de râs prin declarațiile ei, iar exprimarea “o să fim foarte şmechere” a generat numeroase reacții. În direct la Digi Sport, fostul arbitru internațional Ion Crăciunescu a criticat dur atitudinea și declarațiile Andreei Prisăcariu. "Ne-am auzit de șmecherie prin tenisul de câmp. Se spunea că este un sport foarte serios, mai sobru, așa. Dar exprimarea asta, la acest nivel, când reprezinți țara... expresia a fost dezgustătoare, nu neinspirată. Mi-a lăsat un gust amar. Ce o recomandă să spună așa ceva? Tecău chiar e un domn și l-am simțit jenat de acest moment. Tecău e un tip educat", a spus Ion Crăciunescu, în cadrul emisiunii Fotbal Club. Andreea Prisăcariu, discurs controversat înaintea confruntării Polonia - România "Mă iertaţi, dar îmi vine să râd de 10 minute încontinuu. Îmi doresc să-l ascult pe Horia, pe căpitanul nostru ... Vai de capul meu! Şi, sinceră să fiu, chiar dacă e echipa cum e ... Probabil vă gândiţi că este mai complicat, dar şi întrebările au fost de aşa natură încât să sune mai negativ, dacă mă întrebaţi pe mine. Eu sunt o persoană foarte pozitivă. Nu contează că este numărul 1 mondial, că este 5, 10 sau 50, chiar nu are nicio relevanţă. Ideea e să dăm tot ce putem şi tot ce avem mai bun pe teren. Să ne facem treaba cât mai bine putem. Că ieşim învingătoare, sau nu ... până la urmă este o experienţă pentru mine. O să învăţ de la ele, de la Horia, de la antrenorii noştri. E prima oară când sunt în această postură, vreau să mă bucur, să fiu ochi şi urechi. Bineînţeles că simţim o anumită presiune fiecare dintre noi, dar e în regulă, până la urmă despre asta e vorba în tenis, cine face faţă mai uşor la chestiile astea. Şi noi, pentru că suntem puternice întotdeauna, cred că o să fim foarte şmechere. Puteţi să interpretaţi cum vreţi. Noi ne facem treaba şi Doamne-ajută", a spus Andreea Prisăcariu, la conferința de presă. Sursa
-
Programul meciului dintre România și Polonia, din calificările Billie Jean King Cup Irina Begu (64 WTA) o va înfrunta pe Magda Linette (58 WTa), vineri, de la ora 14:00, în primul meci de simplu din cadrul întâlnirii care opune echipele feminine de tenis ale României şi Poloniei, la Radom, în calificările competiţiei Billie Jean King Cup. Irina Begu este condusă de Linette cu 3-1 în meciurile directe, dar victoria româncei a venit în ultimul duel, anul trecut, la Cleveland. În al doilea meci de simplu de vineri, Mihaela Buzărnescu va juca împotriva liderului mondial Iga Swiatek. Acesta va fi primul duel între Buzărnescu (33 ani, 123 WTA) şi Swiatek (20 ani). Sâmbătă, de la ora 12:00, sunt programate celelalte meciuri de simplu, Begu - Swiatek şi Buzărnescu - Linette, precum şi meciul de dublu, Magdalena Frech/Alicja Rosolska - Andreea Mitu/Andreea Prisăcariu. Begu şi Swaitek s-au întâlnit o singură dată, anul trecut, la Wimbledon, poloneza câştigând categoric în turul al treilea, cu 6-1, 6-0. Buzărnescu are 2-0 în meciurile cu Linette, pe care a învins-o în 2010, la Vic (Spania), şi în 2018, la Strasbourg. Andreea Prisăcariu (22 ani, 200 WTA la dublu) şi Andreea Mitu (30 ani, 103 WTA la dublu) vor face pereche în premieră. Adversarele lor vor fi Magdalena Frech (24 ani, 179 WTA la dublu) şi Alicja Rosolska (26 ani, 59 WTA la dublu), alături de care Mitu a evoluat anul trecut, la Ostrava. Din echipa Poloniei face parte şi Maja Chwalinska (20 ani, 265 WTA la simplu, 282 WTA la dublu). România, decimată înaintea duelului cu Polonia din Billie Jean King Cup: ”Șansele noastre sunt minime” Horia Tecău, căpitanul nejucător al României, nu se va putea baza pe patru dintre cele cinci cel mai bine clasate jucătoare, Simona Halep (20 WTA), Sorana Cîrstea (24 WTA), Gabriela Ruse (56 WTA) și Jaqueline Cristian (70 WTA), iar Raluca Olaru și Monica Niculescu au declarat forfait și ele. Astfel, la Radom, în Polonia, unde ”tricolorele” se antrenează deja, echipa României va fi formată din Irina Begu (64 WTA), racheta numărul 1, Mihaela Buzărnescu (123 WTA), Andreea Prisăcariu (324 WTA) și Andreea Mitu (597 WTA). George Cosac, vicepreședintele FRT, susține că echipa României a fost lovită de un ghinion fantastic, nemaiîntâlnit până acum, și-și face griji în privința șanselor de calificare ale ”tricolorelor”. ”Niciodată nu am avut patru jucătoare indisponibile la Fed Cup. Horia Tecău a pregătit inițial foarte bine meciul. A mers în Statele Unite, le-a urmărit pe fete la turneul de la Miami, dar am avut toți un ghinion teribil. Șansele noastre sunt minime. Polonezii o au în echipă pe numărul unu mondial care câștigă tot ce se poate câștiga. Chiar și în aceste condiții noi mergem acolo să jucăm. Se poate repeta istoria din Canada, de la Fed Cup. În sport orice se poate întâmpla”, a declarat George Cosac. Sursa
-
La scorul de 6-4, 6-7, 3-4, după ce și-a pierdut serviciul cu o dublă greșeală, jucătorul din Kazahstan s-a îndreptat spre fileu, i-a strâns mâna adversarului și a plecat pur și simplu la vestiare, fără să dea semne de accidentare. Alexander Bublik și-a strâns lucrurile și a plecat de pe teren la jumătatea setului decisiv al meciului cu Pablo Carreno Busta de la Monte Carlo Bublik a declarat în numeroase rânduri că nu este un fan al zgurii, însă, după ce a trecut în primul tur de Stanislav Wawrinka, a fost la un pas să-l învingă și pe Carreno Busta. În setul secund a servit pentru meci, însă ibericul a rezistat și a câștigat actul la tiebreak. În decisiv, cei doi au mers cap la cap până în game-ul 7, când kazahul și-a piedut serviciul și a părăsit terenul. În urmă cu doi ani, Alexander Bublik a oferit o declarație controversată. "Urăsc tenisul din tot sufletul. Sincer să fiu, nu văd vreun lucru pozitiv în a fi jucător de tenis. Joc doar pentru bani. Dacă nu erau bani la mijloc, mă lăsam de tenis. Nu am câștigat încă destui bani, altfel m-aș fi retras deja", a spus Bublik în 2020, potrivit eurosport.ro. În urmă cu aproximativ două săptămâni, Victoria Azarenka a făcut același gest, la turneul WTA de la Miami. Jucătoarea din Belarus a uimit pe toată lumea prin faptul că la scorul de 6-2, 3-0 pentru Linda Fruhvirtova (16 ani) a plecat pur şi simplu de pe teren! Sursa
-
În urmă cu un an se credea că seria iPhone 13 va primi o funcție de comunicare prin satelit. Evident, zvonul a fost fals, iar acest lucru s-a dovedit după lansare. Acum, se vehiculează că iPhone 14 va primi o astfel de funcție, dar ea ar putea fi folosită doar pentru a trimite mesaje de urgență, SOS. Detalii avem mai jos. Nu doar noua serie iPhone 14 ar primi această funcție, ci și noul Apple Watch (Series 8), conform ultimelor zvonuri. Această opțiune ar putea deveni activa doar în anumite locații chiar, care nu beneficiază de conectivitate celulară. Nu am putea iniția apeluri, urmând a fi trimise doar detalii despre locația actuală sau un mesaj scurt spre anumite contacte. Merită menționat că această opțiune ar necesita și câteva schimbări la nivel hardware pentru a funcționa. Transmisiunea s-ar putea realiza prin sateliți LEO (Low Earth Orbit) și ar putea fi integrată chiar în aplicația iMessage. Cu tehnologia din prezent un astfel de mesaj SOS se poate trimite în aproximativ 1-2 minute. Rămâne totuși de văzut dacă zvonurile se vor adeveri de această dată întrucât, după cum am amintit și mai sus, același lucru se vehicula și în cazul seriei iPhone 13. Vă reamintesc că iPhone 14 ar urma să adopte un nou design, iar sub acest lineup ar debuta în toamna acestui an 4 modele, urmând ca gigantul din Cupertino să renunțe la varianta „Mini”. Ca înlocuitor ar sosi iPhone 14 Max, un model cu display de 6.7 inch în diagonală, similar cu modelul 14 Pro Max. Ne așteptăm și la o schimbare de design odată cu iPhone 14, noile modele urmând să adopte decupaje pentru camera selfie și ansamblu Face ID. Ar trebui să vedem și un nou procesor, Apple A16 Pro de 4nm în cazul modelelor Pro, Apple A16 urmând să ajuingă pe iPhone 14 și 14 Max. Sursa
-
vivo urmează să anunțe seria de telefoane vivo X80 în China, conform zvonurilor. Acest lineup va include modele precum vivo X80, X80 Pro si X80 Pro+, iar smartphone-urile au avut deja parte de câteva scăpări însemnate până acum. Ei bine, varianta vanilla din lineup și-a făcut azi apariția în Google Play Console, fiind o apariție deosebit de importantă întrucât anunță faptul că telefonul va ajunge la nivel global. Detalii avem mai jos. Smartphone-urile din China nu vin cu servicii Google, așa că ele nu bifează apariții în Google Play Console. În schimb, vivo pare să plănuiască lansarea la nivel global a seriei X80. Din listare aflăm că telefonul va avea un cipset MediaTek Dimensity 9000 la interior, 8 GB de memorie RAM și va rula Android 12. În plus, vedem si panoul de 6.78 inch în imagini, curbat pe margini, cu decupaj bulină pentru camera selfie. El are rezoluție Full HD+ și refresh rate de 120Hz. În rest, telefonul ar aduce și un senzor principal de 50 MP, Sony IMX866, dar și o cameră telephoto de 12 MP cu zoom 2X și una ultrawide de 12 MP. El ar sosi cu o baterie de 4500 mAh la interior, iar alimentarea se va realiza la 80W pe fir. Vă reamintesc că vivo intra anul trecut pe piața din România, fiind un jucător nou la nivel național. Am testat astfel, aici la Mobilissimo, smartphone-uri precum vivo X60 Pro, dar și modele midrange precum vivo Y70 și Y20s. La finalul anului 2021 ajungea la noi și vivo V21 5G, un selfie phone foarte interesant, cu două blițuri frontale. Seria vivo X70 a debutat în China, dar nu a ajuns în Europa. În schimb, pare-că producătorul e pregătit să aducă lineup-ul vivo X80 la nivel global în acest an. Ieri am putut vedea modelul X80 Pro în fotografii reale, semn că debutul se apropie. Rămâne acum de văzut când vor fi anunțate noile modele din seria vivo X80 și dacă întradevăr vor ajunge în Europa. Sursa
-
Motorola fura startul anul trecut, lansând primul telefon cu procesor Snapdragon 8 Gen 1 la interior. Evident, vorbim despre modelul Motorola Edge 30 Pro, cel ce a ajuns deja pe plan local și a primit și o recenzie detaliată din partea noastră. Totuși, știm deja că urmează să debuteze noi modele sub acest lineup, unul dintre ele fiind Motorola Edge 30. Terminalul a avut parte de câteva scăpări în trecut, doar că azi își face apariția în imagini oficiale, semn că debutul va avea loc mai curând decât ne-am fi așteptat. Detalii avem în rândurile de mai jos. Telefonul e cunoscut la nivel intern după numele de cod „Dubai” și apare acum în imagini oficiale prin intermediul publicației 91Mobiles. Vorbim în acest caz despre un smartphone cu display 6.55 inch curbat 2.5D, p-OLED, cu rezoluție Full HD+ și refresh rate de 144Hz. Avem la interior un procesor Snapdragon 778G 5G, iar el va sosi în configurații ce implică 6 GB sau 8 GB de memorie RAM și 128 GB sau 256 GB de stocare. Mai aflăm că terminalul are o baterie de 4020 mAh, iar alimentarea se va realiza la 33W prin intermediul încărcătorului din pachet. În partea frontală vom avea parte de un senzor selfie de 32 MP integrat în decupaj bulină, amplasat central, iar în spate se află o cameră principală de 50 MP, una ultrawide tot de 50 MP, dar și un senzor bokeh de 2 MP. Conform publicației, Motorola Edge 30 ar debuta în câteva zile, livrările urmând să înceapă până la finalul acestei luni. Sursa
-
Motorola Moto G200 5G a fost un hit la debut, în 2021, grație CPU-ului flagship aflat la interiorul său. Ei bine, aflăm azi că producătorul a început să livreze noua actualizare la Android 12 pentru acest model în Europa. Astfel, smartphone-ul primește acum noua interfață My UX, disponibilă și pe noul flagship Motorola Edge 30 Pro. Detalii avem mai jos. Actualizarea se livrează sub forma build-ului S1RX32.50-13 chiar în acest moment în Europa. Ocupă 1 GB și aduce și patch-ul de securitate pe luna martie. De asemenea, procesul de actualizare se realizează via OTA sau prin intermediul unui PC, descărcând programul „Rescue and Smart Assistant Tool” de la Motorola. Android 12 aduce o interfață complet nouă și după cum spuneam mai sus, aceeași disponibilă acum pe cele mai noi modele din portofoliul companiei. Există un meniu Quick Settings bine compartimentat, cu o paletă de culori plăcută care oferă acces rapid la cele mai importante informații. Zona My UX are un nou look și oferă mai multe opțiuni de personalizare: layout, fonturi, culori, forme de iconuri, sunete, mărimi de afişaj, mărimi de font, teme şi wallpaper-uri. Există și un dashboard pentru Privacy acum care indică ce aplicații au accesat camera, microfonul, locația și alte resurse în ultimele 24 de ore sau chiar 7 zile, iar Ready For rămâne la posturi, permițând utilizatorilor să-și transforme telefonul într-un înlocuitor de desktop. Vă reamintesc că Motorola Moto G200 5G a primit o recenzie detaliată din partea noastră și o puteți urmări mai sus. El aduce un procesor foarte puternic, Snapdragon 888+, are display LCD de 6.8 inch în diagonală, rezoluție Full HD+ și refresh rate de 144Hz. Vine cu un senzor principal de 108 MP care permite filmarea la calitate 4K@30FPS, iar el aduce și o baterie generoasă, de 5000 mAh și alimentare rapidă la 33W pe fir. În prezent are parte și de o ofertă specială la eMAG, cu ocazia Stock Busters. Poate fi comandat pentru doar 1.939 lei și vă aduce și o tabletă Lenovo Tab M8 HD cadou. Sursa
-
După ce și-a lansat prima tabletă din portofoliu (vivo Pad) și primul telefon pliabil (vivo X Fold), astăzi cei de la vivo aduc pe piață prin intermediul brandului iQOO un alt flagship. Se numește iQOO Neo6 și țin să vă reamintesc că la un moment dat se vehicula externalizarea acestui brand de vivo, dar de atunci și până acum nu au mai sosit detalii online. Revenim totuși la noul telefon și îi aflăm secretele din rândurile de mai jos. iQOO Neo6 aduce un design interesant cu vibe de vivo X70 prin acel modul foto din spate și cu un panou frontal care se remarcă prin muchiile înguste pe 3 laturi și o mică bărbie la bază. Are o cameră selfie integrată în decupaj bulină central, mai precis una cu senzor de 16 mpx. Pentru că tot am început să vorbim despre camere, în spate avem o cameră triplă care sună astfel: 64 mpx wide (OIS) + 12 mpx ultra-wide + 2 mpx bokeh. La interior se află puternicul procesor Snapdragon 8 Gen1 alături de 8 sau 12 GB RAM și 128 sau 256 GB stocare flash. Mai primim Android 12 cu interfața OriginOS aplicată peste și o baterie de 4700 mAh care se va încărca de la 20 la 80% în doar 19 minute folosind alimentarea super rapidă la 80W. iQOO Neo6 sosește pe albastru, portocaliu și negru, la următoarele prețuri: 8/128GB: 404 euro 8/256G: 430 euro 12/256GB: 475 euro Sursa
-
Ultimele zile ne-au adus detalii și despre noi telefoane pregătite de către vivo, mai precis despre seria vivo T1 care se remarcă printr-un parteneriat cu Razer. Azi aflăm că unul dintre smartphone-urile incluse în lineup va fi vivo T1 Pro 5G - model care își dezvăluie câteva dintre dotări prin intermediul unei listări din cadrul GeekBench. Le descoperim mai jos. În această aplicație benchmark, îl avem pe vivo T1 Pro 5G menționat sub numele de serie V2151. Vine cu procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 778G 5G și aduce 8 GB RAM în configurația de față. Hardware-ul îl duce la un punctaj single-core de 790 puncte și la unul multi-core de 2856 puncte. Rulează Android 12 din fabrică și cam aici se opresc detaliile dezvăluite azi. Totuși, aruncând o privire asupra paginii oficiale de Twitter vivo Malaezia am descoperit un nou teaser video ce sugerează lansarea telefonului într-un bundle cu Gift Box ce include voucher KFC, un tricou, un mini ventilator și un controller Razer Kishi. Vedem pe final și telefonul care adoptă un panou spate cu gradient și o cameră foto duală cu senzori generoși. Debutul ar urma să aibă loc până la final de lună. Sursa
-
Un producător foarte activ în ultima perioadă când vine vorba de lansări este Motorola. Compania a „furat startul”, lansând primul flagship cu procesor Snapdragon 8 Gen1 la interior la finele anului trecut. Acum, producătorul se pregătește să anunțe o mulțime de modele midrange. Lansările au început deja, fiind prezentate modele precum Moto G22 și Moto G52 5G. Urmează să debuteze însă și Moto G62 și Moto G82 5G, telefoanele primind recent certificări importante, semn că debutul este mai aproape. Detalii despre cele două terminale avem în rândurile de mai jos. Înainte de lansare, Moto G62 5G și Moto G82 5G au fost listate în bazele de date Wi-Fi Alliance și NBTC. Primul apare sub numerele de model XT2223-1 și XT2223-2, în timp ce Moto G82 este cunoscut după numele de cod XT2225-1. Ambele ar sosi cu suport dual-SIM 5G și ar rula Android 12 direct din fabrică. Motorola Moto G82 5G a avut parte și de o scăpare în urmă cu câteva zile. Astfel, știm că el va avea o baterie de 5.000 mAh la interior și va suporta alimentare rapidă la 30W. La interiorul său s-ar afla un procesor Snapdragon 695 5G și ar avea în configurație maximă 8 GB de memorie RAM. Motorola Moto G62 5G, pe de altă parte, este așteptat cu o baterie de 6.000 mAh chiar. Nu există detalii legate de procesor, dar ar primi o configurație ce implică 8 GB RAM și 128 GB de stocare. Ambele telefoane sunt așteptate cu panouri OLED generoase, rezoluție Full HD+ și refresh rate de 120Hz. Moto G62 5G ar primi și o cameră principală de 50 MP la care se alătură alți doi senzori. Nu știm încă când vor debuta noile modele Motorola, dar având în vedere scăpările din ultimul timp, compania le-ar putea anunța mai repede decât ne-am aștepta. Sursa
-
După lansarea a două noi telefoane flagship, printre care și un prim smartphone pliabil, vivo se pregătește acum să anunțe și câteva modele midrange, respectiv super high midrange. Recent seria vivo S15 a primit certificarea 3C, lineup succesor pentru vivo S12 lansat în luna decembrie a anului trecut. Avem mai jos detalii despre noile modele pregătite de către companie. Certificarea 3C dezvăluite detalii legate de încărcarea noilor modele. Vorbim în acest caz despre trei modele. vivo S15 e cunoscut după numărul de model V2199A, are un procesor Snapdragon 870 la interior și va primi suport pentru alimentarea rapidă la 80W. În cazul modelului Pro din lineup ne așteptăm la un CPU MediaTek Dimensity 8100 și asemeni variantei Vanilla, primește suport pentru încărcarea la 80W. Vivo S15 Pro ar avea și un display OLED cu refresh rate crescut și muchii curbate. Sub lineup va debuta însă și vivo S15 SE. Acest ultimul model este așteptat cu un panou AMOLED de 6.44 inch în diagonală, cu rezoluție Full HD+. El va avea un senzor pentru amprente amplasat sub display și ar urma să fie disponibil în configurații ce implică până la 12 GB de RAM și 512 GB de stocare. Vivo S15 SE primește și o cameră frontală de 16 MP și o baterie de 4605 mAh cu suport pentru alimentarea la 66W pe fir. Nu știm încă când va debuta noua serie vivo S15. Vă reamintesc că producătorul pregătește acum și seria de flagship-uri vivo X80 din care vor face parte telefoane de top, cu setup-uri foto excelente și stabilizare gimbal. Rămâne de văzut deci când vor fi prezentate toate aceste modele pregătite de către companie. Sursa
-
Recent au apărut zvonuri legate de un nou smartphone OnePlus. Inițial credeam că e vorba despre așa-zisul OnePlus 10R, însă pare-că telefonul va debuta sub o altă denumire, cel puțin în China. Este vorba despre un smartphone ce inaugurează seria „Ace”, denumit OnePlus Ace. El va fi prezentat pe 21 aprilie conform companiei și deja a primit câteva certificări importante, fiind cunoscut după numărul de model PGKM10. Detalii avem mai jos. Telefonul și-a făcut recent apariția în teasere oficiale pe paginile de social media OnePlus din China. Avem postere și îi cunoaștem designul acum, doar că specificațiile nu au fost confirmate de către companie. Din ce putem observa în imagini, OnePlus Ace va avea un modul foto de formă dreptunghiulară în partea stângă. Se află aici 3 senzori foto, unul de dimensiuni generoase, dar și un bliț LED. Avem un design ce implică multiple linii verticale aici, oferind un look unic acestui model. Marginile sunt drepte, în stil iPhone 12 / 13, iar un buton power își face apariția în partea dreaptă. Observăm că el ar sosi pe negru și albastru, iar telefonul nu va avea buton Alert Slider pe laterală. Se zvonește că acest smartphone va fi de fapt o versiune rebranduită a modelului realme GT Neo3, telefon lansat anul trecut în China. Astfel, e posibil ca OnePlus Ace să aducă un display OLED de 6.7 inch în diagonală, cu rezoluție Full HD+ și refresh rate de 120Hz. Ar avea senzor pentru amprente optic, iar la interior s-ar afla un CPU Dimensity 8100, până la 12 GB de RAM LPDDR5, dar și 512 GB de stocare rapidă. Bateria sa ar avea 4500 mAh, iar alimentarea s-ar realiza la 150W pe fir, foarte rapid. În partea din față am avea un senzor selfie de 16 MP, iar în spate s-ar afla o cameră foto principală de 50 MP. Ne așteptăm ca telefonul să ruleze Android 12 din fabrică și să sosească cu interfața OxygenOS 12 aplicată peste. Toate detaliile despre OnePlus Ace vor fi dezvăluite pe 21 aprilie! Sursa
-
Fanii vicecampioanei Franței au protestat față de modul în care este condus clubul și au început să fluiere jucătorii la meciurile de pe teren propriu. Lionel Messi (34 de ani) și Neymar (30 de ani) au fost, de fiecare dată, "victimele preferate" ale celor adunați pe Parc des Princes. Kylian Mbappe, mesaj pentru fanii lui PSG înaintea derby-ului cu Olympique Marseille PSG va disputa duminică al treilea meci de pe teren propriu după eliminarea din UCL, în compania lui Olympique Marseille, eterna rivală din campionat. Înaintea partidei, Kylian Mbappe (23 de ani), singurul fotbalist menajat de către fani, le-a cerut în mod indirect acestora să îi susțină la derby-ul "Le Classique". "Ne-ar plăcea ca ei să fie întotdeauna alături de noi. Evident, înțelegem că sunt dezamăgiți. Cum am spus și săptămâna trecută, este de înțeles. În orice caz, dacă vor fi alături de noi, va fi magnific. Dar, dacă nu se întâmplă, noi tot ne vom face treaba, pentru că suntem plătiți pentru asta și ne bucurăm să jucăm într-o astfel de partidă", a transmis Mbappe, conform Mirror. PSG - Olympique Marseille se joacă de la ora 21:45 și va putea fi urmărit în format LIVE VIDEO pe Digi Sport 3, dar și pe www.digisport.ro sau în aplicația Digi Sport (disponibilă pe Google Play și App Store), de către abonații RCS & RDS. PSG, ofertă de pe altă planetă pentru Kylian Mbappe Potrivit Mundo Deportivo, conducătorii celor de la PSG pregătesc o ultimă propunere pentru Mbappe. 150 de milioane de euro la semnătură și un salariu anual de 40 de milioane de euro reprezintă cifrele puse "pe masă" de șeicii liderului din Ligue 1. Noua înțelegere dintre cele două părți ar urma să fie valabilă pentru două sezoane, ceea ce înseamnă că fotbalistul francez ar urma să ajungă la 230 de milioane de euro până în 2024. Rămâne de văzut însă care va fi răspunsul final al lui Kylian Mbappe, care este curtat intens și de Real Madrid. Sursa
-
Javier Aguirre, laude pentru Real Madrid după calificarea în semifinalele Champions League Javier Aguirre, antrenorul celor de la Mallorca și fost tehnician al lui Atletico Madrid, a vorbit despre performanța pe care a reușit-o Real Madrid prin calificarea în semifinalele Champions League. "Liga spaniolă este într-un progres. Îi felicit pe Ancelotti și Unai Emery. Real Madrid, când joacă pe teren propriu și are fanii în spate, e aproape imposibil să-i bați. Au totuși 13 Ligi ale Campionilor. Ceea ce face Real Madrid se stuadiază în școlile din Mexic și Statele Unite. I-am înfruntat și eu și am suferit la rândul meu. Trebuie să profiți de șansele pe care le ai, fiindcă altfel ești pedepsit", a spus Javier Aguirre, conform Marca. Xavi, tehnicianul Barcelonei, a vorbit înainte de partida pe care formația sa urmează să o joace în sferturile Europa League, contra celor de la Eintracht Frankfurt, însă nu a împărtășit părerea lui Aguirre. Chestionat cu privire la calificarea marii rivale, Real Madrid, în semifinalele Champions League, antrenorul catalan nu s-a ferit de cuvinte și a comparat filosofia Barcleonei și cea a "galacticilor". "Real Madrid nu a jucat bine și s-a calificat? La Barcelona, noi ne uităm la istoria echipei. Când a venit Cruyff și a pus bazele filosofiei pe care ne bazăm și azi, ne-a învățat că mereu trebuie să conteze stilul în care jucăm. Nu știu cum e la Real Madrid, dar la Barcelona mereu trebuie să joci bine", a spus Xavi, conform presei din Spania. Sursa
-
Conducătorii formației de pe Santiago Bernabeu se pregătesc de o vară fierbinte pe piața transferurilor, atât din punct de vedere al jucătorilor care ar putea fi aduși, cât și din punct de vedere al plecărilor. Inter Milano vrea să transfere de la Real Madrid Conform presei din Italia, de nemulțumirile mai multor jucători de la Real Madrid vrea să profite Inter Milano. trupa pregătită de Simone Inzaghi. Sursa citată menționează că Luka Jovic și Dani Ceballos sunt fotbaliștii care ar putea să ajungă pe Giuseppe Meazza din vară. Sârbul a fost adus la Madrid pentru 60 de milioane de euro, de la Eintracht Frankfurt, în 2019, însă nu a reușit să se acomodeze pe Santiago Bernabeu și a devenit o rezervă eternă. Ceballos a fost adus în 2017 de Real Madrid de la Real Betis, pentru 16,5 milioane de euro, mijlocașul nu a fost niciodată om de bază și a fost și împrumutat la Arsenal pentru două sezoane, între 2019 și 2021. Ceballos urmează să se alăture lui Gareth Bale și Isco, doi dintre jucătorii care vor pleca cu siguranța de pe Santiago Bernabeu în vară, când le expiră contractele. Conducătorii lui Real Madrid vor să-i prelungească înțelegerea lui Luka Modric Luka Modric a fost declarat jucătorul meciului după calificarea lui Real Madrid în semifinalele Champions League, iar conducătorii grupării iberice par deciși să-i prelungească înțelegerea pentru încă un sezon. Actualul contract al croatului expiră în vară, iar discuțiile păreau că au stagnat cu privire la continuarea colaborării. Conform reputatului jurnalist italian Fabrizio Romano, cei de la Real Madrid urmează să redeschidă negocierile pentru un nou contract cu Luka Modric în luna mai, iar o posibilă înțelegere este foarte posibilă. ambele părți fiind dornice să continue colaborarea. Noul contract va fi valabil pentru încă o stagiune, adică vara anului 2023. Sursa
-
"Galacticii" au profitat de avantajul din tur și au eliminat-o pe campioana en-titre din stagiunea trecută a Ligii Campionilor. Xavi îi "înțeapă" pe cei de la Real Madrid Xavi, tehnicianul Barcelonei, a vorbit înainte de partida pe care formația sa urmează să o joace în sferturile Europa League, contra celor de la Eintracht Frankfurt. Chestionat cu privire la calificarea marii rivale, Real Madrid, în semifinalele Champions League, antrenorul catalan nu s-a ferit de cuvinte și a comparat filosofia Barcleonei și cea a "galacticilor". "Real Madrid nu a jucat bine și s-a calificat? La Barcelona, noi ne uităm la istoria echipei. Când a venit Cruyff și a pus bazele filosofiei pe care ne bazăm și azi, ne-a învățat că mereu trebuie să conteze stilul în care jucăm. Nu știu cum e la Real Madrid, dar la Barcelona mereu trebuie să joci bine", a spus Xavi, conform presei din Spania. Carlo Ancelotti, după calificarea dramatică în semifinalele Champions League În același timp, Carlo Ancelotti a transmis că prezența lui Real Madrid în semifinale se datorează și ”magiei” clubului și stadionului, care ”a ieșit la suprafață” în momentele dificile. ”Am suferit foarte mult, cred că nu am fost foarte hotărâți să atacăm și să marcăm pentru că nu aveam nevoie. La 0-3, am reușit să ne eliberăm și magia stadionului a ieșit la suprafață, magia acestui club. Ei au spus că echipele din Spania sunt inferioare celor din Anglia, dar iată că două cluburi spaniole au ajuns în semifinale”, a spus Carlo Ancelotti, citat de Marca. Manchester City sau rivala locală Atletico, adversarul Realului din semifinale În semifinalele UEFA Champions League, Real Madrid va juca împotriva câștigătoarei ”dublei” Manchester City - Atletico Madrid, 1-0 în tur. Pe cealaltă jumătate de tablou, Villarreal a produs surpriza și a eliminat-o pe Bayern Munchen, iar în semifinale va juca împotriva lui Liverpool sau a Benficăi, 3-1 pentru englezi în meciul tur. Sursa
-
În ciuda înfrângerii, ibericii au reușit calificarea în semifinalele Ligii Campionilor, datorită victoriei din tur, 3-1, de pe Stamford Bridge. Conducătorii lui Real Madrid vor să-i prelungească înțelegerea lui Luka Modric Luka Modric a fost declarat jucătorul meciului după calificarea lui Real Madrid în semifinalele Champions League, iar conducătorii grupării iberice par deciși să-i prelungească înțelegerea pentru încă un sezon. Actualul contract al croatului expiră în vară, iar discuțiile păreau că au stagnat cu privire la continuarea colaborării. Conform reputatului jurnalist italian Fabrizio Romano, cei de la Real Madrid urmează să redeschidă negocierile pentru un nou contract cu Luka Modric în luna mai, iar o posibilă înțelegere este foarte posibilă. ambele părți fiind dornice să continue colaborarea. Noul contract va fi valabil pentru încă o stagiune, adică vara anului 2023. Luka Modric a răsuflat ușurat după ce Real Madrid s-a calificat în semifinalele UCL: ”O înfrângere dulce!” Luka Modric a declarat la finalul partidei că echipa sa a avut de suferit în partida contra londonezilor, însă chiar dacă Real Madrid a pierdut partida, înfrângerea este una dulce, având în vedere calificarea. Croatul l-a lăudat pe Carlo Ancelotti pentru schimbările pe care tehnicianul italian le-a realizat și prin care Real Madrid a forțat calificarea. ”Este din nou o noapte incredibilă pe Santiago Bernabeu, o înfrângere foarte dulce. Am suferit, dar nu ne-am dat bătuți. Chelsea a dat tot ce a putut, iar noi am luptat, am avut încredere că putem întoarce scorul. Antrenorul a făcut niște schimbări foarte bune care au schimbat jocul. Suntem foarte fericiți. Azi am suferit din nou, dar cel mai important este că ne-am calificat. Este dificil să descriu ce emoții am după 120 de minute de joc. E dificil de ales între Manchester City și Atletico Madrid. Dacă vrem să câștigăm Champions League, trebuie să învingem toate echipele. Ambele sunt niște echipe puternice. Important este că suntem în semifinale”, a declarat Luka Modric, potrivit Marca. Sursa
-
Atacantul spaniol a fost cedat în luna septembrie a anului trecut de către madrileni celor de la Juventus, contra sumei de 20 de milioane de euro. Împrumutul lui Morata, valabil până la finalul sezonului actual, include și o clauză de achiziționare definitivă, în schimbul a 35 de milioane de euro, sumă care nu este însă pe placul "Bătrânei Doamne". Arsenal vrea să i-l "sufle" pe Morata lui Juventus. Ce ofertă au făcut londonezii Recent, Mundo Deportivo scria că Juventus a oferit în schimbul lui Morata 15 milioane de euro, plus alte 5 sub formă de bonusuri de performanță. Aceeași sursă menționează, însă, că este foarte puțin probabil ca Atletico Madrid să accepte oferta. De situația incertă a lui Alvaro Morata vrea să profite Arsenal Londra. Potrivit The Sun, formația de pe Emirates a înaintat o ofertă în valoare de 25 de milioane de lire sterline, ceea ce înseamnă aproximativ 30 de milioane de euro, și în momentul de față este favorită în cursa pentru semnătura atacantului. 30 de milioane de euro este cota de piață a lui Alvaro Morata, potrivit Transfermarkt.com 41 de meciuri, 11 goluri și cinci assist-uri a reușit Morata în acest sezon pentru Juventus Alvaro Morata a fost dorit și de Barcelona Cu toate acestea, Morata a rămas la Juventus, iar decizia i-a aparținut antrenorului Massimiliano Allegri (54 de ani). Într-o conferință de presă susținută la începutul lui ianuarie, tehnicianul a dezvăluit că a avut o discuție privată cu jucătorul, în care i-a spus că nu va pleca nicăieri în precedenta pauză de iarnă. "Alvaro e un jucător important pentru noi și sunt fericit cu el. Rămâne aici, nu pleacă nicăieri luna asta. Am avut o discuție între patru ochi cu el și i-am spus că rămâne la club, în ciuda tuturor zvonurilor. I-am spus 'Rămâi aici 100%' și cu asta basta", a declarat Allegri, conform ESPN. Sursa
-
Dacă ar ajunge pe Santiago Bernabeu, atacantul Borussiei Dortmund ar trebui să formeze un parteneriat în atac alături de Karim Benzema (34 de ani), întrucât șansele ca francezul să fie scos din primul 11 în sezonul următor sunt aproape nule, grație evoluțiilor din acest sezon. Carlo Ancelotti, întrebat despre posibilitatea ca Haaland și Benzema să joace împreună la Real Madrid În cadrul unei conferințe de presă acordate recent, Carlo Ancelotti (62 de ani) a fost întrebat ce părere are despre un cuplu ofensiv Haaland-Benzema. Italianul nu a vrut să răspundă la întrebare și a preferat, în schimb, să îl laude pe elevul său. "Ce întrebare! Îmi cer scuze, nu pot să răspund la așa ceva. Ce pot eu să spun este că Benzema este un atacant modern. În trecut, un număr 9 aștepta mingea în careu și finaliza orice ocazie îi ieșea în cale. Karim are tot ce cere fotbalul modern de la un atacant - finalizare, construcție, fază defensivă. Este exemplul perfect pentru ce ar trebui să fie un atacant astăzi", a declarat Ancelotti, potrivit Sports Mole. Real Madrid a identificat două "probleme" la Erling Haaland Real Madrid se află și ea pe lista granzilor europeni care s-au înscris în cursa pentru semnătura atacantului de la Borussia Dortmund, însă vicecampioana Spaniei nu mai este la fel de hotărâtă să-l angreneze în lotul echipei precum era acum câteva luni. Conform cotidianului spaniol Marca, madrilenii nu sunt dispuși să facă aceleași eforturi financiare precum Manchester City. Asta deoarece, în primul rând, Haaland cere un salariu anual de aproximativ 30 de milioane de euro, greu de oferit având în vedere că și Kylian Mbappe (23 de ani) este așteptat pe Santiago Bernabeu din vară. În plus, agentul lui Haaland, Mino Raiola, cere și el un comision de câteva zeci de milioane de euro pentru intermedierea mutării. În al doilea rând, Real Madrid consideră că Haaland se accidentează prea des. Pe parcursul sezonului actual, nordicul s-a accidentat de patru ori și a fost nevoit să rămână 95 de zile în afara terenului. Sursa