Jump to content

Timp rămas până în 2025

La mulți ani tuturor!

Vestea care-i va bucura pe toţi elevii. Decizia ministrului Educaţiei


ALexu
 Share

Recommended Posts

Vestea care-i va bucura pe toţi elevii. Decizia ministrului Educaţiei

 

Abonamentele pentru transportul elevilor în actualul an școlar vor fi decontate la zi, cu aplicarea noii proceduri care prevede plafoane maxime de cost, a afirmat sâmbătă, la Pitești, ministrul Educației, Remus Pricopie.

 

stuuu_56473300.jpg

 

Începând cu 16 septembrie, abonamentele elevilor vor fi decontate la zi, după noua procedură, fără niciun fel de prescriere. În cazul în care vom înregistra alte tipuri de probleme, le vom analiza și vom lua măsurile necesare. Prioritar pentru noi este ca acești bani să ajungă la elevi și nu la transportatori", a declarat Remus Pricopie, scrie Agerpres.

El a explicat că prin introducerea unor plafoane de decontare, la stabilirea cărora au fost luate în calcul valorile medii la nivel național, s-a dorit eliminarea unor costuri nejustificate.

"Noi ne-am aflat într-o situație fără precedent, ca abonamentele să crească de paisprezece—cinsprezece ori într-un interval de 18 luni. De ce s-a ajuns aici? Pentru că legea educației avea un articol foarte generos, conform căruia contravaloarea abonamentelor elevilor, până la 50 de kilometri, se decontează de către Ministerul Educației. Nu exista niciun plafon, nu exista nicio restricție și am ajuns ca un abonament pe 25 de kilometri să coste 500-600 de lei, ceea ce este inadmisibil", a spus ministrul Educației.

Anterior, în condițiile lipsei unui plafon maxim, sumele pentru decontarea abonamentelor au crescut foarte mult, deși numărul de beneficiari a rămas constant, astfel că alocarea bugetară a fost depășită încă din anul 2012, intrându-se în 2013 cu o datorie de 45 de milioane de lei.

"Am reușit în acest moment să acoperim datoria de anul trecut și să acoperim o bună parte din anul acesta. (...) Noi am alocat sumele pentru fiecare județ în parte și acestea au fost mai departe distribuite elevilor", a precizat Remus Pricopie.

Ministrul Educației a participat, sâmbătă, la inaugurarea Centrului de Excelență de la Universitatea din Pitești, realizat în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Argeș și destinat pregătirii elevilor cu rezultate deosebite din învățământul preuniversitar.

 

Sursa:

Click.

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.