Crysis 3

[XES]

 

Crysis 3

Producător:

Crytek

Distribuitor:

Electronic Arts

Platforme: PC, PlayStation 3, Xbox 360

Gen: Shooter

Pagina Oficială:

Vizitează

Data de lansare: 21 februarie 2013

Din episoadele anterioare Crysis: Pământul este atacat de extratereştri violenţi, pe care umanitatea luptă să-i respingă măcar, dacă nu să-i distrugă complet. Asta în 2020, ca trei ani mai târziu să se dea bătăliile aparent finale unde Prophet şi echipa sa joacă rolul esenţial.Salt uriaş de 24 de ani în 2047, în prezentul condus de corporaţia malefică CELL, unde extratereştrii Ceph teoretic şi-au găsit sfârşitul, iar Prophet a fost pus la păstrare în frigider (a se citi criogenizat).

Aparenţele înşeală, evident, iar clişeul format din combinaţia invazie extraterestră plus companie cu interese proprii merge mai departe – CELL se joacă cu focul, se pârleşte serios şi intervenţia lui Prophet este din nou necesară, readus în acţiune cu ajutorul unuia dintre foştii lui colegi – nume de cod Psycho.

Torturat de CELL şi “jupuit” de faimosul Nanosuit, Psycho este acum obsedat de distrugerea inamicilor şi de a afla cine l-a supus la chinuri inimaginabile, obsesie care se loveşte pe alocuri de convingerile lui Prophet că e mai bine să rămâi om decât să ajungi ca el – un organism modificat, mai mult maşină decât fiinţă din carne şi oase.

Dacă n-ai apucat să joci niciunul dintre titlurile anterioare, Crysis 3 vine cu un rezumat ajutător, dar povestea de acum nu se încheagă în mod deosebit, nici nu motivează enorm, mai ales că nu prea depăşeşte 6 ore de joc în cele 7 misiuni. Ar fi fost mai interesant să jucăm perioada de 24 de ani dintre Crysis 2 şi 3, să trecem prin încleştările cu adevărat decisive din lupta extratereştri-omenire, dar probabil că asta ar fi însemnat să se renunţe la conceptul atât de drag de erou atot… (completaţi voi cu epitetul dorit) care salvează lumea de unul singur.

E adevărat, povestea încearcă să smulgă sentimente şi emoţii prin voci şi dialoguri bine realizate, mai ales când vine vorba de relaţia tensionată dintre Psycho şi Prophet. Reuşita este discutabilă, depinde de gusturile fiecăruia, dar trebuie subliniat că este o încercare superioară comentariilor generice ale NPC-urilor din jocurile anterioare.

În rest însă, Crysis 3 se agită foarte puţin la capitolul inovaţie. Împrumută elemente din alte jocuri deja consacrate, o bucăţică de BioShock, una de Half-Life, ceva Deus Ex, le amestecă şi le prezintă cu ajutorul unei grafici excelente. Ceea ce înseamnă că pentru cei care nu sunt impresionați de zeul DirectX11, Crysis 3 e cam golaş și banal, dar în același timp capabil de divertisment suficient de interesant.

 

Săgeata omului invizibil

Probabil cea mai importantă adăugire pentru gameplay este arcul Predator – unealta din vechime transportată în secolul 21 ca să poţi să ucizi fără a mai pierde acoperirea stealth. Evident, rezervele de energie sunt în continuare limitate şi trebuie să le foloseşti inteligent, dar arcul îţi oferă un avantaj poate prea mare asupra inamicilor neavizaţi.

Poţi să intri într-un nivel şi să săgetezi tot ce mişcă fără să fii descoperit măcar o dată, iar proiectilele pot fi recuperate şi refolosite, ceea ce te scuteşte destul de mult de goana după muniţie suplimentară. Acelaşi arc suportă şi tipuri diferite de săgeţi – electrice şi cu termit – ultimele eficiente chiar şi împotriva inamicilor îmbrăcaţi în armură grea. Cel puţin în single-player, tentaţia este imensă de a folosi extrem de mult arcul, chiar dacă uneori instinctul de Rambo virtual te îndeamnă să faci pe nebunul cu mitraliera.

 

Sunt porțiuni unde invizibilitatea şi arcul nu prea sunt de folos totuşi, cum ar fi zona plină de iarbă de la început, unde eşti mereu atacat de Stalkers extrem de rapizi, de multe ori ascunşi în vegetaţia înaltă. Ruinele New York-ului invadat în mare parte de junglă sunt pretextul ideal pentru a realiza o combinaţie de niveluri parţial deschise, parţial limitate la coridoare şi peşteri, asta pentru a stimula dorinţa de explorare.

Aventurierii sigur vor căuta prin toate colţurile şi fiecare nivel are data pad-uri (38) cu informaţii suplimentare pentru ceva “substanță” narativă, cutii negre (20 în total) şi postere propagandistice (cele mai rare – 6 la număr). Pentru uşurarea căutării, vizorul costumului le poate localiza şi marca permanent, astfel că poţi să revii în niveluri oricând pentru vânătoarea de comori.

Şi pentru că am menţionat vizorul, îmbunătăţirile aduse la acest capitol permit acum “spargerea” diverselor instrumente electronice – uşile sunt cele mai banale, dar partea bună vine la reconfigurarea mitralierelor şi a câmpurilor de mine. Cu ajutorul unui mini-joc contra cronometru banal, armele pot fi întoarse împotriva creatorilor lor, dar trebuie să fii suficient de aproape şi să ai vizibilitate directă pentru a efectua acţiunea. Uneori s-ar putea să fie cam dificil, dar nivelurile permit şi rute alternative, dacă te străduieşti să le descoperi (nu mai sunt marcate prin vizor).

Armele pot fi echipate rapid şi eficient cu diverse componente care să le îmbunătăţească performanţele, la fel şi costumul, pe baza pachetelor dedicate. Opţiunile costumului sunt de ajuns de multe pentru a oferi combinaţii pentru toate tipurile de abordări şi de jucători, fie că preferi anonimitatea cloak-ului sau “subtilitatea” shotgun-ului şi a mitralierelor.

Controlul funcţionează impecabil, totul merge făcut on-the-fly, poate cu excepţia controlului vehiculelor – ocazionale blindate şi buggy-uri – unde recomandarea merge spre un gamepad. Folosirea vehiculelor nu este obligatorie, dar ajută cel puţin la deplasarea mai rapidă în unele niveluri şi la o mai eficientă eliminare a inamicilor cu ajutorul tunului din blindat.

Dacă mai îndeplineşti şi ceva misiuni secundare, poţi fi ajutat, de exemplu, de o echipă de mortiere pentru a scăpa de monştrii în armură grea ce pot fi marcaţi prin intermediul vizorului, ca apoi să fie ţintiţi de la distanţă.

Un alt proiectil extrem de eficient este racheta trasă de lansatorul JAW, însă muniţia este rară şi folosirea ei este indicată doar în momentele critice. Prophet se poate folosi şi de armele extraterestre, chiar dacă Nanosuit-ul te avertizează că hardware-ul respectiv nu este recunoscut – puşti cu plasmă, un fel de aruncătoare de flăcări, tunuri de diverse mărimi sau mitraliere futuriste.

Indiferent de echipamentul folosit, de cele mai multe ori o explozie este un spectacol vizual excelent, o dezintegrare totală sau pur şi simplu un carnaj melee dacă ai tupeu şi vrei să foloseşti arma şmecheră a extraterestrului.

Există şi o serie de lupte cu boşi, însă cu excepţia finalului, nu excelează în dificultate sau în nevoia de a aplica tactici speciale. Doar de muniţie să nu duci lipsă şi să te pui la adăpost de diverse atacuri. Oricum, chiar dacă mai şi mori, checkpoint-urile sunt mult mai bine plasate şi mai numeroase acum, astfel că nu va trebui să reiei porţiuni imense din niveluri.

Avem cap, avem picioare, facem mişcare

AI-ul din campanie s-a dovedit a fi destul de bine realizat, folosind flancarea şi aruncarea grenadelor din acoperire pentru a te face să ieşi în câmp deschis. Din păcate, un strigăt de tipul “flanking” nu e în avantajul inamicului, iar folosirea vizorului îţi dă posibilitatea de a şti mereu cum să te poziţionezi pentru a scăpa cu bine. Adaugă în ecuaţie şi armura costumului pentru a rezista mai mult, plus posibilitatea de a sări în zone înalte, plus invizibilitatea temporară şi avantajele contra soldaţilor CELL sunt mai mult decât evidente.

Pentru mofturoşi, cel puţin primele două niveluri de dificultate n-au niciun sens, Veteran fiind recomandat pentru o experienţă cu damage crescut şi nevoia reală de a folosi abilităţile costumului. Adevăratele provocări vin însă pe Supersoldier (fără asistenţă la ţintire, fără crosshair) şi Post-Human Warrior, acesta din urmă fiind marcat cu avertismentul „don’t even try”.

Încercarea merită însă efortul, fiindcă arcul şi stealth-ul sunt la putere, iar ideea aia de Rambo cu capul înainte nu este recomandată. Esenţial este să ai răbdare şi să foloseşti design-ul nivelurilor, campania ajungând chiar şi pe la opt ore pe ultimul nivel de dificultate.

Dar mai există şi multiplayer-ul, unde aşteaptă opt moduri diferite, inspirate din galaxia Call of Duty – Deathmatch, Team Deathmatch, Hunter, Crash Site, Spears, Capture the Relay, Extraction, Assault şi Cell vs Rebel. Evident, fiecare mod are regulile lui şi o cantitate dedicată de experienţă câştigată, aceasta din urmă urcând jucătorul în rang (maximum 50), la capătul superior permiţând un Suit Reboot – revenire la nivelul 1. Din nou, nimic revoluționar.

Costumul are şi el parte de o serie de module dedicate, împărţite între Armor, Power şi Stealth. Modulele se deblochează în funcţie de nivel şi pot fi îmbunătăţite suplimentar cu două niveluri, legate de numărul de reuşite.

În plus, pentru a varia modurile de joc (în mare parte banale, 6 contra 6 cu variaţiuni pe aceeaşi temă), jucătorii pot executa Skill Kills, de la headshot-uri până la uciderea unui inamic cu o maşină aruncată peste el. Alte provocări suplimentare pot fi setate fie de jucători (în lobby, de liderul echipei sau pur şi simplu ca scop individual), fie de producători prin intermediul evenimentelor scriptate.

Dintre toate, cel mai interesant este modul Hunter, introdus special pentru a pune la treabă arcul. La bază este tot un deathmatch, dar se desfăşoară între 10 soldaţi CELL contra 2 “vânători” echipaţi cu Nanosuit-urile aferente. Evident, scopul fiecăruia este să rămână în viaţă până la finalul rundei, iar un soldat omorât va reveni în joc ca Hunter, mărind numărul prădătorilor dotaţi cu energie infinită pentru stealth (dar zero energie la armură).

Jocul de-a şoarecele şi pisica este extrem de intens pe partea soldatului normal, fără costum şi fără super puteri, unde într-adevăr trebuie să dai dovadă de atenţie, răbdare şi tactică pentru a reuşi să fii singurul supravieţuitor.

Partea vizuală aproape nu mai are nevoie să fie pusă în discuţie şi orice PC mai bătrânel va avea probleme în a rula Crysis 3 cu setările maxime. Suportul este exclusiv DirectX 11, astfel că plăcile video mai vechi fie pot apela la smecherii software, fie stăpânii lor vor deschide portofelul dacă ţin neapărat să joace Crysis 3.

Vocile, dialogurile şi coloana sonoră se potrivesc per total cu atmosfera campaniei şi încercarea de umanizare a anumitor aspecte, dar n-aş putea spune că am fost impresionată până la a căuta soundtrack-ul pentru a-l pune la păstrare. Își fac treaba, dar cam atât.

Așadar, Crysis 3 nu este inovator la nivel de gameplay sau poveste. Merge cuminte pe linia stabilită, mai amestecă anumite elemente pentru o undă de prospeţime, dar nu iese din zona de confort pentru a risca inovaţii. De altfel, cam asta este strategia pentru orice joc publicat sub aripa EA în ultima vreme, cu marea diferentă că studiourile Crytek au făcut o treabă tehnică excelentă şi delectează ochiul cu peisaje superbe printre care se strecoară veşnicul conflict om-extraterestru.

 

Plusuri

• Grafică superbă
  
• Inamici variaţi
  
• Multiplayer antrenant, în special modul Hunter
  

Minusuri

• Poveste scurtă şi trasă de păr
  
• Nicio noutate majoră care să justifice cu adevărat 3-ul din coadă
  
• Nivel de dificultate foarte scăzut dacă nu joci pe Supersoldier sau Post-Human Warrior
  

[SyNceD]

Mai exista un topic identic cu al tau, plus ca are si cerintele de sistem.

 

De aceasta data vei primi un Advertisment verbal, ai mai multa grija pe viitor!

 

 

Topic closed!