Jump to content

Clarinet


ExteeL
 Share

Recommended Posts

Clarinetul este un instrument muzical de suflat din lemn cu ancie simplă și corp cilindric. Există o familie numeroasă a clarinetelor, însă termenul se referă de regulă la membrul sopran, acordat în si8380b268482c1a8d9fd36dc88e8a127a.png. Interpretul la clarinet se numește clarinetist.

 

120px-Clarinets_german.jpg

150px-Clarinet_range.svg.png

Construcție. Trăsături

 

Instrumentul are un ambitus larg, de peste trei octave și este prezent cel mai adesea ca instrument transpozitoriu (acordat în altă tonalitate decât do). Ancia instrumentului este pusă în vibrație de buza inferioară a interpretului; digitațiile sunt facilitate de un sistem complex de clape. Instrumentul nu dezvoltă armonice pare, astfel încât la suflu mai puternic nu va răspunde la octavă (ca toți ceilalți suflători de lemn), ci la dodecimă perfectă (adică la o octavă plus o cvintă perfectă – armonicul al treilea în locul celui de al doilea).[1]

Istoric

 

Clarinetul a fost inventat în jurul anului 1690 în Germania, ca derivat al instrumentului baroc numit chalumeau. Acesta avea o construcție asemănătoare cu blockflöte, diferența semnificativă fiind includerea unei ancii simple în muștiuc, de data aceasta în dreptul buzei de sus (invers decât la clarinet). Chalumeau avea un timbru asemănător cu cel al clarinetului, dar un ambitus restrâns (sub două octave). Primele clarinete (botezate astfel – it. clasică „trompețică” – pentru sunetul pătrunzător în registrul mediu) aveau un sunet de slabă calitate în registrul grav, prin urmare se foloseau în continuare în tandem cu chalumeaux (pluralul lui „chalumeau”).

Perfecționarea clarinetului a dus la dispariția chalumeau-ului. Instrumentului i s-a adăugat în secolul al XVIII-lea un sistem rudimentar de clape, al cărui neajuns era închiderea incompletă a găurilor, ceea ce afecta puritatea sunetului. La începutul secolului al XIX-lea, rusul Iwan Müller a conceput un sistem de clape cu închidere completă, ceea ce a permis în scurt timp extinderea spectaculoasă a întinderii noilor instrumente. Sistemul folosit astăzi este meritul lui Hyacinth Klosé și a fost definitivat în 1839; Klosé însuși s-a inspirat din sistemul Böhm de dispunere a clapelor la flaut, inventat numai cu câțiva ani în urmă.

Familia clarinetului

 

Familia clarinetului cuprinde variantele (de la acut la grav, cu variantele de acordaj trecute în paranteză):

Acestora se adaugă alte instrumente chiar mai grave, construite experimental.

Repertoriu

 

Muzica cultă pentru clarinet a fost scrisă începând cu barocul târziu – primul compozitor care a folosit clarinetul este Jean-Philippe Rameau. De la Clasicismul vienez și până astăzi, s-a scris pentru clarinet solist, dar a fost introdus și în ansamblurile de cameră sau în orchestra simfonică.

În afara repertoriului cult, clarinetul s-a bucurat de o apreciere largă în muzicile de consum. Belgianul Adolphe Sax a inventat saxofonul în anii 1840 ca replică a clarinetului, căutând să construiască un instrument asemănător care să producă armonice pare. Clarinetul, alături de rudele sale saxofon și taragot, a fost adoptat de folclorul muzical al multor popoare. La începutul secolului XX, clarinetul și-a început cariera în muzica de jazz, bucurându-se de atenție în stiluri diferite ale genului (New Orleans, cool jazz). Genurile rock și pop l-au folosit uneori: de exemplu, în piesa The Beatles „When I'm Sixty-Four” sau în diferite cântece ale formației britanice Supertramp.

 

 

 

Sursa:

Click

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.