Sins of a Solar Empire

[lex]

Site oficial

http://www.sinsofasolarempire.com/

Developer : Ironclad

Publisher: Stardock

Ofertant:

Gen: Strategie

Platforma : PC

Data lansarii: 2008-06-20

 

 

 

Sins of a Solar Empire

 

Pare foarte inteligent, atractiv… Îşi vinde bine imaginea

 

 

 

Aş începe cu o poveste, una care să vă introducă oarecum în universul acesta păcătos din Sins. Dar asta ar însemna să compun eu una şi în aceste condiţii chiar nu e cazul. Asta nu pentru

că am interpreta greşit o moralitate complet diferită faţă de a noastră, ci pentru că nici măcar producătorii nu au reuşit să-şi înţeleagă pe deplin creaţia. Cert este că, al fel ca în majoritatea jocurilor, conflictul este cel mai important. Războaie, crime, moarte, tot ce e mai distructiv posibil în fiinţa umană se regăseşte în jocuri şi, normal, în Sins. Numai japonezii mai fac jocuri

paşnice, deşi acum am auzit că vor să facă cel mai dur şi mai sângeros joc din istorie. Incoerent, dar consecvent şi adevărat… în măsura în care se poate citi printre rânduri.

 

 

 

Frustrări

 

 

 

O domnişoară spunea pe forumul nostru că în general sunt măcinat de frustrări intelectuale atunci când joc, respectiv când scriu despre un joc. Sunt de acord cu această caracterizare. Frustrarea, în orice formă, fie pozitivă sub formă de aparent entuziasm, fie negativă sub formă de dezamăgire, e dată de şablonul pe care sunt construite majoritatea producţiilor din ultima vreme. E clar că oamenii nu mai vor să fie antrenaţi intelectual într-un joc. Ei vor să fie relaxaţi. Eu nu. Eu vreau să mă frustrez, treaz ca AI-ul să mă facă praf, să mă facă de tot rahatul, să mă facă să plâng ca un copil mic atunci când îmi dă clasă. S-a întâmplat o singură dată din păcate, pe vremuri… Revin la Sins of a Solar Empire spunând că de fapt toată motivarea de mai sus are o legătură foarte clară cu jocul. Şi nu pleacă de la „am aşteptat jocul cu nerăbdare şi am fost dezamăgit”. E un ansamblu relativ de frustrări pe care nu le poţi identifica decât după vreo 15 ore de joc. Din punct de vedere comercial, dacă frustrarea intervine după 15 ore, atunci e bine. Sunt aproape de acord cu asta. Însă, atunci când frustrarea asta globală are la bază „mamă ce joc fain”, dar „nu mă mai ţin nervii” şi totuşi „hai să mai încerc vreodată”, avem de-a face cu ceva patologic. Să explic.

 

 

 

Păcatele lumii

 

 

 

Ca orice joc care se respectă, a fot necesar ca producătorii să creeze o poveste, un univers. Deşi aş fi văzut lucrurile mai simplu, ei au mers pe aceeaşi idee de abstract cultivat pe alocuri cu cretinism şi clişee. O rasă, neexplicată ca mentalitate, domină totul, dispare stupid şi se întoarce. Când aud, copiii încep să urle, mamelor li se opreşte laptele, iar taţii scot din cufere arma de vânătoare a tatălui taţilor din cele mai vechi timpuri. Poveşti vechi de 10.000 de ani vorbeau despre aceşti Vasari care erau, necreştineşte spus, „daţi dracului”. Panică generală şi nimeni nu mai explică şi restul. Doar că începe războiul. Ciudat e că el se duce între trei facţiuni plus piraţi şi nu pricep de ce. Normal, ar fi trebuit să le dea toţi în freză la Vasari şi ulterior să revină la relativa pace, prosperitate şi mulţumire pe care o aveau înainte. Însă cum justifici aşa un joc cu trei facţiuni?! Nu poţi. Moment în care e clar că, deşi există, singura legătură dintre joc şi poveste e faptul că ambele sunt pe acelaşi website. Iar în ceea ce priveşte păcatele din joc… nu am nici cea mai vagă idee. Probabil că e vorba despre faptul că i-au exilat pe Vasari, săracii de ei. Punctez prima bila frustrantă negativ.

 

 

 

Univers deschis

 

 

 

Deşi sună aiurea, ori de câte ori joc o strategie, mă uit la mine ca la un pădurar care stă cu o conservă în mână. Ceea ce se întâmplă cu conţinutul este la alegerea mea. Dar accesul la acel conţinut poate să difere. Astfel, avem jocuri liniare, în care te chinui jumătate de oră să desfaci conserva ca ulterior să descoperi că e goală. Avem jocurile cu relativă libertate de mişcare, în care nu ai neapărată nevoie

de brişcă. Aşa ajungi la cele cu libertate mare de mişcare, unde poţi lua decizia de a mânca ceea ce e de la fund de exemplu fără a împrăştia totul prin iarbă, din care face parte şi cel de faţă. Numărul trecut comparam un RTS clasic cu o campanie agricolă. Sins of a Solar Empire e departe de a fi în situaţia asta. Din contră, producătorii au preluat lucruri interesante din Homeworld, Master of Orion şi Imperium Galactica, pentru ca în final să iasă ceea ce ar trebui să fie Imperium Galactica 3. Sins e o conservă care m-a uimit din anumite puncte de vedere. Deşi nu avem nici o campanie propriu-zisă, o singură hartă normală de skirmish de tip huge te poate ţine ocupat o lună întreagă. Universul este imens. Din nefericire deşi la prima vedere se pare că ai liberate de mişcare, câteva elemente minore fac praf conceptul. Ca să înţelegeţi la ce mă refer, fiecare planetă are aşa-numita gravity well, câmp gravitaţional, care nu le permite navelor să warpeze. Ei bine, aici trebuie să şi construieşti, să te şi baţi etc. Problema e că e destul de mică, iar în clipa în care introduci într-un asemenea spaţiu, oricât de 3D ar fi el, 600 de nave, nu mai vezi şi nu mai ai loc de nimic. Jocul permite astfel de numere, fiind „de scară epică”, dar nu e gândit totuşi să susţină local o asemenea situaţie. O altă limitare este aceea că nu poţi construi decât extrem de puţine clădiri cu valoare logistică şi tactică în jurul unei planete. Sunt prea puţine slot-uri, chiar cu toate upgrade-urile făcute. Şi e frustrant, când joci împotriva unor imperii aliate care comasează întreaga lor flotă în singurul sistem în care te poţi extinde. Şi astfel, dacă la început eşti impresionat de amploarea şi dimensiunile jocului, după vreo 15 ore începi să fii dezamăgit. Notăm două tipuri de frustrări aici, una negativă şi una pozitivă.

 

 

 

Relative posibilităţi

 

 

 

Deşi nu e obişnuit, stilul

general e totuşi simplu. Trebui să te extinzi, acumulând resurse, construind armate şi făcând cercetare. Iniţial am crezut că e complicat să te ocupi de toate acestea simultan, dat fiind faptul că mecanica jocului nu te ajută în mod deosebit din cauza micromanagement-ului foarte voluminos. Ulterior însă am constatat că se poate, dacă şi numai dacă pierzi timp la început pentru a înţelege. Iar AI-ul îţi dă cele mai bune exemple posibile. Ceea ce e stupid momentan la acest joc e că deşi există mai multe tipuri de AI-uri care pot fi configurate înainte de a intra în joc, comportamentul lor nu diferă foarte mult. Iar voi trebuie să faceţi ce fac ei, adică să investiţi cel mai mult în armate cu care să cuceriţi la început cât mai multe planete, pe care să construiţi mine şi să înmulţiţi oamenii. Rush-ul este singura soluţie viabilă din câte am observat. Aşadar, iniţial Sins e un joc care pare inteligent dar de fapt te cam fraiereşte să-l consideri aşa. Poate o să ziceţi că da, ok, iau multe planete, dar va fi greu de apărat imperiul. Aşa ar fi normal. Însă AI-ul lucrează ca şi voi, în numere mari. Când vine, vine cu tot ce are şi nu te atacă pe mai multe fronturi. Iar ca să detectezi pe unde va veni, aia e la mintea cocoşului şi-ţi poţi lua măsuri din timp. Din punctul de vedere al resurselor, nu ar fi o mare problemă dacă nu ar fi acel cristal. Este extrem de folosit în cercetare, construcţie şi producţie. Este oribil de necesar şi pentru upgrade-urile de flotă. Problema e că este puţin. Din cauza asta ai nevoie de multe planete. Metalul şi banii în rest se obţin uşor, chiar nu e o problemă la un moment dat dacă te-ai ocupat un pic şi de cercetare. Jocul are nişte tree-uri de cercetare destul de serioase, care merg atât pe partea economico-socială, creşterea populaţiei pe planete, posibilitatea de a vedea mai adânc în spaţiu sau de a oferi metode mai eficiente de teraformare, cât şi pe partea militară. La prima vedere, te doare capul. Nu ştii ce trebuie să faci. După două meciuri o să realizezi că tree-ul economico-social are mai mult impact în condiţiile în care jocul te obligă să mergi pe extindere cât mai mare în timp cât mai scurt. În plus, slot-urile din jurul planetelor sunt limitate, aşa că trebuie să te hotărăşti repede pe ce vrei să mergi ca să şti cu ce le umpli. Cercetarea militară şi cea socio-economică au nevoie de laboratoare diferite, deci de slot-uri diferite. Şi uite aşa, frustrarea aici este cam neutră. Poate fi sau poate să nu fie. În funcţie de ce vă aşteptaţi de la AI. Nici aici nu excelează în inteligenţă. Nu atacă de exemplu constructorii, care sunt indispensabili pentru a construi rapid şi mult. Piraţii atacă periodic şi încă nu am găsit o modalitate prin care să-i liniştesc. Normal, îi poţi plăti să năvălească peste alte imperii, însă în mod absurd, la un moment dat, fără a fi forţaţi de nimeni, se vor întoarce pentru a vă face zile negre. AI-ul propriilor unităţi în schimb este #cenzurat#. Trebuie să ai grijă permanent, deoarece de la sine nu face focused fire. Trebuie să dai tu clic tot timpul în cine să dea… şi evident uită în timp ce are de făcut. Dar… suntem obişnuiţi ca producătorii să nu facă prea mult efort să deştepte calculatorul.

 

 

 

Între oameni

 

 

 

Dacă joci în multiplayer, lucrurile se schimbă cât de cât. Poţi merge pe rush, însă există riscul de a da repede nas în nas cu alt jucător, şi el pe rush, să vă tocaţi armatele urmând ca al treilea care a făcut şi ceva cercetare militară să vă ofere la amândoi o bătaie pe cinste. În multiplayer în fine descoperi că Sins chiar e un joc interesant. Nu este el foarte balansat militar şi economic, dar e încă la început. Deja a şi apărut un patch care mai reglează una-alta. Posibilităţile tactice în fine ies la iveală şi se mulează foarte bine pe IQ-ul jucătorului. Normal, exploiterii vor avea un bonus, ca pe peste tot. Şi lumea am văzut că-l joacă destul de mult, ceea ce e bine. Se poate cumpăra online, lucru care permite astfel accesul foarte uşor, practic în 2-3 ore de la plată. În final, multiplayer-ul este de fapt lucrul cel mai bun pe care îl oferă acest joc. Vă doresc internet şi carduri de credit.

 

 

 

Alte gânduri

 

 

 

Dacă vă întrebaţi cum arată grafica în acest joc, însemnă că sunteţi interesaţi de ea. Ceea ce e până la urmă evident. Şi arată bine. Chiar foarte bine pe alocuri. Texturi bune, multe, bump-mapping etc. Tot ce trebuie. În mod cinematic, e chiar impresionantă. Singura ei problemă este că natura „epică” a numerelor de unităţi din joc vă va face sistemele să scârţâie. Eu l-am jucat pe un Intel e6550 la 2,8 GHz, 2 GB RAM şi un drăguţ Nvidia Geforce 7950 GX2. Nu am avut probleme decât la peste 300 de unităţi în acelaşi gravity well. De aceea, nu aş putea să vă spun cum ar merge pe un Athlon 64 şi un GeForce 6800. Bănuiesc că destul de #cenzurat#. Alte detalii tehnice nu prea mai am deoarece nu prea iese în evidenţă cu altceva nimic. E normal, obişnuit. Mai vezi bug-uri, dar nu exagerat. Aproape ca în orice joc. Acolo, 2-3 pe sesiune.

 

 

 

Cum orice descriere de produs necesită o concluzie, pot spune că jocul îşi merită banii

dacă sunteţi pregătiţi pentru sesiuni de ore zile sau luni pe internet pe aceeaşi hartă. E cam hard-core, deci pentru cei care joacă două ore pe zi, clar nu merită. Aş vrea să jucaţi mai mult, dar nu depinde de mine. Ca o idee fără legătură cu restul, urăsc descrierile de produs, oricât de necesare ar fie ele. Nu se poate fără ele, aia e clar.

Autor: Locke @ Level.ro - http://www.level.ro/jocuri/372/review/sins_of_a_solar_empire.html

 

[Kip]

Nu prea imi plac jocurile de strategie , sincer nici nu am incercat sa joc

[Bello]

Nu prea imi plac jocurile de strategie , sincer nici nu am incercat sa joc

+ e o pierdere de timp,daca nu esti pasionat.

 

@ Oricum mi-a zis un var,ca jocul asta il joaca mai mereu si ca e foarte bun.

[lex]

Am sa-l incerc si eu atunci ...

 

@ Kip ... jocurile astea de strategie is super tari.

[XES]

Si mie prima data nu miau placut jocurile de strategie dar acum is super tari si jocu asta e bestial

[lose]

este ok. jocul

am sa`l incercc..daca il gasesc

[eS eNdz0rw0w]

tare

[swaMpY]

cred ca o sal incerc si eu

[HooL]

nu mi se pare cine stie ce